Prefectul Mircea Ghitea a anunţat că în primele şase luni ale anului, instituţia pe care o conduce a verificat legalitatea a peste 3.700 de hotărâri ale celor 101 consilii locale din judeţul Bihor. De asemenea, Ghitea a precizat că au fost iniţiate două acţiuni în instanţă pentru anularea unor hotărâri de consiliu local din comunele Borş şi Lunca.

În perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2008, au fost verificate de consilierii juridici din cadrul Instituţiei Prefectului 3.790 de hotărâri ale consiliilor locale. "Urmare a exercitării controlului de legalitate, pentru actele considerate nelegale, necorespunzătoare din punct de vedere al normelor de tehnică legislativă sau cu documentaţii incomplete, s-au formulat 64 de referate de nelegalitate, solicitându-se modificarea, completarea sau revocarea acestora, după caz", a declarat prefectul Mircea Ghitea. Acesta a precizat că au fost revocate 21 de hotărâri de consilii locale, alte 13 hotărâri au fost modificate, iar 27 de acte administrative sunt în curs de analizare. Totodată, prefectul de Bihor a mai menţionat faptul că au fost iniţiate două acţiuni în contencios administrativ pentru anularea unor hotărâri luate de consiliile locale din Borş şi Lunca. Mai exact, în cazul comunei Borş a fost considerat nelegal modul în care au fost prelungite unele contracte de asociere cu firme, iar la Lunca a fost vizată hotărârea privind vânzarea directă a unui teren.


Secretarii cu probleme, verificaţi de comisia de disciplină
Prefectul de Bihor a anunţat că va acţiona împotriva secretarilor unităţilor administrativ-teritoriale în care sunt semnalate în continuare probleme cu hotărârile de consiliu local. "Secretarii vor fi chemaţi în faţa comisiei de disciplină, dacă problemele privind legalitatea hotărârilor adoptate de consilii perpetuă. Comisia de desciplină este singura pârghie pe care o avem pentru pedepsirea secretarilor. Comisia va stabili care este sancţiunea care poate fi aplicată în cazul acestora", a declarat Mircea Ghitea, care a precizat că 61 din cele 101 consilii locale au probleme cu legalitatea hotărârilor adoptate. Reprezentantul Guvernului în judeţul Bihor a menţionat că a făcut deja cerere de verificare de către comisia de disciplină a secretarului comunei Popeşti, în cazul căruia au fost semnalate mai multe probleme.