Prins în năvodul anilor – peste 80 -, n-am crezut că am să îndrăznesc vreodată a mai rosti un discurs funerar. Imboldurile lăuntrice, precum și cele venite de la puținii rămași din „gașca culturală” a Beiușului de altă-dată mă îndeamnă spre această îndrăzneală, mai ales că Nicolae Brânda a fost un om cu totul special, pentru mine personal și pentru societatea Beiușului.
Titlurile zilei
-
Mecanism infracțional de 3,5 milioane de lei destructurat în Bihor - Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală și insolvență frauduloasă
ORADEA – Oamenii legii au efectuat, la data de 5 noiembrie, patru percheziții domiciliare în județul Bihor, în cadrul ample operațiuni naționale JUPITER. Descinderile vizează un complex mecanism de evaziune fiscală, gestiune frauduloasă cu consecințe deosebit de grave și abuz în serviciu, prejudiciul estimat ridicându-se la aproximativ 3.500.000 de lei.
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
Flăcările au izbucnit de la un aparat de cafea lăsat sub tensiune - Incendiu la un supermarket
Pompierii militari orădeni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un supermarket situat pe strada Moldovei din municipiul Oradea.
- 08 Aprilie 2024
- Citeste
Studenţii orădeni au participat la un concurs de aplicaţii IT - Performanţe remarcabile
Echipele orădene, compuse în covârșitoarea lor majoritate din studenți de la Universitatea din Oradea, au dominat prin prezența lor Hackathonul Innovation Labs - Timișoara 2024.
- 07 Aprilie 2024
- Citeste
Drumul județean Oșorhei - Copăcel - Stadiul lucrărilor
Începute în februarie 2023, lucrările de reabilitare a drumului județean DJ 767E Oșorhei - Copăcel avansează, transmite biroul de presă al CJ Bihor.
- 07 Aprilie 2024
- Citeste
Seară de reverență și muzică bizantină cu peste 1600 de spectatori - „Lumină din Lumină”
Într-o atmosferă încărcată de reverență și emoție, Centrul de Cultură al Județului Bihor a deschis, cu succes, seria de evenimente "Lumină din Lumină", ediția a doua.
- 07 Aprilie 2024
- Citeste
Doi bihoreni au fost amendaţi cu câte 15.000 de lei fiecare - Câine salvat de poliţişti
Un tânăr de 22 de ani, din Şuncuiuş, a fost amendat cu 15.000 de lei de poliţişti după ce a abandonat doi câini, iar un orădean a primit aceeaşi amendă după ce, în curtea sa, a fost găsit un câine care nu beneficia de adăpost, apă sau mâncare suficiente.
- 07 Aprilie 2024
- Citeste
Atelier dedicat preşcolarilor şi şcolarilor - Pictură pe ouă din ceramică
Muzeul Țării Crișurilor Oradea organizează atelierul de educație muzeală „Pictură pe ouă din ceramică”.
- 07 Aprilie 2024
- Citeste
Proiect Erasmus - Bonjour, CN „Iosif Vulcan”!
În perioada 1-5 aprilie, la Colegiul Național „Iosif Vulcan” Oradea, în cadrul proiectului Erasmus, „Think Green, Act Green!” , a ajuns o delegație de 40 de elevi și patru profesori de la Lycèe de Coulogne, Franța.
- 07 Aprilie 2024
- Citeste
Comemorare, la Muzeu: o relatare inedită referitoare la asasinarea lui Ciordaș și Bolcaș!
Joi, 4 aprilie, când s-au împlinit 105 ani de la bestiala asasinare a patrioților români Ioan Ciordaș și Nicolae Bolcaș, fruntași ai luptei pentru unitatea națională, la Muzeul Municipal Beiuș a avut loc evenimentul cultural intitulat „După 27 de ani...”.
- 07 Aprilie 2024
- Citeste
Avocatul Crișanei - Dreptul la moştenire al soţului supravieţuitor. Reglementare Cod civil
Prin articolele precedente, care au tratat materia moştenirii fie cea legală, fie cea testamentară, am încercat să prezentăm cititorilor, la un mod care să fie cât mai comprehensibil, această parte a dreptului civil extrem de complexă şi de specializată (dacă ne aducem aminte aceste caracteristici au mai fost amintite într-un articol precedent).
- 07 Aprilie 2024
- Citeste


