Proiectul pentru extinderea și modernizarea compartimentului de Terapie Intensivă Neonatală din cadrul Maternității Oradea a fost aprobat pentru finanțare prin PNRR.
Titlurile zilei
-
O adolescentă de 17 ani și un bărbat - Arestați pentru trafic de minori
Două persoane, printre care o adolescentă de 17 ani, au fost arestate preventiv la Oradea pentru trafic de minori, după ce au exploatat sexual patru fete instituționalizate.
-
Facultatea de Medicină și Farmacie, 35 de ani de tradiție și excelență academică - Din 15 octombrie, are propriul Spital Universitar Facultatea de Medicină și Farmacie a Universității din Oradea aniversează, în aceste zile, 35 de ani de existență. Cu acest prilej, au fost organizate o serie de conferințe și întâlniri academice la care au participat cadre didactice și studenți mediciniști, precum și invitați de marcă, profesioniști respectați, profesori universitari de la alte facultăți de profil din toată țara.
-
Decizia a fost anunțată joi, 15 octombrie - Alexandru Chira și-a dat demisia
Alexandru Chira a renunțat la mandatul de director general al Asociației pentru promovarea turismului din Oradea și regiune - Visit Oradea și la mandatul de director executiv al Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor - Oradea Heritage.
-
Peste 1700 de vizitatori la eveniment - Târgul Locurilor de Muncă
Organizat în cadrul proiectului RO-HU 00147 – „GEN-Green Energy Network”, în parteneriat cu autorități locale și internaționale, Târgul Locurilor de Muncă, cu accent pe sectorul energiei regenerabile, a fost un eveniment unic la nivel național, fiind singura bursă din România axată explicit pe domeniul energiilor verzi.
-
Premieră în sistemul public de sănătate din România - Centru de Excelență la Oradea
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor anunță obținerea unei importante recunoașteri internaționale: Secția Clinică de Chirurgie Oncologică și Chirurgie Generală a fost acreditată ca Centru de Excelență în Chirurgia Colorectală (Center of Excellence in Colorectal Surgery) de către Surgical Review Corporation (SRC), organizație independentă de acreditare medicală din Statele Unite ale Americii. Totodată, dr. Dănuț Dejeu, medic șef al secției, a obținut acreditarea individuală de Chirurg de Excelență.
-
Scrisorile scrise de mama Evei Heyman, la Muzeul Istoriei Evreilor - Ediție specială a seriei „Past.Forward”
Muzeul Istoriei Evreilor prezintă, sâmbătă, 17 octombrie, de la ora 16.00, în premieră pentru public, trei scrisori cu valoare istorică și memorială, donate Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor (Oradea Heritage).
Beiuș - Încă un pas spre Aquapark!
Una dintre investițiile pe care beiușenii le așteaptă de mai multe decenii este amenajarea unui Aquapark, urbea de pe Crișul Negru având potențial pentru dezvoltarea acestui tip de agrement, apa geotermală fiind exploatată încă de la începutul secolului XXI.
- 20 August 2023
- Citeste
Ziua comunei Holod, o reușită deplină - Momente unice şi de neuitat
Ziua comunei Holod, organizată de Primăria și Consiliul Local Holod, s-a dovedit a fi o reușită deplină în ciuda unui timp canicular, care, practic, a fost „anulat” de cei prezenți, mai ales la lăsarea serii când „răcoarea” și-a mai intrat în drepturi iar curtea Sălii Polivalente Holod a fost luată cu asalt.
- 20 August 2023
- Citeste
Avocatul Crișanei - Dreptul la imagine, dreptul la demnitate, dreptul la viața privată. Rețele de socializare. Optica ICCJ
Relaționarea interumană s-a schimbat, nu este o noutate pentru cititorii noștri, faptul că atunci când vorbim despre relațiile interumane, la nivel de societate, a câștigat teren contactul realizat prin intermediul rețelelor de socializare.
- 20 August 2023
- Citeste
Expoziție de artă - 72 de fotografii de Cristina Garzone
Cea mai longevivă Galerie permanentă de artă fotografică din România, Galeria „Euro Foto Art”, va găzdui de marți, 22 august, o expoziție de artă de excepție: 72 de fotografii realizate, cu mare măiestrie, de reputatul artist fotograf Cristina Garzone.
- 20 August 2023
- Citeste
Primul strat de asfalt pe strada Meșteșugarilor - Cale rutieră de patru benzi
Se așterne primul strat de asfalt pe strada Meșteșugarilor, din zona benzinăriei MOL spre strada Lăpușului, în cadrul lucrărilor care vizează lărgirea căii rutiere de la două la patru benzi.
- 20 August 2023
- Citeste
Andrei Tudor, în concert „Pop simfonic la Catedrală”
Dirijorul și compozitorul Andrei Tudor a acordat joi, 17 august, un interviu Biroului de Presă al Episcopiei Greco-Catolice de Oradea. Artistul spune că este încântat de „oamenii deschiși către lucrurile frumoase”, că revine cu plăcere la Oradea și abia așteaptă concertul de duminică.
- 18 August 2023
- Citeste
Tânăr de 23 de ani, din Bihor - Reținut pentru că a schingiuit o pisică
Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Tinca, județul Bihor, a fost reținut, fiind acuzat că a schingiuit o pisică. Imaginile violente au fost postate pe internet.
- 18 August 2023
- Citeste
Turnul Primăriei Oradea, închis vizitatorilor
Oradea Heritage anunță că, din cauza lucrărilor care se efectuează pe strada T. Vladimirescu și zona adiacentă, Turnul Primăriei se închide în perioada 18-21 august, pentru siguranța vizitatorilor.
- 18 August 2023
- Citeste
9/19 august 1601 - Asasinarea lui Mihai-Vodă Viteazul
Mihai Viteazul se afla în primăvara anului 1600 la apogeul puterii sale. În hrisoavele sale se intitula cu mândrie: „Io Mihail Voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Țării Românești, al Ardealului și a toată Țara Moldovei”.
- 18 August 2023
- Citeste


