Duminică, 1 octombrie, Sala Festivă a Şcolii din Popeşti a primit o parte din fostele cadre didactice ale şcolii, personal nedidactic auxiliar, astăzi cu toţii pensionari, alături de familii, cadre didactice active din şcoală, alţi invitaţi, în cadrul proiectului educaţional comunitar „Dăruire”, susţinut de Primăria comunei Popești şi Consiliul Local Popești.

 

Popeşti, vatră de sat binecuvântată

Concomitent cu desfăşurarea proiectului, au fost sărbătoriţi cei 55 de ani scurşi de la înfiinţarea Liceului Popeşti. O întâlnire de suflet oferită cu respect şi emoţie pentru munca depusă în folosul şcolii din Popeşti.

Cu populaţii confirmate încă din neolitic, prin descoperirea celor şapte topoare de piatră şi a ceramicii tip Tisa II, teritoriul comunei coboară în istoria vieţii către anii 1700-1800, înainte de Hristos. Topoarele de bronz identificate la Voivozi rămân cele mai însemnate descoperiri locale din epoca bronzului, păstrate cu interes la Muzeul de istorie din Capitală. Brâul de dealuri popăscane arată acum soarelui doar câteva vii ale celor mai temerari locuitori care se încăpăţânează să le lucreze încă, chiar în pierdere, somaţi de legislaţia europeană să le abandoneze, vinurile obţinute fiind de calitate inferioară, cu multe defecte: producţie mică, slab alcoolice, aciditate mare, aroma şi gust foxat (de eter, bitum), nerezistente la păstrare. Sâmbăta care a precedat sărbătoarea şcolii popăscane, o autentică şi plăcută zi de toamnă, a fost dedicată acestei vechi ocupaţii de viticultor. Bucuria culesului strugurilor copţi, a transportului în vatra satului, prelucrarea imediată, zdrobitoarele pregătite din vreme aduc satului aroma dulce a mustului, spre bucuria copiilor popăscani care-i vor păstra mereu amintirea în suflet. Alături de fructele gutuilor şi nucilor de pe dealuri, cu aromele lor ascunse, doar de popăscani distinse…

Dascăli, cetățeni de onoare

Cea mai înaltă distincţie civică acordată de administraţia publică locală - respectiv Consiliul Local Popeşti, în condiţiile Legii 215/2001, reprezintă recunoaşterea meritelor profesionale, o mare cinste pentru truda şi dăruirea dascălilor popăscani. Profesorul de matematică Ioan Romocea a format multe generaţii de elevi la şcoala popăscană. Apoi, promovat inspector de specialitate la ISJ Bihor, funcţie din care s-a pensionat, nu a uitat niciodată de Popeşti. Amintirile tinereţii trăite în şcoala din Popeşti, alături de un alt dascăl de excepţie al şcolii, prof. Maria Romocea, soţia lui, fost profesor de limba română, petrecută în 10 mai 2016 către lumi mai bune, au fost emoţii greu de împărtăşit celorlalţi. Mulţumind pentru marea cinste a atribuirii titlului, a invitării la sărbătoarea şcolii, a preferat să nuanţeze principiile didactice actuale în comparaţie cu cele vechi într-un ton umoristic, subliniind, în faţa foştilor colegi şi elevi, valorile permanente ale matematicii. Trăieşte în Oradea, pe strada Lăpuşului 48, alături de fiul, Marius, şi de nepoata, Anca-Ioana.

