După încetarea stării de alertă, Spitalul Judeţean va decide ce angajați păstrează - Urmează concedieri în spitale
Așteptată de multă lume cu brațele deschise, ziua încetării stării de alertă în România este una care dă bătăi de cap unor angajați. Este vorba despre personalul medical angajat pe perioadă determinată în spitalele din toată țară pentru a ajuta în pandemie.
La cele două spitale din Oradea au fost angajate provizoriu, pentru perioada pandemiei, în jur de 600-700 de persoane.
„Persoanele angajate pe perioadă determinată în pandemie în spitalele din Oradea mai au contract încă 30 de zile, conform legii. Noi suntem în proces de reorganizare, așa că vom vedea în aceste zile care este necesarul nostru de personal și, în funcție de acest lucru și de eventualele modificări legislative care vor veni, vom lua deciziile”, a spus, pentru Crișana, managerul interimar al Spitalului Județean, Lucia Daina. Medicii speră ca de săptămâna viitoare să fie eliberate și reorganizate și secțiile de covid din cadrul fostului Spital Municipal.
Numărul total de angajați este de aproximativ 4.800, din care 1.000 sunt medici rezidenți.
Parlamentarii au votat marți, 8 martie, cu 230 de voturi „pentru”, 12 „împotrivă” şi 47 de abţineri, ca personalul din unităţile sanitare încadrat fără concurs pe perioada stării de alertă să poată rămâne pe post, prin promovarea unui examen organizat anterior încetării contractului individual de muncă.
Instituțiile care pot organiza aceste concursuri sunt Ministerul Sănătăţii şi unităţile aflate în subordinea şi/sau în coordonarea acestuia, Ministerul Afacerilor Interne şi unităţile şi instituţiile aflate în subordine, în cadrul şi/sau în coordonarea acestuia, autorităţile administraţiei publice locale, ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie și instituţiile publice de asistenţă socială.
Organizarea şi desfăşurarea examenului va fi elaborată și aprobată prin ordin al ministrului sau, după caz, prin act administrativ al persoanei care are competenţa legală de numire, în termen de 30 de zile de la data intrării in vigoare a legii.
Ce facem cu pilele angajate ,ptr. salariu, a caror competenta profesionala este nula, dar au competenta de pila!????OAMENII CARE VOR APELA LA SERVICIILE DE SPITALIZARE VOR AVEA " NOROCUL" SA FIE " TRATATI" DE PILE! VA CONVINE!??? PTR. CA DEJA SE STIU SUBIECTELE DE CATRE PILE, IAR ASISTENTA SEFA, CARE AR TREBUI SA FACA SUBIECTELE SI SA SUPRAVEGHEZE, SI-A LUAT CONCEDIU( O VECHE SI PRELUNGA OBISNUINTA), CA SA NU FIE SUSPICIONATA! DAR SI-A LASAT INLOCUITOARE F FIDELA....