Cu ocazia unui interviu acordat recent, Anca Banda, referent la Casa de Cultură „Ioan Ciordaș” Beiuș, a vorbit despre realizările din ultima vreme ale membrilor ansamblurilor din cadrul instituției menționate și a anunțat programul activităților cultural-artistice din prima jumătate a anului.

 

Pentru început, Anca Banda a evidențiat rezultatele deosebite obținute de elevii săi la Festivalul Național de Folclor „Iubesc muzica", desfășurat în 19 februarie, la Colegiul Național „Mihai Eminescu" Oradea, cu circa două sute de participanți. La Oradea, reprezentanții Casei de Cultură Beiuș au obținut cinci trofee pe secțiuni, un premiu I și Marele Trofeu al festivalului, la secțiunea „Folclor", prin solista Emilia Pupea, elevă a secției beiușene a  Școlii „Francisc Hubic˝ din cadrul Centrului de Cultură al Județului Bihor. Interlocutoarea noastră speră într-o evoluție asemănătoare și la Festivalul „Mărțișoare muzicale", care va avea loc la Craiova, în 12 martie.

Cât privește pregătirea pentru participarea la evenimentele cultural-artistice de genul celor amintite, ansamblurilor și soliștilor beiușeni le-a fost pusă la dispoziție Sala Mare a Primăriei, asta deoarece la sediul Casei de Cultură au început lucrările din cadrul amplului proiect de modernizare a acesteia.

Pentru că, deocamdată, activitatea atelierelor organizate în mod tradițional la Casa de Cultură este suspendată, motivul fiind tot derularea proiectului de modernizare, Anca Banda a anunțat redeschiderea acestor ateliere, de la jumătatea lunii martie, în colaborare cu cei de la Muzeul Municipal și Biblioteca Municipală „Constantin Pavel˝. De altfel, după cum declara interlocutoarea noastră, atelierele menționate vor fi găzduite chiar de Muzeul Municipal Beiuș.

Anca Banda a enumerat apoi principalele activități pe care Casa de Cultură Beiuș le va organiza sau la care va participa în prima jumătate a acestui an. După marcarea Zilei Internaționale a Femei (8 Martie), prin împărțirea de mărțișoare și daruri muzicale, în aprilie – Luna Cinstirii – vor urma pelerinajul la Troița Martirilor Bihorului Ioan Ciordaș și Nicolae Bolcaș, de la Lunca (4 Aprilie), Ziua Beiușului (19 Aprilie), tradiționalele activități Sărbătorilor Pascale (demonstrații de bătut toaca, de încondeiat ouă și interpretarea de pricesne), Comemorarea Martirilor Bihorului, la mormântul acestora aflat în Cimitirul din Deal (25 Aprilie), precum și un recital de poezie dedicat lui Viorel Horj, tot pe 25 Aprilie, când aniversăm 81 de ani de la nașterea poetului.

Programul Casei de Cultură Beiuș din Florar nu poate omite tripla sărbătoare de la 9 Mai – Ziua Europei, a Independenței și a Victoriei, dar și Ziua Portului popular (în a doua duminică a lunii). În fine, activitățile din cea de-a șasea lună a anului vor fi dedicate aniversării Zilei Copilului (1 iunie), Zilei Universale a Iei (15 Iunie) și celei a Drapelului (26 Iunie), precum și comemorării Poetului național, din 15 Iunie, când va avea loc evenimentul intitulat „Porni Luceafărul”.