Azi, 13 iulie 2016
Calendar ortodox: Soborul Sf. Arhanghel Gavriil; Sf. Cuv. Ştefan Savaitul; Sf. Mc. Golinduhia din Persia; Sf. Cuv. Sara (Post)
|
||
|
|
|
Calendar greco catolic: Sf. Arh. Gavril; Sf. cuv. Ștefan Savaitul.
REMEMBER 13 iulie
- 1866 - A fost promulgată Constituţia României, alcătuită după modelul celei belgiene, rămasă în vigoare, cu unele revizuiri şi modificări, pînă în 1923.
- 1878 - S–a încheiat Congresul de la Berlin, convocat de marile puteri, nemulţumite de prevederile Tratatului de la San Stefano, congres în urma căruia a fost recunoscută independenţa României.
- 1879 - Reprezentanţii Austro-Ungariei, Franţei, Germaniei, Italiei, Marii Britanii, Rusiei şi Imperiului Otoman au semnat Tratatul de la Berlin, prin care părţile contractante recunoşteau independenţa României, cu condiţia acceptării de către aceasta a încorporării Sudului Basarabiei la Imperiul ţarist.
- 1995 - Parlamentul European a adoptat o Rezoluţie privind protecţia drepturilor minorităţilor şi protecţia drepturilor omului în România.
- 2000 - Guvernul a decis divizarea CONEL în patru societăţi: Transelectrica, Termoelectrica, Hidroelectrica şi Electrica.
PROGRAM FILME CINEMA PALACE
Bad Neighbors-2 Digital N15
Sâmbătă-Duminică: ora 11.45
Miercuri-Joi: ora 11.45
Vineri: ora 12.10
Luni-Marți: ora 12.10
Central Intelligence Digital AP 12
Vineri: orele 19.30, 21.30
Sâmbătă-Duminică: ora 21.30
Luni-Marţi: orele 19.30, 21.35
Vineri: ora 10.45
Luni-Marți: ora 10.45
Vineri-Marți: ora 10.45
Miercuri-Joi: orele 13.30, 22.05
Vineri: ora 17.00
Sâmbătă-Duminică: orele 11.00, 17.00, 19.00
Luni-Marți: ora 17.00
Miercuri-Joi: orele 11.00, 17.00, 19.00
Finding Dory DUB 3D AG
Vineri: orele 11.15, 13.10, 17.35
Sâmbătă-Duminică: orele 11.25, 13.20
Luni-Marți: orele 11.15, 13.10, 17.35
Miercuri-Joi: orele 11.25, 13.20
Vieri-Joi: ora 10.10
Ice Age Collision Course DUB 3D AVANPREMIERĂ AG
Sâmbătă-Duminică: orele 10.45, 12.40, 16.40, 18.35
Miercuri-Joi: orele 10.45, 12.40, 16.35, 18.30
Ice Age Collision Course SUB 3D AVANPREMIERĂ AG
Sâmbătă-Duminică: ora 19.30
Miercuri: ora 19.30
Miercuri-Joi: ora 20.25
Independence Day: Resurgence 3D AP 12
Miercuri-Joi: ora 22.20
Vineri: orele 14.50, 19.00, 21.10
Sâmbătă-Duminică: orele 14.50, 21.05
Luni-Marţi: orele 14.50, 19.00, 21.10
Miercuri-Joi: ora 14.50
Me Befor You Digital AP 12
Vineri-Joi: orele 15.30, 20.00
Mike and Dave Need Wedding Dates Digital PREMIERĂ N15
Sâmbătă-Duminică: ora 17.35
Miercuri-Joi: orele 17.35, 21.30
Vineri-Joi: ora 16.10
Vineri: orele 14.35, 18.35, 20.30, 22.20
Sâmbătă-Duminică: orele 14.35, 20.30, 22.20
Luni-Marți: orele 14.35, 18.35, 20.30, 22.20
Miercuri-Joi: ora 14.35
Vineri: ora 11.35
Luni-Marți: ora 11.35
Sâmbătă-Duminică: ora 12.05
Miercuri-Joi: ora 12.05
Now You See Me 2 Digital AP 12
Vineri-Joi: ora 15.10
Vineri-Joi: ora 18.20
The Angry Birds Movie DUB Digital AG
Vineri: ora 10.20
Sâmbătă-Duminică: ora 10.15
Luni-Marţi: ora 10.20
Miercuri-Joi: ora 10.15
The Angry Birds Movie DUB - 3D AG
Vineri: ora 12.45
Luni-Marți: ora 12.45
Sâmbătă-Duminică: ora 13.00
Miercuri-Joi: ora 13.00
The Conjuring 2 Digital N 15
Vineri-Marți: orele 17.35, 22.05
Miercuri-Joi: ora 17.35
Vineri-Joi: ora 13.55
Miercuri-Joi: ora 22.40
The Legend of Tarzan 3D PREMIERĂ AP 12
Vineri-Joi: orele 12.00, 14.05, 18.05, 20.10, 22.15
Vineri: ora 16.30
Luni-Marți: ora 16.30
Vineri: ora 10.30
Luni-Marți: ora 10.30
The Purge: Election Year Digital PREMIERĂ N15
Vineri-Joi: orele 16.20, 20.40, 22.40
The Shallaws Digital AVANPREMIERĂ N15
Miercuri-Joi: ora 21.00
Warcraft 3D AP 12
Vineri: ora 12.35
Luni-Marţi: ora 12.35
Comentarii
Nu există nici un comentariu.