Patru adulți și doi copii au fost răniți, azi, într-un accident produs între două autoturisme, pe DN 76, la ieșire din localitatea Băile Felix către Hidișelu de Jos. În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau șase persoane, patru adulți și doi copii.
Titlurile zilei
-
Ceremonia de învestire a avut loc luni, 2 noiembrie, Emilian Pavel, noul prefect al judeţului Bihor
Noul prefect al județului Bihor, Emilian Pavel, a fos învestit în funcţie luni, 2 noiembrie, în cadrul unei ceremonii la care au participat parlamentari de Bihor, reprezentanți ai mediului universitar și de afaceri, primari, conducători ai instituțiilor deconcentrate și ai structurilor de ordine publică.
-
Zi de rugăciune, binecuvântare și recunoștință la Mănăstirea Izbuc: Părintele stareț Mihail Tărău, omagiat la împlinirea a 31 de ani de slujire
Duminică, 1 noiembrie 2026, Mănăstirea Izbuc, unul dintre cele mai cunoscute și îndrăgite așezăminte monahale din Episcopia Oradiei, a devenit din nou loc de întâlnire a credinței, rugăciunii și comuniunii duhovnicești. O mulțime de credincioși, veniți din diferite regiuni ale țării, au trecut pragul sfintei mănăstiri pentru a participa la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, la Taina Sfântului Maslu și la rugăciunile de dezlegare și binecuvântare, săvârșite potrivit tradiției statornicite în prima duminică a fiecărei luni.
-
Prefectul Marcel Daniel Dragoș a fost eliberat din funcție
Prefectul liberal al județului Bihor, Marcel Daniel Dragoș a fost eliberat din funcție. La final de mandat, fostul prefect a transmis un Raport de activitate. Noul prefect al județului este pesedistul Emilian Pavel.
-
Hidroelectrica Oradea a produs peste 180 GWh - Lucrări de modernizare
La Uzina Hidroelectrică Oradea se desfășoară lucrări ample de modernizare și retehnologizare, atât la nivelul centralelor hidroelectrice, cât și al clădirilor și infrastructurii administrative, reușind să producă peste 180 GWh de energie electrică în 2025, într-un an în care resursele de apă au fost considerabil sub media multianuală.
-
O nouă sesiune de finanțare pentru Programul Rabla - persoane fizice - Demarează pe 3 noiembrie
O nouă sesiune a Programului Rabla 2026 destinată persoanelor fizice va demara pe data de 3 noiembrie și se va adresa celor care nu au reușit să se înscrie anterior, informează Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, într-un comunicat de presă, citat de Agerpres.
-
Doina Ruști vine la Oradea pentru prima ediție a Bookfestului cu noul ei roman - Matuf, peruchierul
Invitată la Bookfest Oradea, Doina Ruști se va întâlni cu publicul cititor vineri, 6 noiembrie, la ora 12.00, la Sinagoga Neologă Sion. Alături de Doina Ruști se va afla Lidia Bodea, din partea Editurii Humanitas.
Ziua Detașamentului 1 de Pompieri Oradea - Ziua Porților Deschise
La împlinirea a 87 de ani de la înființare, vineri, 1 septembrie, Detașamentul 1 de Pompieri Oradea își va deschide porțile, pentru a sărbători alături de cei în slujba cărora se află, Ziua Subunității.
- 31 August 2023
- Citeste
O parte din angajații Penitenciarului Oradea - Refuză să facă ore suplimentare
Angajații care fac parte din Sindicatul Independent al Lucrătorilor din Penitenciarul Oradea refuză să mai facă ore suplimentare pentru că sporurile le sunt calculate la valorile din 2009 iar personalul este insuficient.
- 30 August 2023
- Citeste
Statuia voievodului unificator va fi amplasată în Centrul Civic anul viitor - Piaţa Mihai Viteazul
Municipalitatea orădeană a pregătit o serie de măsuri în vederea reamplasării în anul următor a statuii lui Mihai Viteazul în Centrul Civic, unde, în prezent, se desfășoară lucrări de amploare, la unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură derulate vreodată în Oradea - rețeaua de pasaje subterane din Piața Emanuil Gojdu și Piața Independenței.
- 30 August 2023
- Citeste
150 din cele mai frumoase fotografii, în Piața Unirii - ,,Sălaj-Frumusețe, Tradiție, Poveste”
În Piața Unirii din Oradea, marți, 5 septembrie, la ora 17.00, va avea loc vernisajul expoziției de fotografie ,,Sălaj-Frumusețe, Tradiție, Poveste”.
- 30 August 2023
- Citeste
Alți 56 de pompieri au plecat în Grecia - Comandantul este un bihorean
Prim-adjuctul ISU BH, colonel Csilik Alexandru Adrian este pentru a patra oară, comandantul modulului național mobilizat în Grecia, pentru stingerea incendiilor de pădure.
- 30 August 2023
- Citeste
Lansarea Antologiei de poezie contemporană românească - „Drag de limba română”
Ziua Limbii Române a fost sărbătorită în avans de către poeții din Bihor prin participarea la evenimentul lansării Antologiei de poezie contemporană românească „Drag de limba română”, volum coordonat de poeta Mihaela Dindelegan.
- 30 August 2023
- Citeste
Stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la aproximativ 55% - A început asfaltarea Centurii Sânmartin
Constructorii au început să toarne primul strat de asfalt pe Centura Sânmartin la sfârșitul săptămânii trecute. Stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la aproximativ 55%.
- 30 August 2023
- Citeste
Drumul judeţean Birtin-Tomnatic intră în modernizare - A fost semnat contractul de finanţare
După ce în cursul anului trecut s-a asfaltat sectorul cuprins între km 0+000 - km 7+467,99, investiţiile vor continua cu modernizarea DC 176 Birtin-Tomnatic între km 7+467,99 - km 11+961,47, în prezent pietruit. Traficul rutier se desfăşoară, acum, greoi, drumul existent este îngust, pietruirea prezintă gropi şi lipsesc dispozitivele pentru colectarea şi evacuarea apelor.
- 30 August 2023
- Citeste
Un pelerinaj în Țara Sfântă (XXXIV) - Poate ieși ceva bun din Nazaret?
Suntem în orașul Nazaret, orașul copilăriei lui Iisus, orașul care îi dă și renumele de Nazarineanul în inscripția defăimătoare I.N.R.I. (Iisus Nazarineanul, Regele Iudeilor) pusă în batjocură pe crucea Sa pe muntele Golgota de către soldații Romei și-mi stăruie mereu în minte faptul că despre acest interval de timp, al copilăriei petrecute în Nazaret, nu se face aproape nici o referire la Domnul nostru Iisus Hristos în textele evanghelice.
- 30 August 2023
- Citeste


