*O reţea de trafic de persoane a fost depistată şi anihilată Poliţiştii de frontieră din cadrul D.P.F. Oradea, în colaborare cu lucrătorii din cadrul S.R.I. Bihor, au depistat şi anihilat o reţea de trafic de persoane, care "îşi alegea clienţii" din rândul persoanelor cu interdicţie sau căutate de către organele de cercetare penală. În noaptea de 11/12.11.2003, a fost surprinsă în flagrant o persoană, care se afla în "vizorul" poliţiştilor de frontieră, când intenţiona să "ajute" un bărbat din Bacău, în vârstă de 22 de ani (care avea suspendat dreptul de folosinţă a propriului paşaport), să treacă fraudulos frontiera de stat. Cel în cauză făcea parte dintr-o reţea, compusă din încă trei bărbaţi: Lucian G., Mihai H. şi Ciprian P., toţi cu domiciliul în Oradea, care aveau un rol bine determinat şi anume de a racola şi prezenta persoane Alinei N., comisar vamal, în Punctul de Trecere a Frontierei Borş. După ce ar fi fost trecuţi de controlul de frontieră, potenţialii clienţi urmau să fie preluaţi de Ciprian P., care îi călăuzea mai departe în diferite ţări din Spaţiul Schengen. Pentru persoanele în cauză s-a început urmărirea penală sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de iniţiere şi constituire a unui grup infracţional organizat şi de organizare de racolare, îndrumare şi călăuzire a mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat.