Unirea Principatelor Române, sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza, a împlinit 165 de ani, iar la Liceul Tehnologic „Unirea” Ștei s-a organizat un program cultural-artistic susținut de elevii acestei renumite instituții de învățământ de la poalele Munților Apuseni, menit să marcheze atât sărbătorirea Micii Uniri, cât și Ziua Liceului șteian.

Evenimentul derulat la Liceul Tehnologic „Unirea” Ștei – a cărui conducere este  compusă din prof. ing. Adrian Gruie, director; prof. Cristian Vieriu, director adjunct; prof. Viorica Mone, coordonator de programe și proiecte educative – a avut loc pe 23 ianuarie în incinta instituției de învățământ șteiene, iar atât elevii, cât și cadrele didactice implicate au dovedit mult spirit patriotic. Printre invitați am remarcat prezența juristului Voichița Dale și a ing. Lucian Moș, care au reprezentat Primăria și Consiliul Local Ștei, a prof. Emanuel Coroiu, directorul Școlii Gimnaziale „Miron Pompiliu” Ștei, precum și a referentului Casei de Cultură „Miron Pompiliu” Ștei, Marius Dușe. Programul, realizat de prof. Viorica Mone, coordonator programe și proiecte educative, a fost unul deosebit de reușit, cu o mare încărcătură patriotică, în care elevii au demonstrat o bună cunoaștere a istoriei țării noastre, moderatorii activității fiind Beniamin Filip, clasa a X-a A, și Alina Bileac, clasa a XI-a A, care s-au ridicat la înălțimea evenimentului. Programul a debutat cu intonarea Imnului Național, după care elevul Iosua Culda (cls. IX-a A), pregătit de prof. de istorie Darius Codău, a prezentat semnificația istorică a momentului, iar eleva Ionela Irimescu (XI-A), pregătită de prof. Niculina Barbu, a prezentat o altă abordare a evenimetului, văzut din perspectivă culturală, urmați fiind de corul școlii, care a cântat „Treceți batalioane”. Un moment din Mica Unire a fost ilustrat de elevi printr-o scenetă sugestivă, în prim plan fiind Transilvania, Moldova și Țara Românească. „Unirea” este numele simbolic al liceului șteian care pregătește de peste 60 de ani de activitate neîntreruptă specialiști pentru diferite domenii de activitate – printre care, comerț, transporturi, mecanic, tehnician tehnică de calcul, industrie alimentară – și tocmai de aceea au fost reprezentate simbolic momente sugestive pentru aceste specializări. Pentru specializarea tehnician în activități economice a recitat o poezie – compusă de prof. Mariana Pipiș – elevele Elimaida Mocan, Maria Mihalache (din cls. a X-a A) și Alina Bileac (XI-A), momentul fiind coordonat de profesorii Mariana Pipiș, Ioana Sasca, Monica Crespai, Florica Mariș, și directorul adjunct al liceului, prof. Cristian Vieriu. Pentru specializările brutar-patiser și comerț, elevii din clasele  a XI-a A, a XI-a B, a X-a B, a XI-a G, a X-a G, a X-a A, a XII-a C, a IX-a B, sub îndrumarea profesorilor Anamaria Borșău, Alexandra Tomescu, Simona Dragomir, Alexandra Monenciu, Cosmina Drăgan, au interpretat o scenetă, iar elevele Roxana Bojani și Maria Nemeș au recitat o poezie despre pâine. Specializările mecanic auto și transporturi au fost reprezentate de elevii Robert Milian (IX-G) și elevii claselor a X-a G,  XII-a C, a X-a B și a IX-a B. Ținând cont că limbile străine sunt o modalitate a elevilor „uniriști” de a se integra în Europa și datorită proiectelor Erasmus+, la care participă în mod regulat, elevii școlii au prezentat un moment artistic în limba engleză, coordonat de prof. Adela Lucuș, după care corul școlii a cântat „Trezește Doamne România”. Frații Mihai și Gabriel Cionca, alături de Mădălin Foghiș, a încântat asistența cu un moment folcloric autentic bihorean, în care au excelat și perechile de dansatori cu o salbă de jocuri populare de pe cursul superior al Crișului Negru. Din partea Primăriei și Consiliului Local Ștei a adresat câteva cuvinte celor prezenți juristul Voichița Dale, în timp ce, în alocuțiunea sa, directorul liceului, prof. ing. Adrian Gruie, a apreciat calitatea excepțională a programului-artistic vizionat, remarcând implicarea și seriozitatea elevilor care au purtat ținute adecvate fiecărui moment prezentat, apreciind munca celor care i-au coordonat, punctând ferm și apăsat că: „Și prin acest spectacol organizat cu ocazia Micii Uniri și a Zilei Școlii, colectivul care își desfășoară activitatea aici demonstrează că este unul responsabil, ducând mai departe tradița acestei instituții de învățământ care este recunoscută atât pe plan local, județean, cât și național, iar prin specialiștii formați, chiar pe plan European”. Evenimentul s-a încheiat cu Hora Unirii, la care au participat atât elevii și profesorii școlii, cât și invitații prezenți la această dublă sărbătoare din viața liceului șteian.

„La Mulți Ani România !”. „La Mulți Ani Liceul Tehnologic „Unirea” Ștei !”.