Situația epidemiologică din Bihor. Pentru sistemul sanitar - August, lună neagră
Prefectul Dumitru Ţiplea, dr. Daniela Rahotă, șefa Direcției de Sănătate Publică Bihor, şi dr. Gheorghe Carp, managerul Spitalului Judeţean, au susținut vineri, 28 august, o declarație de presă, transmisă live pe pagina de Facebook a Instituţiei Prefectului, privind situația epidemiologică de la nivelul județului nostru.
Aproape 11.000 de persoane verificate
„În cursul săptămânii pe care o încheiem, împreună cu instituțiile care asigură ordinea și liniștea publică în județul Bihor, am avut o activitate destul de intensă. Au fost verificate 10.814 persoane, 466 de mijloace transport în comun, 518 societăți comerciale și au fost aplicate 246 de sancțiuni, cu amenzi în valoare de 150.905 lei. Cadre implicate au fost 1.614. Față de ultimele două săptămâni, la nivelul județului Bihor, s-au înregistrat 278 de noi cazuri pozitive de Covid-19. Acum două săptămâni, media săptămânală era de 53 de cazuri pe zi, săptămâna trecută au crescut la 54 de cazuri pe zi. Spre bucuria noastră, săptămâna aceasta media este de 40 de cazuri pe zi”, a spus prefectul Dumitru Țiplea.
În continuare, a luat cuvântul dr. Daniela Rahotă, care a arătat că DSP Bihor analizează săptămânal și ori de câte ori este nevoie cazuistica privind Covid-19, la nivelul județului Bihor.
„Din totalul cazurilor active, am constat că 54% se află în mediul urban, iar în ceea ce privește distribuția în funcție de sex, 62-63% o reprezintă sexul feminin. Privind confirmații pe grupe de vârstă a cazurilor active, cea mai mare pondere (59%), o are grupa de vârstă sub 50 de ani. Este urmată de grupa de vârstă 50-59 de ani, cu 17%, și de 60-69 de ani - de 14%. Confirmările peste 80 de ani reprezintă 2,6%. Privind decesele înregistrate pe aceste intervale de vârstă, la grupa de vârstă sub 50 de ani sunt 11%, la 50-59 de ani - 13%, la 60-69 de ani - 31%, la 70-79 de ani - 26%, și tot un procent mare este atribuit grupei de vârstă peste 80 de ani, și anume 17,6%”, a anunțat șefa DSP Bihor.
În săptămâna de dinaintea declarației de presă, în Bihor fuseseră depistate 278 de cazuri noi, dintre care 116 în Oradea.
„Pe ultima săptămână, au fost înregistrate cazuri pozitive în 49 de unități administrativ teritoriale, începând cu: Țețchea, Ceica, municipiul Marghita, orașul Ștei, Nojorid, Tăuteu, Abram, Sânnicolau Român, care au fost cu peste cinci cazuri. Cazurile active pe UAT-uri: se păstrează Oradea pe primul loc, urmată de Nucet, Oșorhei, Țețchea, Salonta, Ștei, Beiuș, Aleșd, Popești, Sânmartin. Aceasta este o analiză făcută în cadrul Direcției de Sănătate privind cazuistica pozitivilor, atât a cazurilor active, cât și pe ultima săptămână”, a menționat dr. Daniela Rahotă.
În legătură cu Hotărârea 43 din 27 august a Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU), în care se specifică reluarea activității cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau a băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tip restaurant și cafenea, în interiorul clădirilor, DSP a efectuat și va efectua o analiză care se schimbă în fiecare zi, o analiză care să stabilească incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile.
„Astăzi (vineri, 28 august), s-a făcut această analiză și un număr de 38 de UAT-uri se încadrează într-o alertă de 1,5 la mia de locuitori. Situația finală va fi afișată pe site-ul Prefecturii Județului Bihor și a Direcției de Sănătate Publică Bihor, luni (n.r - astăzi, 31 august)”, a adăugat dr. Rahotă.
Aceasta a precizat că DSP Bihor a propus vineri ridicarea carantinei la Centrul rezidenţial pentru persoane în vârstă din Băiţa. „Am propus astăzi (n.r. – vineri, 28 august) ridicarea carantinei. În urma rezultatelor analizelor de laborator, s-a constatat că din cadrul personalului de îngrijire nu este niciun caz pozitiv. Din cadrul rezidenților, este o persoană nou confirmată pozitiv, în acest moment”, a mai spus dr. Rahotă.
„Presiunea asupra spitalului, din ce în ce mai mare...”
În completarea celor spuse de șefa DSP Bihor, prefectul Dumitru Țiplea a adăugat că până nu demult erau 15 UAT-uri care se încadrau în zona de alertă, iar în săptămâna de dinaintea declarației de presă, s-a coborât la 9 UAT-uri, „ceea ce este un lucru îmbucurător”.
La final, a luat cuvântul dr. Gheorghe Carp, coordonatorul spitalelor din judeţ, care a spus că luna august a fost una neagră pentru sistemul sanitar.
„Din păcate, din total infectări, începând cu luna februarie, în luna august s-au infectat 57% din totalul persoanelor și s-au constatat 62% din decese. Vă dați seama că presiunea asupra spitalului este din ce în ce mai mare. Din fericire, avem posibilitatea de a suplimenta în permanență paturile de Terapie Intensivă. Am pornit de la 10 și am ajuns la 23 de paturi de Terapie Intensivă, iar dacă situația o va cere, putem să urcăm până la 35. Toate aceste paturi sunt dotate cu aparate de ventilație și monitoare. Spitalul face față deocamdată acestei presiuni. Bineînțeles că secțiile exterioare, precum și spitalele suport contribuie la menținerea acestui nivel satisfăcător de asistență. Din previziunile noastre, dacă va crește numărul de cazuri, încă putem să le asigurăm asistență medicală. În ultima săptămână, au fost câteva îmbunătățiri aduse de către Direcția de Sănătate Publică, Stația de Ambulanță, SMURD și Spitalul Județean, în organizarea evaluării acestei distribuiri a pacienților în funcție de gravitate. Trei microbuze sunt puse la dispoziția Ambulanțelor pentru cei care sunt contacți confirmați pozitiv, și trebuie să se decidă care este calea de urmat: izolare la domiciliu, internare în spital sau în spitalul suport”, a subliniat dr. Carp.
Acesta a precizat că testele pentru depistarea Covid-19 vor fi prelucrate mai repede în Bihor, graţie unei donaţii.
„Am primit azi (vineri) încă două aparate de extracţie care suplimentează posibilităţile de a elibera rezultate rapid, la jumătate de timp faţă de perioada anterioară. Aceste extractoare pot să facă până la 60 de extracţii în plus, pe oră, ceea ce ne ajută foarte mult în eliberarea rezultatelor pentru spitale şi pentru cei care fac aceste analize la cerere. Sistemul rezistă şi în fiecare săptămână se aduc îmbunătăţiri, în așa fel încât populația și asistența medicală să fie la nivelul așteptat de dumneavoastră”, a concluzionat coordonatorul spitalelor din Bihor.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.