Din această lună, la iniţiativa prefectului Dumitru Ţiplea, fiecare şedinţă a Colegiului Prefectural Bihor va debuta cu câte o lecţie de istorie referitoare la cel mai important eveniment al lunii respective sau o personalitate marcantă a istoriei noastre. Prima persoanlitate prezentată de istoricul Sorin Şipoş a fost Avram Iancu.

 

În şedinţa din luna octombrie a Colegiului Prefectural, la care participă şefii tuturor instituţiilor deconcentrate din judeţ, istoricul Sorin Şipoş a făcut o succintă prezentare a avocatului revoluţionar Avram Iancu şi cărţii reeditate, dedicată acestuia, la 150 de ani de la moartea sa. După ce a mulţumit pentru invitaţia primită, istoricul Şipoş a amintit că în acest an se împlineşte un număr rotund de ani „de la moartea tragică şi în condiţii de semi-detenţie şi situaţie specială” a celui numit Crăişorul Munţilor.

„Astăzi, cel mai frumos elogiu pe care noi, bihorenii, cei care suntem continuatori ai memoriei sale intelectuale, îl putem face ar fi acela de a spune câteva cuvinte despre acest reprezentant de seamă care, într-un fel sau altul, se confundă cu destinul neamului românesc după 1848”, a spus Sorin Şipoş.

El a citit testamentul lăsat de Avram Iancu, datat 20 decembrie 1850, în care scria că ultima sa voinţă este că îşi doreşte să-şi vadă naţiunea fericită, iar după moartea sa, toată averea sa să fie folosită pentru înfiinţarea unei Academii de Drepturi, „tare crezând că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile naţiunii noi”.

Istoricul a spus apoi audienţei că Avram Iancu „a fost un lider al revoluţionarilor din Munţii Apuseni”, care încă de „la 24 de ani a condus ostilităţile de apărare a munţilor Apuseni şi ideea de limbă şi de naţiune română”.

Şipoş a precizat că revoluţionarii români şi maghiari din 1848 militau pentru drepturi civile, în plus românii şi pentru conservarea identităţii naţionale, dar totodată că români şi unguri, deopotrivă, au fost persecutaţi de autorităţile imperiale habsburgice.

„În 1850 toate speranţele românilor privind drepturile politice şi eliberarea lor din iobăgie s-au prăbuşit - aproximativ 80% din românii transilvăneni erau iobagi, dar erau şi maghiari iobagi, în proporţie mult redusă. În 1850, disperat, necăjit, Avram Iancu se gândeşte că nu calea militară este drumul pentru ca românii să poată să-şi câştige drepturi în Transilvania împotriva autorităţilor imperiale habsburgice, ci şcoala, educaţia, învăţătura, el însuşi fiind un lider din Apuseni care a fost trimis la şcoală. Bunicul lui Avram Iancu a fost frate cu Horia, cu conducătorul mişcării iobăgeşti din 1784”, a subliniat Sorin Şipoş.

Istoricul a evidenţiat faptul că Avram Iancu a fost un susţinător al creării unei elite intelectuale, oneste, profesioniste, care să fie un reper pentru românii transilvăneni, convins că doar asta ar mai putea salva naţiunea.

„Toţi cei care au pregătit Unirea din 1918 au fost oameni care au urmat studii superioare”, a afirmat Şipoş.

Istoricul a adus la întâlnirea cu directorii bihoreni de instituţii 25 de exemplare din „cea mai frumoasă biografie care s-a scris despre Avram Iancu” de către istoricul Silviu Dragomir, unul dintre secretarii Marii Adunări Naţionale din 1918. Cartea lui Dragomir a fost reeditată acum de Sorin Şipoş, împreună cu preşedintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop.