În debutul conferinţei de ieri, "principalul" lui FC Bihor a conturat cadrul în care se va disputa partida de la Târgovişte. "Pentru noi, este unul dintre meciurile acelea chinuitoare. Este o deplasare lungă, obositoare şi suntem convinşi că acolo ne aşteaptă o echipă dornică de revanşă, după ce i-am bătut în tur. Târgoviştenii joacă bine acasă, beneficiază de un public entuziast şi, din câte ştiu, sunt foarte protocolari cu toată lumea", a spus Gheorghe Silaghi. În condiţiile mai multor indisponibilităţi, antrenorul speră, însă, ca echipa bihoreană să nu se facă de râs, aşa cum s-a întâmplat, spre exemplu, la Alba Iulia. "Suntem decimaţi de accidentări şi suspendări şi va trebui să ne adunăm şi să strângem rândurile pentru a obţine un rezultat bun. Chiar şi un meci egal ne-ar mulţumi. Oricum, nu mergem ca victime sigure la Târgovişte", a asigurat Silaghi, care încearcă să-şi motiveze elevii înaintea unei confruntări fără miză. "Vreau să le transmit jucătorilor că sunt obligaţi să demonstreze că merită să facă parte din lotul pentru campionatul viitor, indiferent de cine va conduce clubul sau se va afla pe banca tehnică", a adăugat antrenorul.
Din lotul de 18 jucători fac parte Lipitor, Fildan - Ţârcă, Ambruş, Muscă, Lorincz, Belcin, V. Indrieş, Opriceană, Pocian, Săndulescu, A. Achim, Teşan, Ayza, Lukacs, Ardelean, Andor, Floruţ. Lipsesc Gongolea, Mihu, Radu, Cosma, V. Florea - accidentaţi şi Bucur - suspendat.
Partida va fi arbitrată de Florin Constantin (Ilfov) - la centru; Gabriel Stroe (Piteşti), Valentin Avram (Bucureşti) - asistenţi, Mihai Ianovschi (Piteşti) - rezervă. Observator FRF a fost delegat Olah Iosif (Sfântu Gheorghe).