Reputatul medic ginecolog George Filip a fost serbat duminică de apropiați la împlinirea frumoasei vârste de o sută de ani. Colegiul Medicilor Bihor i-a dăruit o diplomă, iar una dintre mamele care a fost ajutată în momente de cumpănă a venit personal, împreună cu fiul, să-i mulțumească doctorului.

 

La cei 100 de ani, doctorul George Filip a avut puterea să transmită un mesaj generației tinere, un mesaj care demonstrează că înțelege perfect cum arată și cum trebuie făcute lucrurile în meseria pe care cu dragoste a practicat-o toată viața. „Cred că sunt foarte multe lucruri de făcut în acest domeniu pentru îndrumarea medicilor de astăzi. Cel mai important este ca ei să cunoască și să învețe să folosească ultimele descoperiri ale ginecologiei. Ele îi vor ajuta și vor salva multe vieți”, a spus George Filip.

Dr. Carmen Pantiș, președinta Colegiului Medicilor Bihor, alături de fostul manager al Maternității, Traian Mureșan, i-au dăruit, cu ocazia împlinirii celor 100 de ani și ca răsplată pentru munca depusă, o diplomă de excelență și 101 trandafiri albi.

„Dincolo de mamele ajutate să aducă pe lume copilași, de miile de vieți salvate, foarte importantă este și contribuția doctorului în formarea generațiilor de medici de astăzi. George Filip a fost întotdeauna un model și un formator de caractere”, a spus Carmen Pantiș.

Medicul a avut mereu norocul ca, în momentele dificile ale vieții, să o aibă alături pe fiica lui, dr. Liana Balaj, medic stomatolog.

George Filip s-a născut în 1924, în localitatea Potău din Satu Mare. A făcut liceul la Actualul Colegiu Național „Mihai Eminescu” din Satu Mare, apoi, după Dictatul de la Viena, a continuat studiile la secțiile în limba română a liceelor din Năsăud și Oradea. În 1950 a absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca și a fost repartizat în Bihor, unde a fost medic de circumscripție la Popești (1950), iar apoi medic șef de raion la Marghita (1952). Din 1954, până la pensionare, a fost medic obstetrician ginecolog la Oradea. S-a specializat și în endocrinologie ginecologică la Institutul Parhon în 1960 și în oncologie ginecologică la Institutul Oncologic din Cluj-Napoca. În 1973 a devenit doctor în Medicină, cu teza „Amnioscopia în disgravidie”, susținută la Timișoara. A fost director al Școlii de surori de Cruce-Roșie (1964-1965), profesor la Școala Sanitară (1975) și profesor la cursul de specializare postliceal de un an în obstetrică-ginecologie (1981-1991).

În această perioadă a publicat peste 60 de lucrări științifice, fiind preocupat de depistarea cancerului de col uterin. 

Activitatea lui a fost răsplătită și de Primăria Municipiului Oradea, care, la împlinirea a 60 de ani de activitate, i-a acordat o „Diplomă de Excelență”.

Spirit sensibil, George Filip a fost preocupat și de pictură, participând la expoziții și publicând, în 2013, un album cu mai multe lucrări, intitulat „Amintiri în culori”.