19.000 de micuţi îşi vor schimba grupele la grădiniţe - Au început reînscrierile
Începând din data de 3 mai şi până pe 20 mai are loc etapa reînscrierii copiilor la grădiniţă, urmând ca din 23 mai să înceapă înmatriculările pentru copiii care nu au mai fost înscrişi. În judeţul Bihor sunt aproximativ 19.000 de copii care vor fi reînscrişi.
Părinții își pot reînscrie copiii la grădiniță începând de ieri, 4 mai, și până pe 20 mai, potrivit calendarului publicat de Ministerul Educației.
„Copiii care au terminat grupa mică se vor înscrie în cea mijlocie, iar cei din grupa mijlocie, în grupa mare. Pentru aceasta, părinţii vor avea de completat cereri. În Bihor sunt în total în jur de 19.000 de copii care vor trebui reînscrişi. La Grădiniţele cu program normal avem 2.985 de copii în grupa mică, 3.723 în grupa mijlocie şi 3.187 în grupa mare. La Grădiniţele cu program prelungit sunt 2.408 copii în grupa mică, 2.729 în grupa mijlocie şi 3.064 în grupa mare. Lor li se adaugă aproximativ 1.700 de copii care s-au înscris de la 27 ianuarie, data la care a fost făcută această centralizare, încoace”, a spus, pentru Crişana, Lucia Caciora, inspector școlar pentru învăţământ preprimar la Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor.
Fluxul reînscrierilor, monitorizat informaţional
De asemenea, înscrierile pentru copiii care nu au mai fost până acum la grădiniță au loc în două etape: 23 mai - 17 iunie, respectiv 27 iunie - 29 iulie. Orarul reînscrierilor şi al înscrierilor va fi stabilit de conducerea unităţii de învăţământ şi va fi afişat, la loc vizibil, în fiecare grădiniţă, pentru informarea părinţilor. Orarul va fi afișat inclusiv pe site-urile grădinițelor, dar şi pe site-urile inspectoratelor şcolare.
Ocuparea locurilor libere, după finalizarea etapei de reînscrieri, se va face, de regulă, în ordinea descrescătoare a grupelor de vârstă, respectiv: grupa mare (copii de 5 ani), grupa mijlocie (copii de 4 ani) şi grupa mică (copii de 3 ani). În limita locurilor disponibile, pot fi înscrişi în grupa mică şi copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 3 ani.
În situaţia în care, într-o unitate de învăţământ, numărul cererilor de înscriere este mai mare decât numărul de locuri libere, vor fi aplicate, succesiv, criterii de departajare generale (stabilite de Ministerul Educaţiei) şi criterii de departajare specifice (elaborate de fiecare unitate de învăţământ preşcolar).
Ministerul Educației mai precizează că, în premieră, comparativ cu anii anteriori, monitorizarea fluxului de reînscrieri şi înscrieri se va realiza informatizat, prin intermediul Sistemului Informatic Integrat al Învăţământului din România.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.