Meciurile Grupei B a Campionatului European de fotbal nu s-au deosebit prea mult de cele din prima zi a turneului final. Şi de această dată calculele hârtiei au fost respectate, favoritele impunându-se mai mult sau mai puţin chinuit. La fel ca Elveţia şi cealaltă ţară gazdă, Austria, a cedat la limită tot în faţa unui adversar (Croaţia), care a punctat la singurul şut pe spaţiul porţii. Dacă reprezentativa Croaţiei a trecut prin oarece emoţii până să-şi atingă scopul, Germania a dispus într-o manieră cât de cât convingătoare de ambiţioasa, dar limitata echipă a Poloniei.

GRUPA B
AUSTRIA - CROAŢIA 0-1 (0-1)

Marcator: Modrici 4
În minutul 3, arbitrul Pieter Vink a dictat penalty pentru Croaţia, după ce Aufhauser l-a incomodat în careu pe Ivica Olici. Lovitura de la 11 metri, prima de la acest turneu final, a fost transformată de Luka Modrici, în minutul 4.
În ciuda golului primit în debutul partidei, austriecii au revenit în joc şi au reuşit să-şi creeze mai multe ocazii de gol decât "oaspeţii", astfel că la pauză raportul şuturilor la poartă le era favorabil, 7-4 (2-1 la şuturi pe spaţiul porţii). După 30 de minute, austriacul Pogatetz a riscat să fie eliminat, însă Vink l-a iertat de al doilea galben, după un fault dur asupra lui Olici.
După pauză, jucătorii croaţi antrenaţi de Slaven Bilici au continuat să atace steril, fără să-l obosească pe portarul Jurgen Macho, în timp ce austriecii i-au pus tot mai multe probleme portarului Pletikosa, prin Korkmaz şi Vastici. În ultimul minut, austriacul Kienast a trimis puţin pe lângă poartă, iar Croaţia s-a impus datorită golului reuşit în urma singurului şut expediat pe spaţiul porţii.
Austria: 21. Macho - 15. Prodl, 3. Stranzl, 4. Pogatetz - 6. Aufhauser, 19. Saumel (7. Vastici 61) - 2. Standfest, 10. Ivanschitz, 12. Gercaliu (11. Korkmaz 69) - 20. Harnik, 9. Linz (18. Kienast 74). Antrenor: Josef Hickersberger.
Croaţia: 1. Pletikosa - 5. Corluka, 4. R. Kovaci, 3. Simunici, 22. Pranjici - 11. Srna, 10. N. Kovaci, 14. Modrici, 19. Kranjcar (15. Knezevici 61) - 18. Olici (8. Vukojevici 83), 21. Petrici (20. Budan 72). Antrenor: Slaven Bilici.
Cartonaşe galbene: Pogatetz 4, Saumel 21, Prodl 68 / R. Kovaci 51
Arbitri: Pieter Vink (central), Adriaan Inia şi Hans ten Hoove (asistenţi), toţi din Olanda. Rezervă a fost Dimitris Bozatzidis (Grecia).

GERMANIA - POLONIA 2-0 (1-0)
Marcator: Podolski 20, 72
Reprezentativa Germaniei a debutat cu o victorie la Campionatul European din Austria şi Elveţia, după ce a învins, cu scorul de 2-0 (1-0), echipa Poloniei, într-un meci din grupa B, disputat pe stadionul Worthersee, din Klagenfurt, în care ambele goluri au fost marcate de germano-polonezul Podolski.
Germania a început meciul în avanposturi, iar Mario Gomez, coechipierul lui Ciprian Marica la VfB Stuttgart, a ratat cu poarta goală în minutul patru. Profitând de apărarea avansată a Poloniei, Germania a deschis scorul în minutul 20, prin jucătorul de origine poloneză Lukas Podoslki. Gomez a înălţat o pasă peste fundaşii adverşi, mingea a ajuns la Miroslav Klose, de asemenea jucător cu origini poloneze, iar acesta, profitând de lentoarea cu care s-au repliat apărătorii, i-a pasat în careu lui Podolski, care, singur cu Boruc, a înscris cu latul, de la opt metri.
În primele 45 de minute, polonezul Mariusz Lewandowski şi-a încercat de mai multe ori norocul cu şuturi de la distanţă, însă nu a reuşit să îi pună probleme portarului Jens Lehmann, după ce multe dintre ele nu au prins cadrul porţii sau s-au oprit în blocaj.
După un debut de repriză sărac în ocazii, Guerreiro, intrat în teren la pauză, a încercat să-l învingă pe Lehmann de la 25 de metri, însă şutul a fost slab şi chiar pe direcţia portarului german. Germanii au replicat prin Schweinsteiger 67 şi Ballack 70, dar portarul Boruc a reuşit să evite majorarea diferenţei. Scorul a devenit 2-0 în minutul 72, când Podolski a marcat din nou, cu un şut din interiorul careului. Schweinsteiger a profitat de o eroare a fundaşului Pawel Golanski, jucător legitimat la Steaua, i-a pasat lui Klose, care a luftat la 11 metri, însă mingea a ajuns la Podolski, iar acesta a înscris cu un şut violent cu piciorul stâng, devenind primul fotbalist care reuşeşte o "dublă" la acest turneu final.
Hitzlsperger a trecut pe lângă 3-0 în minutul 85, când un şut al său a trecut puţin pe lângă vinclu, astfel că meciul s-a încheiat cu scorul de 2-0 pentru Germania, după un meci în care raportul şuturilor pe poartă a fost 5-5. Polonia rămâne fără victorie în meciurile directe cu Germania, în care a pierdut de 12 ori şi a înregistrat patru rezultate de egalitate.
Germania: 1. Lehmann - 16. Lahm, 21. Metzelder, 17. Mertesacker, 2. Jansen - 4. Fritz (7. Schweinsteiger 56), 8. Frings, 13. Ballack, 20. Podolski - 9. Gomez (15. Hitzlsperger 76), 11. Klose (22. Kuranyi 90+1). Antrenor: Joachim Low.
Polonia: 1. Boruc - 13. Wasilewski, 14. Zewlakow, 6. Bak, 4. Golanski (11. Saganowski 75) - 17. Lobodzinski (16. Piszczek 66), 5. Dudka, 9. Zurawski (20. Guerreiro 46), 18. Lewandowski, 8. Krzynowek - 7. Smolarek. Antrenor: Leo Beenhakker.
Cartonaşe galbene: Schweinsteiger 65 / Smolarek 40, Lewandowski 60
Arbitri: Tom Henning Ovrebo (central), Geir Age Holen şi Jan Petter Randen (asistenţi), toţi din Norvegia. Rezervă a fost Craig Thomson (Scoţia).


CLASAMENT
1. Germania 1 1 0 0 2-0 3
2. Croaţia 1 1 0 0 1-0 3
------------------------------------------------------------------
3. Austria 1 0 0 1 0-1 0
4. Polonia 1 0 0 1 0-2 0
Etapa viitoare: Croaţia - Germania (12 iunie, ora 19.00), Austria - Polonia (12 iunie, ora 21.45).