Urmărit general reţinut Miercuri, poliţiştii Postului de Poliţie Transporturi Valea lui Mihai din cadrul IPJ Bihor, împreună cu cei ai Poliţiei de Frontieră, l-au identificat în trenul care circulă pe relaţia Carei - Valea lui Mihai pe V. Marius Daniel, de 29 de ani, din Baia Mare, urmărit general, care se sustrăgea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de furt din societăţi comerciale de pe raza municipiului Baia Mare. Cel în cauză a fost predat sub escortă poliţiştilor din cadrul IPJ Maramureş. Infracţiuni la regimul silvic Ofiţerul Centrului Zonal de Poliţie Rurală Finiş şi poliţiştii Postului de Poliţie Finiş din cadrul IPJ Bihor au organizat o acţiune în vederea prevenirii şi combaterii contravenţiilor şi infracţiunilor la regimul silvic, ocazie cu care au fost depistaţi în timp ce tăiau material lemnos fără forme legale C.Ş., de 36 de ani, G.F., de 29 de ani, şi C.I., de 52 de ani, toţi din localitatea bihoreană Şuncuiuş, de pe proprietatea Ocolului Silvic din localitate. În total, s-au sustras 9,5 metri cubi lemn esenţă gorun, în valoare de 24.332.000 lei. Celor în cauză le-a fost întocmit dosar de cercetare penală. Patru tineri cercetaţi pentru furt Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Oradea au început urmărirea penală faţă de M.N., de 15 ani, B.A., de 19 ani, P.G.B., de 20 ani, şi R.I., de 17 ani, toţi din Oradea pentru săvârşirea infracţiunilor de tâlhărie şi furt. La data de 05 ianuarie 2005, aceştia l-au deposedat prin ameninţare pe L.M., de 15 ani, din comuna Şimand, judeţul Arad, de un telefon mobil în valoare de 7.400.000 lei, prejudiciu recuperat. La data de 03 decembrie 2004, M.N. a sustras un laptop din biroul unui avocat bihorean, în valoare de 50 milioane lei, prejudiciu nerecuperat.