Medugorje - Bosnia-Herţegovina - Întâlnirea tinerilor catolici din toată lumea
Un apel la rugăciune cu inimile curate
Medugorje este un loc sfânt, unde, în 24 iunie 1981, Sfânta Fecioară Maria a apărut pentru prima dată pe muntele Podblo unui grup de şase copii (doi băieţi şi patru fete), care erau cu caprele la păşunat şi unde continuă să apară acestor vizionari, care la ora actuală sunt persoane mature, cu vârste între 40 şi 50 de ani şi care şi-au întemeiat familii. Fiecare dintre aceşti vizionari a primit de la Sfânta Fecioară Maria 10 secrete, dintre care şapte sunt comune, iar restul trei sunt individuale. Şi de această dată pelerinajul a fost foarte bine organizat de doamna doctor Marcela Tureanu, medic primar anestezie şi terapie intensivă la Spitalul judeţean din Alba Iulia, având ca preot pe Horvat Ernest - preot greco-catolic la una din bisericile din Oradea. S-a călătorit cu autocarul pe o distanţă de aproximativ 1000 km. Programul festivalului a cuprins slujbe-liturghii, slujbe de vindecare a bolnavilor, slujbe pentru pacea din Siria şi Irlanda, mărturii ale persoanelor ale căror vieţi s-au schimbat în bine prin rugăciuni, adoraţii la Sfântul sacrament Rozarul, spovadă în confesional, în toate limbile, urmată de împărtăşanie, având în vedere că Medugorje este considerat confesionalul lumii. Joi, 2 august, pe Muntele Podblo, Sfânta Fecioară Maria a transmis, prin vizionara Mirjana, un repetat apel la rugăciune cu inimile curate, pentru a fi depăşite slăbiciunile omeneşti şi a cunoaşte lumina adevăratei credinţe, învăţând lumea ca din toată inima să se roage pentru preoţi, deoarece Fiul ei i-a ales pentru a călăuzi oamenii către calea salvării.
Calea Crucii pe Muntele Crisavat
Programul a mai cuprins Calea Crucii pe Muntele Crisavat cu cele 14 staţiuni, Rozarul pe Muntele Podblo, Procesiunea nocturnă cu toţi pelerinii pe străzile din Medugorje. Tinerii de la Comunitatea Cenaclo au prezentat, în penultima seară, după terminarea programului de rugăciune, o piesă de teatru pe teme biblice - Credo. Festivalul s-a încheiat cu cântece de rămas bun (Ave Maria, Mărire în Ceruri Dumnezeu, Imnul Regina Păcii), fredonate de toţi tinerii care au venit la acest festival, din 65 de ţări ale globului pământesc, printre care: Honduras, Lituania, Porto Rico, Hong Kong, Macau, Kongo, Columbia, Guadalupe, India, Mexic, Camerun, Coreea, Canada, Kazahstan, Slovacia, Italia, Austria, Croaţia, SUA, Australia, Brazilia, Cuba, Vatican, Marea Britanie, Franţa, Germania, China, Vietnam, Insulele Mauritius, Spania, Ungaria, România etc.
Peste 50.000 de pelerini
S-a estimat că au participat peste 50.000 de pelerini şi 591 de preoţi catolici, care au oficiat programul religios în altarul din spatele bisericii, la care s-au mai adunat zecile de preoţi care pe tot parcursul zilei, până la ora 23.00, au spovedit pelerini în confesional. Programul religios a fost tradus în toate limbile, putând fi ascultat pe diferite frecvenţe de undă. Sfântul părinte Benedict al 16-lea a transmis prin delegaţia de tineri de la Vatican ca tinerii să aibă curaj în credinţă. Festivalul de la Medugorje a fost o întâlnire de rugăciune a tinerilor de pe mapamond. Şi de această dată, românca noastră, Melinda Dumitrescu, braşoveancă de origine, a cântat la vioară, făcând parte din corul Bisericii Greco-Catolice de la Medugorje. Pentru doritorii de excursii s-au făcut deplasări la minunata cascadă Kravice, în apropiere de Medugorje, unde s-a putut face baie şi plajă, sau în portul de la Marea Adriatică-Dubrovnik, cu vizitarea Cetăţii Dubrovnik.
Inginer Mircea STAN, pelerin
Comentarii
Nu există nici un comentariu.