Profesorul universitar Mircea Popa este feciorul preotului Alexandru Popa care, în anul 1948, a început construcţia Bisericii din Varviz. Critic şi istoric literar, scriitorul şi profesorul dr. universitar Mircea Popa a împlinit 78 de ani. Și-a petrecut copilăria în satul Varviz, cursurile școlii gimnaziale le-a făcut în Popești, liceul în Oradea, iar studiile universitare la Cluj. A publicat, până în prezent, peste 50 de cărți de unic autor, şi peste 100 la care este coautor. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România, președinte al Despărțământului Cluj al Astrei, conducând, în această calitate, revista Astra clujeană, președintele Federației Ortodoxe Române și vicepreședintele Asociației Române de Istorie a Presei. „Am simțit o mare bucurie și onoare să mă număr printre cei care au pus umărul la recunoașterea valorii învățământului românesc din mediul rural. Am fost elev al acestei școli în anii grei de după război, în plină epocă de dominație sovietică și de proletcult românesc, în anii 1951-1953, când educația era puternic politizată și aservită scopurilor partidului unic. Totuși profesorii noștri (Galu, Isăcescu, Nica, Țiglea, Bălan etc.) au știut să depășească momentele dificile și ne-au asigurat un învățământ de bună calitate. Am fost șeful de promoție al celei de-a treia serii de elevi care au absolvit ciclul gimnazial la Popești, dar am intrat cu brio la liceu și apoi la facultate. Toate cursurile le-am făcut în vechea clădire a castelului abației de Melk și, tot acolo, am avut și internatul, pe toată durata anilor de studiu. Asta nu înseamnă că n-am venit și eu toamna și primăvara desculț la școală, așa cum venea majoritatea colegilor mei, fii de țărani. Ne-am încadrat rigorilor de atunci ale școlii: am cules jir pentru porcii internatului, am cules spice ca o datorie de pionier, am scris lozinci pe gardurile unor case, am recitat poezii în care l-am proslăvit de Tătucu Stalin. Când a murit, în primăvara lui 1953, am fost adunați în careu, spre a ni se comunica vestea. Mulți dintre noi au plâns, ca și cum ne-ar fi murit cineva din familie. Setea mea de lectură era neistovită și aproape că am citit toate cărțile din biblioteca de atunci a școlii. Faptul că ulterior școala a fost transformată în liceu a fost o mare binefacere pentru copii țăranilor și minierilor din Valea Bistrei. E păcat însă că s-a renunțat la minerit, încât mulți tineri din zonă iau astăzi calea străinătății. Bucuria de a fi fost ales cetățean de onoare al comunei Popești (ca unul care am locuit rând pe rând în satele Bogeiu, Ciutelec și Varviz, zonă care păstrează osemintele părinților mei și ale unei surori) mă leagă adânc de zona amintitită, eu însumi mă socot un produs al Văii Bistrei și al școlii din Popești, spațiu în care mi-am petrecut copilăria și adolescența. Reîntâlnirea cu unul dintre colegii mei de liceu, apoi de învățământ (perioada de două trimestre cât am predat la Liceul din Săcueni, în anii 1960-1961), profesorul de matematică Ioan Romocea, este emoţionantă. A fost un profesor cu rezultate excepționale, dovadă că a fost și inspector școlar județean o bună bucată din viața sa. Nu ne rămâne decât să mulțuim organizatorilor, profesorului Giarca și primarului Dorin Curtean, și să sperăm ca această frumoasă tradiție, care să-i adune, ca un arc peste timp, în jurul Școlii din Popești, pe cei mai străluciți elevi și profesori ai ei să perpetueze”. Profesorul Popa a citit o poezie dedicată şcolii din Popeşti, la ceas aniversar, amintind de foştii prieteni şi colegi (chirurgul orădean Tiberiu Coș, universitarul Roman Lazoc, de la Timișoara, universitarul Constantin Mălinaș, fostul director al Bibliotecii „Gheorghe Şincai” din Oradea), pentru care s-a ţinut un moment de reculegere. Ultima strofă a poeziei: Și școalei din Popești cinstire/ Îi vom aduce ne-încetat/ Căci va intra în nemurire/ Cu nume nou, străluminat.

 

La sunetul clopoţelului…

…au răspuns prezent la invitaţia organizatorilor mai mult de jumătate dintre cei care au primit invitaţii. Dintre fostele cadre didactice pensionate, prezente la eveniment, au venit cu emoţie şi bucurie: Mircea Caraba, Aurel Horgoș, Iarmilka Jucan, Alexandru Duruș, Florica Hardalău, Florica Baicu, Valeria Isa, Ana Olaru, Cornelia Sas, Vasile Bejan, Dumitru Băncescu, Elisabeta Băncescu, Mihai Păidan, Gabriela Păidan, Maria Bigas, Pavel Bigas, Ioan Maga, Maria Șandor, Aurel Matei, Claudia Matei, Gheorghe Pintiuța, Miron Vanda, Maria Iuhaneac, Vasile Ungureanu, Rozalia Ungureanu, Floare Moisa Popurs, Maria Pintiuța, Aurelia Buidoș, Maria Imbuzan, Magda Agyi, Sabina Cereșan, Maria Merca, Ileana Petruț. Au primit cu toţii Diploma de onoare acordată de organizatori „ca semn de înaltă preţuire şi recunoştinţă pentru întreaga activitate dedicată şcolii noastre”.

Prof. Ioan Giarca, coordonator al proiectului Dăruire, a prezentat sintetic câteva date din istoria Liceului Popeşti: astăzi învaţă aproximativ jumătate din elevii pe care îi avea şcoala la înfiinţarea liceului, respectiv 871 de elevi. Aproximativ un sfert din totalul absolvenţilor liceului au urmat studii superioare.

