Posibilitatea reducerii cu 50% a impozitului pe veniturile persoanelor fizice în cazul în care acestea lucrează în zone declarate defavorizate ar putea fi eliminată, potrivit unui proiect de ordonanţă de Guvern elaborat de Ministerul Finanţelor Publice. Guvernul a stabilit, prin Ordonanţa de Urgenţă 24/1998 privind regimul zonelor defavorizate, că persoanele fizice care domiciliază şi au locul de muncă în aceste zone pot primi unele facilităţi. Printre condiţii se numără o rată a şomajului în zonă superioară cu 50% mediei naţionale şi obţinerea de venituri sub media pe economie. Avantajele de care ar fi putut beneficia persoanele respective erau reducerea impozitului pe venit cu până la 50%, acordarea unor tarife reduse de transport auto, pe calea ferată şi pe căi navigabile, precum şi scutirea de Ia plata impozitului pe venitul agricol obţinut pe terenurile aflate în zona defavorizată.