Cea mai longevivă trupă de teatru independent din Oradea, Artemotion, invită publicul la deschiderea celei de a noua stagiuni teatrale, care şi în acest an va fi găzduită de Urban Place. De această dată, spectatorii sunt invitaţi la comedia Cacealmaua (un text de Jordi Galceran, cu titlul original Creditul), care îi are ca protagonişti pe Sebastian Lupu şi Petre Ghimbăşan.

 

De-a lungul celor nouă stagiuni independente, Asociaţia Culturală Artemotion şi-a surprins şi şi-a fidelizat publicul graţie unor producţii de pub foarte bine făcute. Majoritatea textelor alese au fost comedii româneşti, iar spectacolele în care acestea au prins viaţă au avut succes garantat, fiind reluate, de la o stagiune la alta, şi bucurându-se, reprezentaţie de reprezentaţie, de sală plină.

Iniţial, acest proiect cultural, primul care a venit în întâmpinarea publicului de pub, şi care are meritul de a fi deschis gustul oamenilor şi de a-i fi atras apoi şi spre sala de teatru, a fost găzduit de Escape. Ulterior, Artemotion a prezentat spectacole La Moara Veche, în Stage, în Crown Pub şi Urban Place. Ultima locaţie, Urban Place, rămâne valabilă chiar dacă s-au schimbat patronii.

„Am decis să continuăm proiectul Artemotion după ce am cerut feedback-uri de la spectatori şi de la vecini. Am aflat că spectacolele lor sunt mereu sold out şi că au producţii de calitate. Consider că această colaborare este benefică pentru ambele părţi”, a spus noul propietar al locaţiei, Cristian Imre.

Pentru că spectacolul Cacealmaua necesita un buget mai generos, Artemotion a căutat şi sponsori, reuşind să găsească chiar un producător pentru spectacol. Este vorba de Duval Horeca Furniture, cei care i-au ajutat să obţină drepturile de autor şi le-au asigurat mobilierul din decor. Aşa cum a explicat unul dintre cei doi asociaţi ai companiei, Ovidiu Olar, Artemotion a suprins angajaţii Duval cu un spectacol oferit în hală, pe data de 8 Martie, în cinstea doamnelor şi domnişoarelor. „Emoţia pe care un spectacol ţi-o transmite este aceeaşi, fie că porţi costum, fie că porţi salopetă. Am decis să contribuim la răspândirea acestei bucurii în comunitatea orădeană”, a spus Ovidiu Olar.

 

O comedie uluitoare

Dramaturgul Jordi Galceran le este familiar orădenilor care au vizonat spectacolul Cancun, al Teatrului Regina Maria. „Este un imens autor spaniol care scrie unic, complicat, variat. De aceea, comedia Cacealmaua nu a fost rescrisă, i-am schimbat doar numele original - Creditul. Cine va vedea spectacolul, va înţelge de ce”, a spus Sebastian Lupu. Acesta a mai subliniat că este foarte dificil pentru un actor să dea viaţă unui text foarte bun, tocmai pentru că există pericolul să fi depăşit de text. „Lucrăm la acest spectacol de doi ani, cu pauzele aferente. Şi asta pentru că producţiile noastre au fost întotdeauna caracterizate de seriozitate excesivă. Producţiile noastre se bazează pe foarte multă muncă. Niciun spectacol nu a apărut dacă nu era în stare să apară”, a menţionat Sebastian Lupu.

„Spectacolul nu este recomandat tinerilor cu vârste sub 18 ani, dar aş vrea să atrag atenţia că nu este o producţie vulgară, nu sunt folosite injurii, este o singură propoziţie indecentă”, a completat Petre Ghimbăşan. „Mă bucur că fac parte din acest proiect, pentru că lucrez alături de un regizor şi un coleg foarte bun, pe un text foarte bun, deci spectacolul trebuie să iasă foarte bun”, a mai spus Ghimbăşan.

Premiera Cacealmaua va avea loc vineri, 17 noiembrie, de la ora 19.00 şi este sold out. Următoarele reprezentaţii vor avea loc în 24 noiembrie şi 1 decembrie, tot de la ora 19.00, în Urban Place. Preţul unui bilet este de 20 de lei, iar rezervările se pot face telefonic la numărul: 0745.057.448.