Ultimele două partide din cadrul etapei a cincea a Diviziei A au readus Steaua în fotoliul de lider, poziţie ocupată pentru o zi de FC Argeş şi au consemnat primul eşec al campioanei, Rapid fiind învinsă, la limită, de FCM Bacău, formaţie care a câştigat ultimele trei dispute directe de pe teren propriu cu giuleştenii. Steaua a trecut la pas de o formaţie timişoreană care a început să joace abia după pauză, când deja era prea târziu. Rapid a pierdut, iarăşi, în oraşul lui Bacovia şi rămâne la trei lungimi în spatele echipei militare. Steaua Bucureşti - Poli AEK Timişoara 2-0 (2-0) Au marcat: Falemi `21, Opriţa `26 Cartonaşe galbene: Curt `74 / R.Stancu `90+2 Arbitri: Iosif Biro - Nicolae Megheşan, Claudiu Bochiş - Gabriel Caloian Observatori: Mircea Cezar Ionescu, Gheorghe Constantin Steaua Bucureşti: Hamutovski - Rădoi, Curt, Răchită, Neşu (Nanu `46) - Ogăraru, Falemi, Fl.Dumitru, Pitu (Boştină `60) - Cl.Răducanu (Neaga `78), Opriţa. Antrenor: Victor Piţurcă. Poli AEK Timişoara: Grigore - Voicu, Angheluţă (Nicolae `67), Şoltuz - A.Dumitru, Vancea (Ionilă `80), Buia, Stancu, Poenaru (Oprea `46) - Bălace, Silvăşan. Antrenor: Viorel Vişan. Declaraţii după meci: Victor Piţurcă (antrenor Steaua): "Steaua a făcut o primă repriză foarte bună, iar apoi nu a mai jucat la acelaşi nivel, însă important este că ne-am menţinut rezultatul. Etapa a fost una favorabilă Stelei şi suntem pe primul loc. Avem o deplasare foarte dificilă la Alba Iulia. Dacă am fi câştigat cu Petrolul, aveam şanse mari să fim campioni de toamnă". Viorel Vişan (antrenor Poli AEK): "Este foarte greu să joci fotbal pe un teren atât de dificil. Echipa mea a cedat pentru că a luat gol repede, însă în repriza a doua partida s-a echilibrat. Jucătorilor mei le-a fost frică de Steaua". FCM Bacău - Rapid Bucureşti 2-1 (1-0) Au marcat: Cursaru `55, Fl.Ganea `82 / R.Niţă `83 Cartonaşe galbene: Cristea `30, Trofin `44, R.Ciobanu `88, Apostol `90 / Maftei `32, Iencsi `41 Arbitri: Cristian Balaj - Aurel Oniţa, Silviu Buzărnescu - Mugurel Drăgănescu Observatori: Valentin Alexandru, Mircea Neşu FCM Bacău: Ignătescu - Ardeleanu, R.Ciobanu, Baciu - Apostol, Lovin, Răducan (M.Croitoru `70), Trofin, Ganea - Cursaru (Petcu `86), Cristea (Ciocoiu `64). Antrenor: Cristi Popovici. Rapid Bucureşti: Dossey - Iencsi, Maftei, Şoavă - Ilyeş (R.Niţă `70), Luţu (Brujan `82), Ziyati, Godfroid, Ciubotariu (Bordeanu `46) - Bădoi, Niculae. Antrenor: Mircea Rednic. Declaraţii după meci: Cristi Popovici (antrenor FCM Bacău): "Mă bucură seria rezultatelor pozitive. A fost un meci disputat, care putea fi câştigat de oricare dintre cele două formaţii. Să vedem cât timp vom păstra acest ritm. La Bucureşti, cu Dinamo, mergem să câştigăm." Mircea Rednic (antrenor Rapid): "Sunt nemulţumit de rezultat, dar nu şi de jocul echipei. Am avut situaţii foarte bune de a marca, dar am tratat fazele cu mai puţină seriozitate. Eu zic că echipa joacă bine şi vor apărea şi rezultatele. Dossey a greşit la golul al doilea şi nu pot spune că sunt nemulţumit de prestaţia lui". Clasament 1. Steaua 5 3 2 0 9-2 11 (+2) 2. FC Argeş 5 3 1 1 10-5 10 (+1)3. Rapid 5 2 2 1 7-4 8 (+2) 4. "U" Craiova 5 2 2 1 6-5 8 (-1) 5. FCM Bacău 5 2 2 1 8-9 8 (-1)6. Ceahlăul 5 2 1 2 8-5 7 (+1) 7. Dinamo 5 2 1 2 6-4 7 (+1)8. Gloria 5 2 1 2 7-6 7 (+1) 9. Apulum 5 2 1 2 4-9 7 (+1) 10. Poli AEK 5 1 3 1 3-4 6 (0) 11. FC Naţional 5 2 0 3 6-11 6 (-3) 12. Farul 5 1 2 2 9-9 5 (-4) 13. FC Braşov 5 1 2 2 9-11 5 (-1) 14. Oţelul 5 1 2 2 3-5 5 (-4)15. Petrolul 5 1 2 2 4-7 5 (-1) 16. FC Oradea 5 0 2 3 3-6 2 (-7)