Berbecul
Astăzi va trebui să luaţi o hotărâre în planul afacerilor, procedaţi în consecinţă, acum este momentul potrivit! Acasă, Aveţi ocazia să puneţi în aplicare planuri mai vechi, poate vă gândiţi la o renovare a locuinţei.


Taurul
Ţineţi cont de părerile celor din jur şi, mai ales, de posibilităţile financiare pe care le aveţi. După-amiază, faceţi o vizită unei rude, probabil îi solicitaţi un sprijin financiar.


Gemenii
Aveţi o zi încărcată, dar sunteţi, însă, destul de energic pentru a face faţă tuturor problemelor. S-ar putea să întâmpinaţi câteva obstacolele, în special de natură materială.


Racul
Se anunţă schimbări importante în viaţa dumneavoastră, mai ales pe plan social şi sentimental. Este o zi bună pentru consolidarea prietenilor şi pentru a încheia parteneriate şi asocieri. Reuşiţi să îi cuceriţi pe cei din jur.


Leul
Mari şanse de reuşită într-o deplasare pe care o faceţi în scop profesional. Evitaţi discuţiile în contradictoriu cu partenerul de viaţă, ele nu vor conduce la nimic bun. Atenţie!


Fecioara
Este momentul să vă ocupaţi de problemele materiale, mai ales că azi aveţi posibilitatea să le rezolvaţi. Spre seară sunteţi invitat împreună cu partenerul de viaţă la o petrecere.


Balanţa
Aveţi multă energie şi reuşiţi să finalizaţi tot ce v-aţi propus. S-ar putea să fiţi invitat pentru sfârşitul de săptămână la o rudă aflată în afara localităţii. Sănătatea este bună.


Scorpionul
Vă pregătiţi pentru un eveniment important în familie, probabil o aniversare. Dacă vă indispune o rudă, păstraţi-vă calmul, discuţiile nu-şi au nici un rost!


Săgetătorul
Dimineaţa, vă bucuraţi că un prieten reuşeşte să vă înapoieze o sumă de bani împrumutată demultişor... Este o zi favorabilă planurilor de viitor, întâlnirilor cu prietenii şi comunicării.


Capricornul
După o perioadă mai dificilă, se pare că vin zile excelente! Faceţi o ieşire, aveţi toate şansele să faceţi cunoştinţă cu o persoană deosebită. Nu neglijaţi, însă, odihna.


Vărsătorul
Relaţiile cu cei din jur sunt excelente, mai ales în a doua parte a zilei. Sunt şanse să rezolvaţi o problemă legată de casă, dar nu neglijaţi nici dorinţele partenerului de viaţă.


Peştii
Sunteţi într-o formă excelentă, aşa că astăzi e ziua acţiunilor în planul afacerilor! Nu refuzaţi dialogul cu o rudă vârstnică, aveţi numai de câştigat dacă ştiţi să ascultaţi!