În numele celui mai în vârstă profesor prezent, a vorbit profesorul Alexandru Duruş, mulţumind organizatorilor pentru organizarea întâlnirii cadrelor didactice pensionare şi serbarea celor cincizeci şi cinci de ani de învăţământ liceal. Au depănat amintiri în faţa celor prezenţi cel mai în vârstă absolvent al liceului, dl Octavian Lazoc, şi cel mai în vârstă absolvent al şcolii generale din Popeşti, dl Gavril Molnar.

La sărbătoarea şcolii popăscane a fost prezent și Gavril Moisa – fiu al satului Voivozi, care a prezentat audienţei cartea de versuri „Prin roua iubirilor”, apărută de curând la editura Napoca Nova din Cluj-Napoca. Literat consacrat, secretar al Ligii Scriitorilor Români, împătimit iubitor al catrenelor epigramei, nu a scăpat ocazia de a aborda câteva „subiecte”.

La chemarea veşniciei neamului românesc, cu împliniri şi neîmpliniri popăscane

Poza publicată în articolul: Dăruirea şcolii popăscane - 55 de ani trăiţi de învăţământul liceal (Crişana/sâmbătă, 30 septembrie), este memorabilă, de amintit peste ani. La venirea în Liceul Popeşti (1969!), prof. Constantin Mălinaş a organizat, pe lângă cercul de limbă şi literatura română, un grup de tineri adolescenţi care, în doar doi ani de repetiţii şi spectacole locale, au reuşit să formeze o mare echipă de teatru, cuceritori naţionali ai Marelui Festival de Teatru „Ion Luca Caragiale” (1971). Obţinerea titlului de laureat naţional aduce promovarea profesorului Mălinaş în elita culturală a judeţului Bihor, instalat ca primul director al Casei de Cultură a Sindicatelor Oradea, clădire şi instituţie nou construite, mare realizare a vremurilor socialiste. Poza prezentată în articol îi reprezintă pe membrii grupului teatral înaintea unui spectacol cu piesa de teatru „Fraza” sau  „Elogiul transpiraţiei”, regizată de Constantin Mălinaş în 1970, jucată la Căminul Cultural din Budoi în 1971. De la stânga la dreapta: prof. Constantin Mălinaş, Valeria Molnar, Gheorghe Manicea, Valeria Hebriştean, Mariana Mendea, Iuhaneac Maria şi prof. Gavril Şandor, jos, Ioan Vancea. Este prima distincţie naţională acordată Liceului din Popeşti, datorată creativităţii şi implicării acestui cuplu nemuritor, dascăl-elev, demonstrând, încă odată, principiul sfânt al educaţiei: performanţa în educaţie înseamnă jertfă şi sacrificiu personal. Atât din partea dascălului, cât şi a elevului! Altfel… din ianuarie 2009, biblioteca şcolii dispune de cartea de referinţă a istoriei noastre, Diplomele maramureşene din secolele XIV şi XV – autor, dr. Ioan Mihaly De Apşa. Verificaţi fişa de cititor, să vedeţi câte perechi de ochi i-au căutat paginile! Mormintele celor doi participanţi la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918: Paul Laurean şi Lazoc Florian, reprezentanţi ai locuitorilor din Popeşti, nu sunt identificate, întreţinute, reamenajate, cinstite anual măcar de Ziua Naţionalã a României cu flori şi jerbe, de elevii şcolii din Popeşti. Intrăm curând în anul centenar de omagiere şi cinstire naţională a făuritorilor Marii Uniri, care ne-au dat o Ţară, o Românie Mare, frumoasă… Cum întâmpinâm la Popeşti anul 2018? Cum contribuim, elev şi dascăl, la creşterea prestigiului şcolii noastre?

Profesorii navetişti, cei dezinteresaţi de misiunea veşniciei dăruirii sufleteşti a dascălului adevărat, nu pot aduce performanţă niciunei şcoli. Consecvenţa bucuriei primirii salariului nu ritmează întotdeauna cu mulţumirea respectului pentru şcoală, pentru elev, pentru dascăl. Trezeşte-te, dragă dascăle popăscan! Astăzi, un simplu ordin ministerial poate desfiinţa o şcoală liceală, chiar de tradiţie, invocând, de exemplu, bacalaureatul zero! Implicarea şcolii în viaţa comunităţii popăscane este aşteptarea administraţiei locale, care, iată, vine lângă şcoală, susţinând proiecte educative, comunitare.

Dorim mult succes, multă credinţă şi dragoste tuturor dascălilor şi elevilor popăscani în noul an şcolar. La mulţi ani Şcolii şi Liceului din Popeşti!

Tiberiu MORARU, absolvent al Şcolii din Popeşti