Atacantul echipei AC Fiorentina, Adrian Mutu, a fost inclus pe lista UEFA pentru Liga Campionilor, acolo unde formaţia italiană va întâlni vicecampioana României, Steaua Bucureşti.
Lista jucătorilor Fiorentinei care vor putea evolua în Liga Campionilor este următoarea: Almiron, Avramov, Dainelli, Donadel, Frey, Gamberini, Gilardino, Gobbi, Jorgensen, Jovetici, Kroldrup, Kuzmanovici, Melo, Montolivo, Mutu, Osvaldo, Pazzini, Santana, Storari, Vargas şi Zauri. Pe lista B au fost incluşi jucătorii Fedi, Lepri, Morelli, Romizi şi Tagliani.
În afara listei trimise la forul continental au rămas Comotto, Semioli, Papa Waigo, Da Costa şi Pasqual.
Echipa Steaua Bucureşti a fost repartizată în grupa F a Ligii Campionilor, alături de Olympique Lyon, Bayern Munchen şi AC Fiorentina.