Proiectul Inelului Rutier Metropolitan Oradea a fost blocat în Justiție. Curtea de Apel Cluj a decis anularea a trei Hotărâri de Consiliu Județean prin care s-a demarat investiția aprobată la finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. 

Lovitură puternică încasată de conducerea Consiliului Județean (CJ) Bihor. Proiectul Inelului Rutier Metropolitan pentru care a obținut finanțare și la care se lucrează deja pe diferite porțiuni, este blocat printr-o decizie definitivă și executorie a Curții de Apel Cluj. Un grup de locuitorii din Cheriu au dat în judecată Consiliul Județean Bihor pentru că viitorul Inel Rutier Metropolitan le afectează proprietățile aflate în intravilan. Deși aceștia au încercat în mai multe rânduri să negocieze un alt traseu, s-au lovit de inflexibilitatea președintelui CJ Bihor, Ilie Bolojan, care a motivat de fiecare dată că studiile și proiectele sunt deja făcute, finanțarea asigurată și nu se mai poate tărăgăna execuția inelului rutier. Numai că grupul local, prin liderul de facto, Someșan Claudiu (care are o întreprindere individuală în Cheriu și încearcă dezvoltarea unei afaceri, afectată acum de traseul Inelului), au atacat în instanță deciziile CJ Bihor. Pe data de 15 decembrie a fost pronunțată decizia Curții de Apel Cluj.

Astfel, în soluția publicată pe scurt, se arată că: „Admite recursurile declarate de reclamantul Someșan Claudiu și ceilalți 20 de intervenienți și anulează Hotărârea Consiliului Județean  Bihor nr.203/18.08.2022 privind aprobarea studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico-economici actualizați și a devizului general actualizat pentru obiectivul de investiții «Inel Rutier Metropolitan Oradea» aprobat pentru finanțare prin Programul Național de Investiții Anghel Saligny, precum și a sumei reprezentând categorii de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului.

Anulează Hotărârea Consiliului Județean Bihor nr.248/22.09.2022 privind aprobarea declanșării de expropriere și însușirea raportului de evaluare pentru lucrarea de utilitate publică «Inel Rutier Metropolitan Oradea». Respinge capetele de cerere privind anularea Hotărârilor Consiliului Județean Bihor nr. 182/28.07.2022, nr. 260/22.09.2022 și nr. 290/27.10.2022. Respinge ca rămasă fără obiect solicitarea de suspendare a executării hotărârilor Consiliului Județean Bihor nr.139/10.06.2022, nr. 203/18.08.2022 și nr 248/22.09.2022 până la soluționarea pe fond a cauzei”. 

În plus, Consiliul Județean Bihor este obligat la plata cheltuielilor de judecată către toți reclamanții.

„Înțeleg necesitatea fluidizării traficului pe centura Oradea și la intrările din municipiu însă nu este obligația mea, după ce am învestit pentru a mă îndepărta de condițiile unei comunități urbanizată excesiv, să îmi sacrific afacerea și proprietățile din intravilan pentru interesul municipiului sau a județului. Pentru interesul public invocat pentru inelul rutier metropolitan Oradea, există suficient loc în extravilan și consider că este de datoria autorităților să găsească soluții care să respecte interesele legitime deja existente, chiar dacă aceasta presupune costuri mai mari pentru realizarea investițiilor, mai ales că este vorba despre cerințe absolut rezonabile, juste și care vizează libertăți fundamentale”, arată în concluziile finale depuse la instanță Claudiu Someșan.

Practic, prin decizia din 15 decembrie este blocat întreg proiectul de realizare a Inelului Rutier Metropolitan. Pentru a-l finaliza, opțiunile CJ Bihor sunt limitate, în cel mai fericit caz putând accepta varianta de traseu agreată de locuitorii din Cheriu și reluarea întregii proceduri birocratice în plenul CJ, refacerea studiului de fezabilitate, a indicatorilor tehnico-economici etc. Cât despre finanțarea prin „Anghel Saligny”, este foarte posibil să fie pierdută...

 

Inelul rutier, pe scurt

Inelul rutier metropolitan va avea o lungime de 17 kilometri și va fi prevăzut cu o bandă pe fiecare sens de circulație. Execuția lucrărilor va fi realizată pe două loturi. Primul tronson are o lungime de 9 kilometri și este cuprins între Nojorid și viaductul aflat în construcție peste DN76, la ieșirea din Băile Felix. Valoarea contractului pentru Lotul I este de 70.143.942,59 lei, fără TVA, execuția fiind realizată de asocierea Asfamixt, OPR Asfalt și Dacia Faber.

Cel de-al doilea sector de drum, de 8 kilometri, pornește de la acest viaduct și ajunge în capătul comunei Oșorhei, ocolind localitățile Băile 1 Mai și Cheriu. Pentru Lotul 2 constructorul desemnat este Porr Construct, valoarea contractului fiind de 81.688.374,45 lei, fără TVA.  Contribuția guvernamentală reprezintă 80% din valoarea totală a investiției, iar 20% reprezintă contribuția Consiliului Județean Bihor și a Primăriei Oradea.

Explicație foto: Harta cu traseul drumului ocolitor în dreptul localității Cheriu: linia albastră reprezintă traseul stabilit; linia punctată varianta propusă de Someşan, tot prin intravilan, în lipsa imposibilităţii traversării prin extravilan, ceea ce nu e cazul fiindcă se poate; linia galbenă reprezintă varianta analizată la limita extravilanului.