În vacanță, Liceul Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș” Beiuș găzduiește Tabăra de Vară „Uniți pentru Ucraina”, proiect inițiat de Clubul Kiwanis Beiuș Apuseni.

Obiectivele proiectului sunt facilitarea integrării în sistemul nostru de învățământ a copiilor ucraineni refugiați și a învățării limbii române de către adulții care îi însoțesc. Grupul țintă este format din refugiații ucraineni stabiliți la Beiuș, actualmente în oraș aflându-se 27 de cetățeni din țara vecină, dintre care șapte mame și 20 de copii.

După cum declara Adina Cioloș, directoarea unității școlare menționate, proiectul este o continuare a acțiunilor de ajutorare materială și financiară a refugiaților ucraineni începute încă din luna februarie. Adina Cioloș a mai subliniat că integrarea acestor copii ucraineni în școlile bihorene este o prioritate a Inspectoratului Școlar Județean, iar școala pe care o conduce este pregătită să le deschidă porțile.

Detalii despre desfășurarea proiectului „Uniți pentru Ucraina” ne-a oferit chiar inițiatoarea și coordonatoarea acestuia, profesoara Ioana Iordache, care este și președinta clubului Kiwanis Beiuș Apuseni. De la aceasta am aflat că, în urma strângerii de fonduri începute în luna februarie, s-au adunat circa 4.000 de euro, pe lângă care elevii și profesorii mai multor școli din Depresiunea Beiușului au donat și bunuri materiale – saltele, saci de dormit, haine, alimente, care au fost direcționate spre refugiații ucraineni. Au fost achiziționate mobilier și aparatură atât pentru spațiile interioare destinate activităților de învățare, cât și pentru amenajarea unui loc de joacă în curtea Liceului Vocațional Pedagogic „Nicolae Bolcaș”, de toate aceste facilități beneficiind, deopotrivă, copiii ucraineni refugiați la Beiuș și elevii școlii. 

Programul taberei de vară cuprinde jocuri pentru copiii ucraineni cu vârste mici, în timp ce adulții și copiii mai mari desfășoară ateliere de învățare a limbii române, motiv pentru care a fost achiziționată birotica necesară, de la o tablă smart și altele două interactive, până la un copiator. Cât privește resursa umană implicată în proiect, 30 de cadre didactice voluntare coordonează activitățile programate.

Interlocutoarea noastră a subliniat că la reușita Taberei de Vară „Uniți pentru Ucraina” și-au adus contribuția mai multe organizații nonguvernamentale și agenți economici din zonă: „Finanțarea a venit, în principal, din partea organizațiilor nonguvernamentale, a asociațiilor de voluntari, cum ar fi Kiwanis, principalul nostru sponsor - Kiwanis Art Oradea, Kiwanis Children’s Fund, Kiwanis Club Varadinum, Kiwanis Beiuș Apuseni, Kiwanis Austria, Kiwanis Les Sables d'Olonne - și din partea agenților economici din zonă, și aici aș vrea să amintesc EUROPEAN FOOD și EUROPEAN DRINKS, care vor aduce anumite produse alimentare ca să susținem aceste activități”.

La activitățile Taberei de Vară „Uniți pentru Ucraina” au participat și câțiva invitați, printre care Carmen Polman și Iuliana Păcurar, foste guvernatoare ale Kiwanis România, precum și Mihai Bobițan, de la Kiwanis Club Varadinum, cu toții lăudând atât inițiativa colegilor beiușeni, cât și punerea în practică a proiectului.