Ca în fiecare an, la 15 ianuarie, întreaga suflare românească se închină geniului celui care a desăvârșit dulcea limbă a națiunii noastre, poetul Mihai Eminescu. La aniversarea a 173 de ani de la nașterea Poetului național, beiușenii au organizat mai multe evenimente cultural-artistice inspirate din creația eminesciană.

 

Ținând cont de consemnările lui Ioan Slavici, care vorbește despre trecerea lui Eminescu prin Beiuș, ba chiar despre posibilitatea ca marele poet să-și fi luat bacalaureatul la vestitul gimnaziu vulcanian, „ca privatist, adică pregătit în particular”, beiușenii au dorit să eternizeze în marmură și bronz momentul definitoriu al descinderii geniului culturii românești în citadela de învățătură a episcopului Vulcan. Astfel, în 2000, la aniversarea a 150 de ani de la nașterea poetului, pe zidurile venerabilului colegiu vulcanian a fost montată o efigie care consemnează posibila înmatriculare a lui Eminescu în cadrul așezământului menționat, iar în anul 2011 a fost dezvelit bustul ultimului mare romantic european, Beiușul înscriindu-ne printre așezările care se mândresc cu un monument închinat Poetului național.

Prin urmare, organizarea unei serii de manifestări aniversare în preajma zilei de 15 ianuarie este privită de beiușeni ca o datorie a cetății față de poetul ce i-a înnobilat istoria cu geniul său. Astfel, Colegiul Național „Samuil Vulcan” a găzduit vineri, 13 ianuarie, spectacolul intitulat „Povestea copilăriei… de la bunici la nepoți”, care a pus în scenă, într-o manieră originală, copilăria lui Mihai Eminescu. Organizat de Primăria municipiului Beiuș, Colegiul Național „Samuil Vulcan” și Asociația de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Unirea” Beiuș, evenimentul i-a adus laolaltă pe elevii vulcaniști și pe membrii asociației de pensionari menționate, aceștia jucând roluri specifice vârstei într-un spectacol la reușita căruia a contribuit și corul colegiului vulcanian, dirijat de prof. Gabriela Vescan. Moderatoarea manifestării, prof. Elena Ojică, a prezentat un material documentar referitor la anii copilăriei Poetului național, iar profesorul pensionar Teodor Rif, pornind de la studiul lui Tudor Vianu „Expresia juvenilului la Eminescu”, a subliniat importanța și frecvența termenilor „june”, „copil” și „tânăr”, plus ale celor derivați din aceștia, în creația eminesciană.

Evenimentul de la Colegiul Național „Samuil Vulcan” a suscitat un viu interes în urbe, printre cei care au asistat la spectacolul „Povestea copilăriei… de la bunici la nepoți” numărându-se primarul Gabriel Popa, actuali și foști profesori de la școlile din oraș, Anca Banda, referent cultural la Casa de Cultură „Ioan Ciordaș”, precum și numeroși membri ai Asociației de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Unirea” Beiuș.

Un alt eveniment festiv a avut loc duminică, 15 ianuarie, la Muzeul Municipal Beiuș, unde asociațiile locale „Avram Iancu” și „Lioara”, cărora li s-au alăturat membrii Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria” – Subfiliala Beiuș și cei ai Asociației Naționale a Veteranilor de Război, au sărbătorit Ziua Culturii Naționale și cei 173 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu.

Moderată de profesoara Sorina Purtan, activitatea de la Muzeul Municipal a avut un mod inedit de desfășurare, printre cei care au cântat sau recitat din creația eminesciană aflându-se câțiva invitați online, precum Gavril Ardelean (de la statuia lui Eminescu din Constanța), Aurelia Bertea (de la Timișoara) și Lucia Busuioc (din Brescia, Italia). Pe lângă aceștia, au oferit momente de o certă ținută artistică Floare Boldor, Viorica Cmeciu, Andrada Popa, Daniela Rada, Elisabeta Toth, Anamaria Heredea și Corul Asociației Avram Iancu, sub bagheta dirijorului Zoltan Boldiș și cu acompaniamentul lui Vasile David, Călin Vlăduț și Remus Lazea. Totodată, muzeograful Cristian-Remus Țoța a subliniat semnificația Zilei Culturii Naționale și fericita desemnare a aniversării nașterii Poetului național ca dată a acestui eveniment de o importanță similară sărbătorii de la 1 Decembrie.

Cea de-a doua parte a festivităților de duminică, 15 ianuarie, s-a desfășurat în Parcul Mihai Eminescu, unde participanții, printre care prozatorul Iosif Tocoian, secretarul Asociației Culturale „Lioara”, muzeograful Cristian-Remus Țoța, Viorel Ianc, președintele Asociației Avram Iancu Beiuș, Tăsică Bursașiu, președintele subfilialei locale a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, și Anca Banda, referent la Casa de Cultură „Ioan Ciordaș”, au depus un omagiu floral la bustul Poetului național. Și tot acolo, câțiva beiușeni – care țin să rămână anonimi – au aprins lumânări cu o seară înainte de aniversare.