Ioan Slavici afirma că Eminescu ar fi putut să ia bacalaureatul la Beiuș: „Nu știu dacă a avut ori nu Eminescu bacalaureatul, cred, însă, că nu l-a avut. Dacă ar fi să-l fi avut, n-a putut să-l ieie decât la Beiuș (Belenyes), în anul 1869, mai înainte de a fi venit la Viena, unde l-am găsit atunci”.

Slavici a revenit, peste ani, la problema trecerii lui Eminescu prin urbea de pe Crișul Negru: „În urma stăruințelor fratelui său, el a trecut apoi la Blaj și mai târziu la Beiuș, unde-și urmau pe timpul acela studiile câțiva bucovineni și unde avea de gând să treacă examene, ca privatist, adică pregătit în particular.”

Beiușenii au înțeles că urbea este înnobilată de această înscriere pe orbita astrului nepereche al culturii românești și au nemurit în piatră și bronz amintirea acelui moment de grație, de la efigia de pe fațada venerabilului colegiu vulcanian până la bustul Poetului, din parcul ce-i poartă numele.

Pentru a marca împlinirea celor 169 de ani de la nașterea Poetului, beiușenii au organizat marți, 15 ianuarie, câteva evenimente culturale. Pentru început, la sala festivă a Colegiului Național „Samuil Vulcan”, a avut loc momentul liric „Pianul cu poeme”, protagoniste fiind actrița Daniela Nane, de la Teatrul „Bulandra” din București, și Ioana-Maria Lupașcu, solist-concertist la Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești.

La finalul manifestării, participanții, majoritatea elevi ai școlilor beiușene, s-au deplasat în Parcul „Mihai Eminescu”, unde au depus coroane, jerbe și buchete de flori la bustul Poetului.

După-amiaza, Clubul Micul Beiușean a găzduit evenimentul intitulat „Eminescu reloaded – seară de poezie, povești și ceai”, amfitrioană fiind profesoara Ana Florea, directoarea artistică a Asociației Micul Beiușean, care a precizat că activitatea a avut trei momente: un documentar despre Eminescu, un test adresat celor prezenți, pentru a evidenția cunoștințele acestora despre viața și opera poetului și, la final, un exercițiu de scriere creativă, participanții compunând o poezie.