Începute în cea de-a doua jumătate a lunii februarie 2023, lucrările la Centura Beiuș au ajuns la un stadiu fizic de 20%. Au fost forați toți cei 496 de piloți necesari pentru construcția celor două poduri și a celor trei pasaje supraterane. Constructorul lucrează în prezent la elementele de structură.
Titlurile zilei
-
A doua etapă a programului național. Școlile și liceele din Oradea pot obține pentru elevi - Burse digitale pe viață
Unitățile de învățământ din Oradea pot solicita pachete de câte trei burse digitale complete, fără costuri. Bursele acoperă toate materiile pentru clasele III-XII și pregătirea pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat, pe baza metodei RICAR.
-
Elevii Liceului de Arte, în vizită educațională - Lecție de chimie și inspirație
Elevii claselor a IX-a, a X-a B, C și D, de la Liceul de Arte Oradea, au participat, în cadrul programului „Școala Altfel”, la o activitate educativă deosebită la Barshaker Oradea.
-
Două concerte într-un singur spectacol - Madrigal de Crăciun, la Oradea
Corul Național de Cameră „Madrigal - Marin Constantin” susține, în luna decembrie, turneul național „Madrigal de Crăciun”, cu zece spectacole organizate în opt orașe din România, printre care și Oradea.
-
Spitalul Județean Bihor, premiat la Gala Elitelor Medicale 2026 - Excelență în management spitalicesc
Spitalul Clinic Județean de Urgență Bihor a fost distins cu premiul „Excelență în Management Spitalicesc”, în cadrul celei de-a VIII-a ediții a Galei Elitelor Medicale, desfășurată vineri, 16 octombrie, la Cluj-Napoca. Distincția a fost primită de managerul spitalului, dr. Gheorghe Carp, în numele întregii echipe a unității medicale.
-
Sute de liceeni din Oradea, învățați de polițiști cum o singură decizie greșită le poate schimba viitorul - Responsabil azi, mâine în siguranță!
„Ce se întâmplă când o glumă depășește limita legii?”, „De la ce vârstă răspunde penal un minor?”, „Poate o singură decizie greșită să schimbe un viitor?”- acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care elevii din Oradea au fost provocați să găsească răspunsuri în cadrul Proiectului „Responsabil azi, mâine în siguranță!”.
-
Polițiștii au percheziționat un imobil în care erau depozitate 1.450 de pachete de țigări - Reținută pentru contrabandă cu țigări
O femeie de 51 de ani din Oradea a fost reținută de polițiști și ulterior plasată sub control judiciar într-un dosar de contrabandă cu țigări.
Universitatea din Oradea despre specializările căutate pe piața muncii - Topul meseriilor
Conducerea Universității din Oradea susține că a observat o situație aparent contradictorie. Tinerii absolvenți, a căror principală preocupare este unde, când și pe ce salarii își vor găsi un loc de muncă, ezită în a se pregăti tocmai pentru acele domenii care sunt azi cele mai căutate pe piața muncii.
- 04 Iulie 2023
- Citeste
ABA Crișuri. Intervenție pe Crișul Repede - Mai mult spațiu pentru apă
Echipa Administrației Bazinale de Apă Crișuri intervine pe râul Crișul Repede, în municipiul Oradea, aval de podul Decebal, pentru a reface scurgerea apei.
- 04 Iulie 2023
- Citeste
Vehicul considerat fără stăpân, ridicat de pe domeniul public
Un autovehicul Volkswagen cu numărul de înmatriculare MM 84 MNO, considerat a fi fără stăpân, a fost ridicat marți, 4 iulie, de pe str. B-dul Dacia nr.104.
- 04 Iulie 2023
- Citeste
CAS Bihor anunță: îngrijiri paliative conform normativului
Cu ocazia unui interviu acordat în exclusivitate, Dorel Dulău, directorul general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Bihor, anunța că numărul de paturi pentru îngrijiri paliative puse la dispoziție de unitățile medicale din județul nostru corespunde normativului în vigoare.
- 04 Iulie 2023
- Citeste
Spitalul Județean. Pentru nou-născuți și copii - Intervenții chirurgicale complexe
În cadrul Secției Clinice Chirurgie și Ortopedie Pediatrică a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor se efectuează intervenții chirurgicale cu diferite grade de complexitate, care acoperă patologii vaste, atât la nou-născuți și sugari, cât și la pacienții până în 18 ani.
- 04 Iulie 2023
- Citeste
Inspecţia Muncii - Încep controalele pentru caniculă
Angajatorii care nu respectă prevederile Ordonanţei privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecţia angajaţilor pot fi amendaţi cu sume cuprinse între 1500 şi 2500 de lei, potrivit Inspecţiei Muncii.
- 03 Iulie 2023
- Citeste
Consiliul Național de Statistică și Prognoză a Învățământului Superior Întrunit la Universitatea din Oradea
Universitatea din Oradea este gazdă a întâlnirii de lucru a Consiliul Național de Statistică și Prognoză a Învățământului Superior (CNSPIS), instituție ce joacă un rol fundamental în evaluarea și ierarhizarea universităților din România.
- 03 Iulie 2023
- Citeste
Rezultate bacalaureat 2023, în Bihor - Cu 2,36% peste media națională
Promovabilitatea examenului de bacalaureat în Bihor, înainte de contestații, a fost, în acest an, de 75,16%, cu 2,36% peste media națională (72,8%). Bihorul nu este între județele fruntașe (Cluj - 82,9%) dar nici între cele codașe (Ilfov - 48,2%). Are totuși o medie de zece, în contextul în care în 20 de județe nimeni nu a luat examenul cu zece curat.
- 03 Iulie 2023
- Citeste
Modernizarea drumul Oradea - Săldăbagiu de Munte - Asociere pentru bani europeni
Consiliul Local a aprobat săptămâna trecută încheierea unui acord de asociere între Oradea, comuna Paleu și Zona Metropolitană Oradea pentru modernizarea drumului de legătură Oradea - Paleu.
- 03 Iulie 2023
- Citeste


