Identificarea unei variante sustenabile pentru încălzirea gospodăriilor din localitatea componentă Delani s-a aflat, de mai mult timp, pe agenda edililor beiușeni. Profitând de amplasarea în proximitate a Parcului cu Specializare Inteligentă Beiuș, proiect finanțat prin Programul Regional Nord-Vest 2021-2027, Primăria municipiului Beiuș va extinde rețeaua de distribuție a gazelor naturale dinspre acest obiectiv de investiții până în Delani.

Un prim pas în acest sens a fost făcut prin Hotărârea nr.180/18.09.2024 privind aprobarea fazelor de proiectare, Nota conceptuală și Tema de proiectare, în vederea elaborării documentației tehnico-economice faza S.F. pentru obiectivul „Înființare sistem de distribuție gaze naturale în localitatea componentă Delani, jud. Bihor”.

Recent, prin Hotărârea nr. 219/13.11.2024, consilierii locali beiușeni au aprobat Studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul „Înființare sistem de distribuție gaze naturale în localitatea componentă Delani, în Municipiul Beiuș”. În referatul de aprobare anexat proiectului de hotărâre, primarul Gabriel Popa sublinia impactul pe care această investiție îl va avea asupra localității Delani:

„Investiția va contribui la protejarea mediului prin reducerea cantităților de gaze cu efect de seră (GES) emanate în atmosferă, îmbunătățirea mediului de afaceri și, totodată, va transmite un semnal cu privire la imaginea localității, ca o locație sigură pentru investiții, dar și un mediu sănătos de viață, mai atractiv pentru populație, cu garanții pentru existența condițiilor necesare unui confort civic superior”.

Din același document reiese că „de această investiție vor beneficia direct un număr de peste 330 de persoane din localitatea Delani și 123 de gospodării”.

Principalele componente ale sistemului de distribuție a gazelor naturale în localitatea Delani vor fi postul de măsură, ce urmează să fie montat la ieșirea din Parcul cu Specializare Inteligentă Beiuș și rețeaua de conducte în lungime de 5.725 de metri. Cât privește valoarea estimată a lucrării, după cum rezultă din devizul general privind cheltuielile necesare realizării obiectivului de investiții, aceasta se ridică la peste 9,1 milioane de lei, inclusiv TVA.