Poliţia Română atrage atenţia asupra unor noi modalităţi de înşelăciune prin care persoanelor le sunt propuse oportunităţi de investiţii extrem de profitabile, dar care, în realitate, nu ar exista.
Titlurile zilei
-
Evenimentul a ajuns la Sinagoga Neologă Sion - Prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea
A fost deschisă oficial, joi, 5 noiembrie, prima ediție a Salonului de Carte Bookfest Oradea, găzduită de Sinagoga Neologă Sion. Este pentru prima dată când unul dintre cele mai cunoscute saloane de carte din țară ajunge în județul Bihor.
-
A fost constituit Comandamentul Județean Bihor - Pregătiri pentru iarnă
La nivelul județului, a fost constituit Comandamentul Județean Bihor pentru deszăpezire și combaterea poleiului și a altor fenomene meteorologice periculoase specifice sezonului rece 2026-2027. Comandamentul va coordona măsurile și intervențiile necesare în această iarnă.
-
La Universitatea din Oradea - Masă rotundă pe tema susținerii studenților cu dizabilități
„Incluziunea înseamnă mai mult decât acceptare!” – aceasta a fost concluzia unanimă a invitaților la masa rotundă cu titlul: „Măsuri specifice și bune practici privind incluziunea studenților cu dizabilități / alte CES la Universitatea din Oradea", desfășurată miercuri, 4 noiembrie, la Biblioteca Universității din Oradea.
-
Duminică, 8 noiembrie - Maslu la Schitul Roșia
Duminică, 8 noiembrie, în ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nectarie de la Eghina, marele făcător de minuni și tămăduitor al celor aflați în suferință, la Schitul Roșia, dependent de Mănăstirea Izbuc, se va săvârși Taina Sfântului Maslu, începând cu ora 16.00.
-
Filmul și muzica, două forme de artă care au adus publicul împreună - Les Films de Cannes à Oradea
Prima ediție a festivalului „Les Films de Cannes à Oradea” a debutat la Muzeul Țării Crișurilor Oradea, aducând în atenția publicului local experiențe culturale care au pus în dialog cinematografia de autor și muzica simfonică, într-un program dedicat artei și întâlnirii directe dintre creatori și spectatori.
-
Riscuri majore de inundații la Mina Băiţa; „Intervenția este esențială” - Stare de urgență!
Instituţia Prefectului Bihor a anunţat că, în urma verificărilor efectuate la Mina Băiţa, au fost constatate „riscuri importante generate de acumulările de apă din subteran”, motiv pentru care se impune decretarea situaţiei de urgenţă care va permite alocarea fondurilor necesare menținerii situației sub control și prevenirii agravării riscurilor.
Ansamblul Bihorul începe noul an în forță - Proiecte ambițioase și în 2024
Condus de maestrul coregraf Ioan Silaghi, Ansamblul folcloric „Bihorul” a încheiat un an plin de satisfacții profesionale, bucurându-se de aprecierile publicului spectator.
- 07 Ianuarie 2024
- Citeste
Seri magice la Filarmonica de Stat Oradea - Concertul Extraordinar de Anul Nou
Melomanii orădeni au avut parte de trei seri magice, cu prilejul concertului extraordinar de Anul Nou al Filarmonicii de Stat Oradea.
- 07 Ianuarie 2024
- Citeste
Beiuș. De nouă ani, apele Văii Nimăiești sunt sfințite de Bobotează!
De Bobotează, numeroși beiușeni de diferite confesiuni au participat la ceremoniile religioase oficiate în bisericile urbei. Apoi, după cum ne-am obișnuit din 2016 încoace, credincioșii ortodocși s-au îndreptat spre zona centrală a orașului, unde, în proximitatea noii autogări, a avut loc tradiționala ceremonie a sfințirii apelor Văii Nimăiești.
- 07 Ianuarie 2024
- Citeste
Proiect de depistare a cancerului la sân - 27 de mii de femei au fost testate
Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” Cluj-Napoca împreună cu partenerul său Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara a manageriat, în ultimii trei ani, un proiect care a avut ca scop prevenția, screening, diagnosticarea și tratamentul cancerului de sân. Proiectul a avut o valoare de puțin peste 38.2 milioane de lei și s-a desfășurat și în Bihor.
- 07 Ianuarie 2024
- Citeste
Lucrările de infrastructură din județele Cluj și Bihor opreşte mersul trenurilor - Noul orar al autobuzelor
Guvernul a decis introducerea de autobuze și autocare de înlocuire a unor trenuri de călători în zonele afectate de șantierele de modernizare a căii ferate, între Cluj-Napoca și Oradea. Se va putea circula în baza tichetelor de călătorie emise de CFR, începând de luni, 8 ianuarie.
- 07 Ianuarie 2024
- Citeste
Mii de credincioşi la slujba de sfințire a apei - Boboteaza 2024
Mii de credincioși s-au îndreptat sâmbătă, 6 ianuarie, spre lăcașurile de cult din Oradea și județ, pentru a participa la sfinţirea cea mare a apei (Agheasma Mare). În zi de praznic împărătesc, enoriașii Parohiei Ioșia Nord au avut bucuria și onoarea de a-l primi în mijlocul lor pe părintele prof. univ. dr. Marcel Boloș, ministrul Finanțelor Publice.
- 07 Ianuarie 2024
- Citeste
Avocatul Crișanei - Termene procedurale. Analiza legislativă
Regulile de procedură instituite de prevederile cuprinse în cadrul Codului de procedură civilă sunt de o importanţă crucială în derularea unui litigiu, ele nu trebuiesc a fi neglijate de către părţile din cadrul dosarului şi trebuiesc a fi respectate cu stricteţe, pentru a nu suferi aplicarea de sancţiuni.
- 07 Ianuarie 2024
- Citeste
Un șofer a murit după ce nu s-a asigurat în timpul unui viraj - Accident mortal pe DN79
Un bărbat în vârstă de 46 de ani și-a pierdut viața, sâmbătă, în urma unui accident de circulație produs în Bihor, pe DN79.
- 07 Ianuarie 2024
- Citeste
Duminică, 7 ianuarie - Sfântul Ioan Botezătorul
După Bobotează, duminică, 7 ianuarie, este cinstit Sfântul Ioan, numit şi „Înaintemergătorul”, pentru că a anunţat venirea lui Hristos.
- 07 Ianuarie 2024
- Citeste


