Mai multe arme, unele deţinute legal, iar altele ilegal, trofee de vânătoare, dar şi muniţie, inclusiv letală, au fost ridicate de poliţiştii bihoreni în urma a 17 percheziţii desfăşurate în judeţ.
Titlurile zilei
-
În parcurile industriale din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei - Şase noi parcele pentru investitori
Consiliul Județean Bihor și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) organizează o nouă rundă de licitații publice pentru concesionarea a șase parcele de teren în Parcurile de Specializare Inteligentă (PSI) din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei.
-
Autostrada Transilvania, lotul 3C2 Chiribiş - Biharia - Lucrările avansează
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a anunţat că lucrările pe lotul 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania progresează în ritm accelerat, fiind realizate în proporţie de 87%.
-
Nexis Dance Studio cucerește podiumul la Cluj-Napoca - 12 calificări la Paris, 12 noi motive de a visa
Micile dansatoare de la Nexis Dance Studio din Oradea continuă seria rezultatelor remarcabile. De această dată, tinerele artiste au reprezentat orașul de pe Crișul Repede la competiția internațională „Black Swan”, desfășurată la Cluj-Napoca, de unde s-au întors cu numeroase premii, experiențe valoroase și o veste extraordinară: 12 calificări la Paris.
-
Expoziție de fotografie și grafică digitală a studenților Facultății de Arte - „Oradea fantastică”
Universitatea din Oradea îi provoacă pe cei care iubesc frumosul să devină părtași ai unui inedit eveniment artistic. Studenții de la programele de studiu Grafică și Pictură – Departamentul de Arte Vizuale al Facultății de Arte, propun viziuni spectaculoase asupra orașului de pe Crișul Repede, în expoziția „Oradea fantastică”.
-
În parcările publice cu plată din Oradea, sistemul pentru verificarea plății parcării a intrat în funcțiune - Amenda pe roți și în plic
Sistemul ANPR (recunoaștere automată a numerelor de înmatriculare), instalat pe autovehiculul de control, a devenit operațional pentru verificarea plății taxei de parcare în parcările publice cu plată din municipiul Oradea începând din această săptămână. Până acum, sistemul s-a aflat într-o perioadă de testare.
-
Ceremonia de învestire a avut loc luni, 2 noiembrie, Emilian Pavel, noul prefect al judeţului Bihor
Noul prefect al județului Bihor, Emilian Pavel, a fos învestit în funcţie luni, 2 noiembrie, în cadrul unei ceremonii la care au participat parlamentari de Bihor, reprezentanți ai mediului universitar și de afaceri, primari, conducători ai instituțiilor deconcentrate și ai structurilor de ordine publică.
În luna septembrie, la clinici din Oradea - Screening cancer de prostată
Clubul Lions Oradea desfăşoară o campanie de conştientizare a riscului de cancer de prostată, cu scopul de a crește gradul de informare și de a încuraja cât mai mulți bărbaţi să aibă grija de sănătatea lor.
- 13 Septembrie 2023
- Citeste
Centrul de Zi Oradea - Început de an şcolar plin de surprize pentru copii
Pentru a dispune de toate resursele necesare studiului şi pentru a fi atraşi în descoperirea tărâmului învățăturii şi lecturii, copiii de la Centrul de Zi Oradea au primit, la început de an școlar, ghiozdane utilate cu rechizite şi materiale școlare.
- 13 Septembrie 2023
- Citeste
Exerciţii demonstrative, ateliere pentru copii sau prezentarea tehnicii de luptă - Ziua Pompierilor, marcată la Oradea
Marcată în fiecare an în data de 13 septembrie, Ziua Pompierilor din România a fost sărbătorită, ieri, în Oradea, dar şi în zece subunităţi din judeţ. Copiii au fost aşteptaţi în Cetate, acolo unde s-au desfăşurat mai multe exerciţii demonstrative, jocuri sau ateliere şi a fost prezentată o parte din tehnica pompierilor bihoreni.
- 13 Septembrie 2023
- Citeste
La Facultatea de Teologie Ortodoxă - Simpozion național studențesc
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Episcop Dr. Vasile Coman” din cadrul Universității din Oradea organizează o serie de manifestări dedicate împlinirii a 100 de ani de la înființarea Academiei Teologice din Oradea.
- 13 Septembrie 2023
- Citeste
Vașcău – Sute de absolvenți, la aniversarea a șase decenii de la înființarea liceului!
Recent, Vașcăul s-a animat ca în vremurile sale bune, circa două sute de absolvenți ai fostului liceu teoretic local și câțiva dintre dascălii lor s-au întâlnit pentru a aniversa cele șase decenii trecute de la înființarea unității școlare menționate.
- 13 Septembrie 2023
- Citeste
Simona Halep: Sunt şocată şi dezamăgită – Refuz să accept decizia de suspendare
Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a declarat, marţi, ''şocată şi dezamăgită'' de decizia tribunalului independent care a suspendat-o pentru o perioadă de patru ani, despre care a spus că refuză să o accepte.
- 13 Septembrie 2023
- Citeste
Managementul Banilor - Strategii Populare la Pariuri
Pentru a avea succes la pariuri sportive, managementul banilor reprezinta o strategie de o importanta deosebita. Cu toate acestea, marea majoritate a pariorilor nu folosesc o strategie pentru a-si gestiona mai eficient banii de la pariuri, acesta fiind si motivul pentru care am decis sa vorbim despre managementul banilor la pariuri.
- 13 Septembrie 2023
- Citeste
International School of Oradea - Campus nou, inaugurat
International School of Oradea (ISO) a deschis luni, 11 septembrie, noul campus dedicat învățământului preșcolar. Noul campus poate găzdui 60 de copii, are o sala polifuncțională, loc de joacă modern și grădină senzorială.
- 12 Septembrie 2023
- Citeste
30 de elevi au primit ghiozdane și rechizite pentru noul an școlar - „Susţinem educaţia în mediul rural”
Asociația Pro Bambini din Oradea, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bihor, a desfășurat marți, 12 septembrie, o activitate în cadrul proiectului „Susținem educația în mediul rural”.
- 12 Septembrie 2023
- Citeste


