Începând de joi, 28 iulie, cinci deținuți repartizați în regim deschis realizează lucrări de igienizare și amenajare pe un amplasament situat în prelungirea zonei de picnic Silvaș, respectiv pe malul drept al râului Crișul Repede, spre cartierul Podgoria.
Titlurile zilei
-
În parcurile industriale din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei - Şase noi parcele pentru investitori
Consiliul Județean Bihor și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) organizează o nouă rundă de licitații publice pentru concesionarea a șase parcele de teren în Parcurile de Specializare Inteligentă (PSI) din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei.
-
Autostrada Transilvania, lotul 3C2 Chiribiş - Biharia - Lucrările avansează
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a anunţat că lucrările pe lotul 3C2 Chiribiș-Biharia al Autostrăzii Transilvania progresează în ritm accelerat, fiind realizate în proporţie de 87%.
-
Nexis Dance Studio cucerește podiumul la Cluj-Napoca - 12 calificări la Paris, 12 noi motive de a visa
Micile dansatoare de la Nexis Dance Studio din Oradea continuă seria rezultatelor remarcabile. De această dată, tinerele artiste au reprezentat orașul de pe Crișul Repede la competiția internațională „Black Swan”, desfășurată la Cluj-Napoca, de unde s-au întors cu numeroase premii, experiențe valoroase și o veste extraordinară: 12 calificări la Paris.
-
Expoziție de fotografie și grafică digitală a studenților Facultății de Arte - „Oradea fantastică”
Universitatea din Oradea îi provoacă pe cei care iubesc frumosul să devină părtași ai unui inedit eveniment artistic. Studenții de la programele de studiu Grafică și Pictură – Departamentul de Arte Vizuale al Facultății de Arte, propun viziuni spectaculoase asupra orașului de pe Crișul Repede, în expoziția „Oradea fantastică”.
-
În parcările publice cu plată din Oradea, sistemul pentru verificarea plății parcării a intrat în funcțiune - Amenda pe roți și în plic
Sistemul ANPR (recunoaștere automată a numerelor de înmatriculare), instalat pe autovehiculul de control, a devenit operațional pentru verificarea plății taxei de parcare în parcările publice cu plată din municipiul Oradea începând din această săptămână. Până acum, sistemul s-a aflat într-o perioadă de testare.
-
Ceremonia de învestire a avut loc luni, 2 noiembrie, Emilian Pavel, noul prefect al judeţului Bihor
Noul prefect al județului Bihor, Emilian Pavel, a fos învestit în funcţie luni, 2 noiembrie, în cadrul unei ceremonii la care au participat parlamentari de Bihor, reprezentanți ai mediului universitar și de afaceri, primari, conducători ai instituțiilor deconcentrate și ai structurilor de ordine publică.
O tânără care a copilărit în Italia a ales să studieze în Bihor - „Vacanță la Roma”, școală la Oradea
Dora Pop s-a născut la Șimleu Silvaniei și a copilărit în Italia. A făcut liceul la Roma, dar a decis să vină la Oradea, pentru studiile universitare.
- 29 Iulie 2022
- Citeste
Ceremonial militar-religios la Oradea - Ziua Imnului Național
Sărbătorită în fiecare an în data de 29 iulie, Ziua Imnului Național al României a fost marcată, vineri, la Oradea, printr-un ceremonial militar -religios.
- 29 Iulie 2022
- Citeste
La sfârşit de săptămână - Polițiștii bihoreni vor fi prezenți în trafic
Consumul de alcool sau droguri la volan, prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere vor fi vizate de polițiștii bihoreni, și în acest sfârșit de săptămână.
- 29 Iulie 2022
- Citeste
Lemne confiscate
Peste 71 de metri cubi de material lemnos fără forme legale, în valoare de 11.703 de lei au fost confiscați valoric de polițiștii bihoreni.
- 29 Iulie 2022
- Citeste
Avertizare ANM - Cod galben de ploi abundente în 29 de județe
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri, un Cod galben de ploi abundente în 29 de judeţe. Va fi instabilitate atmosferică de vineri până duminică. În vestul și în sudul țării se anunță val de căldură intens, Bucureștiul și 16 județe fiind sub Cod galben.
- 29 Iulie 2022
- Citeste
Parcarea supraetajată de la Spitalul Judeţean - Licitaţia va fi organizată în luna august
În ședința Consiliului Local Oradea de ieri, 28 iulie, au fost aprobaţi indicatorii tehnico-economici rezultați la finalizarea proiectului tehnic pentru construirea parcării supraetajate aferente Spitalului Județean.
- 28 Iulie 2022
- Citeste
Proiect în dezbatere publică - Strada Dunărea, modernizată şi pietonalizată
Municipalitatea orădeană a lansat în dezatere publică un proiect privind modernizarea străzii Dunărea, care prevede desfiinţarea celor aproximativ 150 de locuri de parcare existente, amenajarea unei piaţete şi pavarea cu porfir a trotuarelor.
- 28 Iulie 2022
- Citeste
Consilierii judeţeni nu au aprobat culoarul de expropriere - Inelul rutier... buşit
Proiectul privin exproprierile terenurilor de pe traseul inelului rutier metropolitan, supus aprobării în şedinţa de ieri, 28 iulie, a Consiliului Judeţean Bihor, nu a întrunit numărul de voturi necesare, consilierii PSD şi UDMR abţinându-se la vot. Judeţul ar putea pierde 40 de milioane de euro.
- 28 Iulie 2022
- Citeste
În cartierele Grigorescu și Gheorghe Doja - Cinci străzi vor fi modernizate
Consilierii locali au aprobat joi, 28 iulie, studiile de fezabilitate pentru modernizarea a încă cinci străzi din municipiu, respectiv str. Gheorghe Tulbure, Maczalik Alfred, Lucreția Suciu, Lucian Drimba și Sofiei.
- 28 Iulie 2022
- Citeste


