Pentru că, în virtutea unei nescrise teorii a conspiraţiei, tot mai mulţi dintre cei vizaţi sunt tentaţi să afirme că în spatele fiecărei dezvăluiri, generată de o anchetă penală sau de presă, se află instalat un grup de interese, economic sau politic, nu văd de ce nu am face, măcar în rândurile de faţă, compromisul să subscriem acestei "bazaconice" presupuneri, încercând să aflăm cine "râneşte" cu peniţa unui gazetar de la "Ziua" sub scaunul prefectului Serac. Un posibil scenariu îl poate avea ca protagonist pe însuşi subprefectul Retegan, care, fiind uns cu toate alifiile, vrea mai mult decât postul de vioara a doua în administraţia judeţeană şi funcţia de vicepreşedinte al PSD Bihor obţinută pe barba lui Cozmâncă. Pentru debarcarea lui Serac şi UDMR-ul ar da bucuroasă o mână de ajutor, postul de subprefect, astfel eliberat, urmând să revină ungurilor în virtutea unui ruşinos protokol. Cu toate acestea, cântecul de lebădă al fugarului Ioan Lascău, dat publicităţii prin câteva medii de difuzare, ne-a pus serios pe gânduri şi ne-a determinat să căutăm posibilii uzurpatori ai prefectului în cu totul altă parte. De exemplu, la primărie, instituţie subordonată primului-gospodar, căruia îi cam tremură barba la gândul proximei întâlniri cu electoratul. Ca şi cum imaginea sa n-ar fi suficient de erodată de zgomotoasele scandaluri care i-au acompaniat ultima parte a mandatului, unele preluate de presă şi transformate în şlagăre de campanie, edilul-şef s-a mai trezit împuns în coaste şi de singurul contracandidat pe care nu l-a putut corupe nici cu titluri onorifice, nici cu licitaţii publice: prefectul Serac! Deşi a negat iniţial implicarea sa în campania pentru alegerile locale, candidatura lui Serac pentru fotoliul de primar a fost agreată la centru, prefectul urmând să se retragă din funcţie şi să fie lansat chiar în aceste zile ca vârf de lance al bătăliei pentru Oradea. Se vede treaba că strategia PSD de a smulge PD ciolanul guvernării locale a dat peste cap planurile democraţilor, asupra contracandidatului lui Filip fiind lansate imediat fumigenele mediatice. Chiar dacă fugarul Lascău recunoaşte că l-a reclamat chiar el pe Serac, este posibil ca în spatele întregului scenariu să stea echipa de campanie a primarului în exerciţiu. Prea multe şi prea mari sunt păcatele actualulei administraţii pentru ca primul edil să rişte pierderea imunităţii administrative. Cheltuirea a zeci de miliarde de lei din banii publici pentru cumpărarea acţiunilor unei echipe de fotbal a avut ca principal beneficiar nu municipiul Oradea, ci gruparea lui Vizer. Părtaşe la această devalizare a bugetului local au fost făcute atât Consiliul judeţean, cât şi societatea Electrocentrale, aflată în subordinea municipalităţii, care a fost obligată în pragul iernii să cumpere acţiuni de miliarde de lei, în vreme ce pentru asigurarea utilităţilor a fost nevoită să contracteze credite externe înrobitoare. Nu ne aşteptam ca, în cântecul său de lebădă, Lascău să gângurească câte ceva şi despre cheltuirea banilor publici la buna administrare a cărora trebuia să vegheze în calitate de şef al finanţelor bihorene. Doar finanţistul Lascău nu era nebun să-l admonesteze pe cenzorul Lascău, părtaş al matrapazlâcurilor grupului Liberty? Iminenta întoarcere a necruţătorului Serac în fotoliul de director al finanţelor, prevăzută după perfectarea lansării sale în campania pentru primăria Oradea, putea provoca un cutremur în sistemul relaţiilor clientelare-mafiote cultivate de Lascău. Iată de ce Serac trebuia compromis cu orice preţ pentru a-şi lua gândul de la eşarfa tricoloră pe care partidul vrea cu tot dinadinsul să i-o încingă peste piept. Dar ce vă faceţi, baroni dumneavoastră, dacă tocmai partidul lui Serac stă în spatele acestui scandal de presă, din care protagonistul lui n-are cum să iasă decât mai curat, mai uscat, dar şi mai înverşunat ca niciodată, gata să intre într-o competiţie în care, la câte piedici i s-au pus, nu mai poate primi decât aplauze...