Ne-am obișnuit ca Asociația „Ave Miriam”, de pe lângă Parohia Greco-Catolică Beiuș, să organizeze diverse activități pentru copii, anul trecut, acestea îmbrăcând forma unor tabere de vară sau a unor drumeții, itinerariile cuprinzând obiective turistice, culturale și istorice din Bihor și județele învecinate.
Comunitate
Beiuș - Revenit în funcție, Dan Ardelean reclamă dezastrul de la piață
În ședința Consiliului Local Beiuș din 28 noiembrie 2016, era aprobată transformarea postului de „șef birou piață” în „Inspector I A”. Părea, atunci, o măsură tipic administrativă, ce ținea de adaptarea organigramei și a statului de funcții ale Pieței municipiului Beiuș la proiectul edilitar al noii administrații locale.
- 09 August 2020
- Citeste
Parcul Industrial Tămăşeu - Contract pentru studiul de fezabilitate
Administraţia judeţeană pregăteşte amenajarea celui de-al treilea parc industrial, la Tămăşeu. În această săptămână a fost semnat contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate și a Planului Urbanistic Zonal.
- 06 August 2020
- Citeste
Micii turiști din „Happy Camp” - Încântați de Stâna de Vale!
În perioada 26 iulie - 1 august, stațiunea Stâna de Vale a găzduit tabăra pentru copii sugestiv intitulată „Happy Camp”.
- 02 August 2020
- Citeste
Beiuș. Ziua Imnului de Stat - Sărbătorită în pandemie
Actualul Imn de Stat al României a fost intonat pentru prima oară la 29 iulie 1848, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea, de către un grup de tineri revoluționari condus chiar de Anton Pann, compozitorul căruia îi aparține muzica celebrului cântec pașoptist.
- 30 Iulie 2020
- Citeste
La Beiuș și Ștei, - 10 adulți și un copil, salvați de pompierii bihoreni
Zile grele, miercuri și joi, pentru pompierii bihoreni. Aceștia au avut peste 70 de misiuni de salvare de persoane și bunuri în localitățile aflate sub incidența Codului roșu.
- 23 Iulie 2020
- Citeste
Pompieri la datorie - Misiuni de salvare în tot județul
Pompierii militari bihoreni au desfășurat duminică două misiuni de salvare persoane, două operațiuni de salvare animale și 10 misiuni de înlăturare a efectelor meteorologice periculoase.
- 20 Iulie 2020
- Citeste
Patriarhul Daniel va sfinți noua biserică a Mănăstirii Izbuc - Evenimentul anului în Depresiunea Beiuşului
Primarul Petru-Daniel Curta declara, zilele trecute, că întreaga comună se pregătește de ceea ce va fi evenimentul anului pentru locuitorii din Cărpinet și din întreaga Depresiune a Beiușului: vizita Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Izbuc, pentru sfințirea noii biserici a mănăstirii.
- 19 Iulie 2020
- Citeste
Colegiul Tehnic „Ioan Ciordaș” - Începe modernizarea cantinei
Consiliul Local Beiuș a aprobat, cu ocazia ultimei ședințe ordinare, fazele de proiectare (Nota conceptuală și Tema de proiectare) în vederea elaborării documentației tehnico-economice faza Documentație de avizare a lucrărilor de intervenții (DALI) pentru obiectivul de investiții „Amenajare și dotare cantină (sală de mese) Colegiul Tehnic «Ioan Ciordaș» Beiuș”.
- 19 Iulie 2020
- Citeste
Localitățile din Bihor afectate de inundațiile din luna iunie - Despăgubire integrală
Instituţia Prefectului a anunţat că Guvernul a alocat, din Fondul de intervenţie, cele 13,3 milioane lei solicitate de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bihor ca despăgubiri pentru localitățile din judeţul Bihor afectate de inundațiile din luna iunie.
- 15 Iulie 2020
- Citeste


