La Oradea a fost omagiată, pe 14 iulie, Ziua Naţională a Franţei, prin memorarea celui mai important fapt de istorie literară, posibil printr-o colaborare exemplară între oameni de litere români şi francezi, care a condus la primul premiu european acordat literaturii şi culturii române în anul 1878.

Arta şi elanul tineresc sincer pot anula barierele şi prejudecăţile culturale şi naţionale: acesta a fost crezul care i-a mobilizat pe elevii Liceului de Artă Oradea, aflaţi la a treia experienţă de colaborare europeană, să înceapă munca la un foarte ambiţios şi dificil proiect pe tema Lemnul - de la tradiţie la noile tehnologii.

14 iulie 1789 reprezintă o lecţie de libertate. Mesajul ei este acesta: libertatea nu poate fi ţinută în lanţuri. "Deceniul revoluţionar" (1789-1799) nu a fost decât un prim capitol în procesul de modernizare a Franţei. "Egalitate, Libertate, Fraternitate" a reprezentat sloganul de început al unei noi ere în istoria Franţei.

Joseph-Désiré Mobutu, pe numele său real, s-a născut în Lisala, în Congoul Belgian (azi Congo Kinshasa) în 1930. El a intrat în Force Publique (armata congoleză belgiană) în 1949, fiind treptat promovat până la postul de sergent-maior. În 1956 a plecat, şi a lucrat la ziarul L'Avenir ("Viitorul"), prin care l-a întâlnit pe Patrice Lumumba şi s-a alăturat Mişcării

Cunoşteam cercetările profesorului Iosif Constantin Drăgan privind istoria noastră veche şi străveche şi paginile închinate împăratului roman Regalianus, nepot al regelui Decebal, publicate în Mileniul imperial al Daciei (Bucureşti, 1986; tradusă şi în limba engleză), în Istoria Românilor (Bucureşti, 1994) şi în Adevărata istorie a Românilor (Milano, 1996). De asemenea, cunoşteam studiile despre Regalianus elaborate de Ion Pachia-Tatomirescu, de Dan Ion Predoiu şi de alţi istorici participanţi la Congresele Internaţionale de Dacologie. Însă voiam să fac o trecere în revistă a felului în care istoriografia românească şi cea universală reflectă lumina nouă pe care cercetările recente o aduc asupra unuia dintre cei mai controversaţi împăraţi romani de origine traco-iliro-dacă.

Parafrazându-l pe Ion Creangă, afirm cu mândrie: "Eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la originea dacică a poporului meu, la lupta eroică pentru neatârnare a strămoşilor daci conduşi de inegalabilul rege Decebal, la efortul nobil al multor contemporani de-ai mei de a spune răspicat adevărul..., parcă-mi saltă şi-acum inima de bucurie!" Şi cum să nu te bucuri când vezi că lumina adevărului începe să pătrundă în sufletele şi în mintea compatrioţilor tăi? Cum să nu te bucuri când, după atâţia ani tulburi, după atâtea secole de contorsionare voită a adevărului, după atâtea decenii de exagerări latiniste şi slave, după atâta timp de amorţeală a minţii şi de "spălare" a creierului, după un maraton forţat, cu scop şi destinaţie împiedicate, oamenii încep, în sfârşit, să întrezărească adevărul?!

Un exemplu de viaţă, un destin mai puţin comun pentru timpuri normale, dar reprezentativ pentru timpuri de martiriu, destin care pune în lumină, caracterul adevăratului mărturisitor al credinţei, acesta a fost destinul episcopului Diecezei de Oradea, Iuliu Hirţea (28 iulie 1949 - 28 iunie 1978).

Se împlinesc 18 ani de la evenimentele care au avut loc în perioada 13-15 iunie 1990, în Bucureşti, când forţele de ordine, susţinute de mineri, au intervenit brutal împotriva protestatarilor din Piaţa Universităţii şi a populaţiei civile. A fost considerată cea mai sângeroasă, cea mai brutală ca stil şi anvergură dintre toate acţiunile minerilor.

Idi Amin a rămas în istorie ca unul dintre cei mai sângeroşi dictatori ai continentului african. Fost campion la box (categoria grea) şi ofiţer în armata colonială britanică, Idi Amin ajunge la putere în urma unei lovituri de stat menită "să redea Uganda negrilor". În 1970 s-a autoproclamat preşedinte pe viaţă al Ugandei şi a început o vastă campanie de epurare etnică şi politică: a expulzat peste 40.000 de cetăţeni străini (majoritatea indieni, aduşi în Uganda de către britanici) şi a instituit un regim de teroare întemniţând, maltratând şi ucigând pe oricine credea că i-ar fi inamic.

Se împlinesc 18 ani de la evenimentele care au avut loc în perioada 13-15 iunie 1990, în Bucureşti, când forţele de ordine, susţinute de mineri, au intervenit brutal împotriva protestatarilor din Piaţa Universităţii şi a populaţiei civile. A fost considerată cea mai sângeroasă, cea mai brutală ca stil şi anvergură dintre toate acţiunile minerilor.