Lucrările de reabilitare de la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bihor, care au început la finele lunii noiembrie a anului trecut, se apropie de finalizarea primei părţi. Potrivit inspectorului şcolar general Ioan Şereş clădirea avea nevoie de reparaţii care nu mai puteau fi amânate mai ales din cauza infiltraţiilor de apă, care se produceau întrucât acoperişul clădrii este foarte vechi.

Lucrările de reabilitare au presupus schimbarea tencuielii, zugrăveli, schimbarea pardoselii şi înlocuirea acesteia cu parchet laminat, precum şi schimbarea geamurilor, majoritatea fiind vechi, cu altele din lemn stratificat, precum şi-a acoperişului care se va realiza, în vara acestui an. Suma totală a investiţiei se ridică la aproximativ 570.000 lei şi este alocată de Ministerul Educaţiei, Tineretului şi Cercetării. Termenul de finalizare a lucrărilor a fost iniţial de 45 de zile, dar, din cauză că Ministerul nu a alocat încă toţi banii necesari investiţiei, termenul va fi probabil prelungit. Lucrările de reparaţii curente presupun lucrări la instalaţiile electrice şi la acoperişul clădirii, care este destul de şubred, motiv pentru care de câte ori plouă mai serios apar infiltraţii pe tavanul clădirii. "Prima parte a lucrărilor a decurs foarte bine, fiind mulţumit de modul în care firma care a câştigat licitaţia lucrării s-a achitat de obligaţii. Problema este că nu avem toţi banii pentru a finaliza lucrarea. Din acest motiv lucrările de reabilitare vor fi oprite în momentul în care se va finaliza al doilea nivel al clădirii, pentru că numai pentru acesta ne ajung banii momentan", a precizat Ioan Şereş, inspector şcolar general. Totodată, acesta a mai adăugat că ISJ Bihor mai are în vedere amenajarea unui birou de primire a persoanelor cu handicap, la parterul instituţiei, în locul unde a fost înainte librăria, şi instalarea unui dispozitiv cu barieră la intrarea auto, dar acest lucru nu se va putea realiza decât în momentul în care Ministerul va aloca restul sumei de bani care era prevăzută în proiect, adică aproximativ 100.000 de lei. De asemenea, ISJ Bihor va beneficia şi de secţie de arhivare, iar acest lucru va facilita orice acces la documentele vechi.

"Firma care a câştigat licitaţia pentru executarea lucrărilor se numeşte S.C. Grand Hill Construct şi are sediul în Oradea", a precizat Călin Fericean - din cadrul Biroului de investiţii al ISJ Bihor.