Specialiștii Direcției Tehnice, la instructaj pe teren şi în sala de clasă - Învață să taie corect arborii
Doi specialişti în arboricultură certificați ISA (International Society of Arboriculture) și un arhitect peisagist se află în aceste zile la Oradea, la invitația Direcției Tehnice din cadrul Primăriei, unde susțin cursuri pe tema intervențiilor de tăiere la arbori.
Direcția Tehnică din cadrul Primăriei Oradea, prin Compartimentul Spații Verzi Urbane Facilități de Agrement și Sport, organizează, în perioada 16-20 mai, ateliere de arboricultură în cadrul cărora este invitat și Alexandru Purcaru, specialist român în arboricultură. În cadrul atelierelor practice sunt abordate unele studii de caz din teren.
„Ne dorim ca Direcția Tehnică să facă intervenții cât mai responsabile pentru Oradea. Sunt puțini specialiști atestați ISA la nivel național și am ales să vedem modul lor de abordare în ce privește intervențiile de tăieri în coronament, în verde, în funcție de fiecare situație în parte, coroborat cu specia arborelui asupra căruia urmează să se intervină. Totodată, este foarte important să înțelegem managementul riscului”, a precizat Cristina Stănescu, consilier în cadrul Direcției Tehnice.
Pe parcursul acestei săptămâni, în cadrul activităților din teren, Alexandru Purcaru și colaboratorii săi vor executa intervenții corecte și sănătoase la arbori, pe anumite locații prestabilite de reprezentanții Direcției Tehnice. La aceste activități au fost invitați să participe și reprezentanți ai Agenției pentru Protecția Mediului Oradea și ai ONG-urilor ecologiste.
„Am răspuns Direcției Tehnice pe problema tăierii corecte de arbori. Punctăm fiecare problemă care există la nivel de oraș și venim cu soluție pentru fiecare caz în parte. Avem o parte de teorie pentru a ne familiariza cu domeniul, iar la partea de practică aplicăm teoria, care sunt intervențiile asupra fiecărui exemplar în parte și evaluarea riscului. În funcție de problemele pe care le găsim, discutăm despre cum am putea rezolva problemele, să punem arborii în siguranță. Acesta este primul aspect. Trebuie să fie o zonă sigură, dar, în același timp, să păstrăm vegetația sănătoasă, vegetație care să ne ofere toată multitudinea de eco-beneficii”, a precizat Alexandru Purcaru.
În următoarele zile, specialiștii vor discuta despre identificarea și managementul riscului, tăierile la arbori, inventarierea și managementul arborilor și alte intervenții la arbori.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.