În căutarea primei victorii După derularea primelor patru etape ale Diviziei D, lanterna roşie o deţine Romtrans Oradea, o formaţie care, în sezonul precedent, a avut evoluţii foarte bune, ce i-au adus o clasare în plutonul fruntaş. Acum, din diverse motive, echipa este codaşa clasamentului, dar conducătorii echipei speră într-o redresare cât mai rapidă a situaţiei. Prilejul îl poate constitui chiar întâlnirea de azi, când Romtrans va juca cu Oţelul Ştei, de la ora 17.00, pe terenul din Borş. Partida se anunţă deschisă oricărui rezultat, oaspeţii dovedindu-se o nucă greu de spart în acest început de sezon, dar şi dorinţa de victorie a gazdelor este mare, ceea ce poate constitui un avantaj demn de luat în seamă. Aşa cum aprecia antrenorul teamului orădean, prof. Gheorghe Bulc (în foto), echipa n-a jucat rău, "dar am avut ghinion. Pe lângă faptul că doi jucători de bază au fost accidentaţi, nu ne-au ocolit nici eliminările şi, implicit, suspendările. Însă, acum avem lotul valid, cei trei jucători eliminaţi şi-au efectuat etapele de suspendare, aşa că sper să obţinem prima victorie, care ar însemna foarte mult pentru moralul nostru. Sunt convins că echipa se va redresa şi va avea un parcurs bun în această ediţie de campionat". Să mai spunem că jocul va fi condus la centru de arbitrul Dorin Mudura, iar observator AJF va fi Ioan Suciu.