Consiliul Județean Bihor alocă anul acesta 2,5 milioane de lei pentru programul „Împreună pentru un județ curat”, destinat autorităților locale din Bihor. 18 unități administrativ-teritoriale primesc sprijin financiar pentru realizarea unor acțiuni de igienizare și întreținere a curățeniei pe toate drumurile publice, șanțuri și acostamente, cursuri de apă și zone turistice.

Sumele alocate sunt cuprinse între 100.000 și 300.000 lei. Astfel, Girişu de Criş şi Sâmbăta primesc câte 100.000 lei; Salonta, Aușeu, Lugașu de Jos, Pocola, Pomezeu, Răbăgani, Sânnicolau Român, Sântandrei, Toboliu, Vadu Crișului - câte 125.000 lei; Beiuș, Ciumeghiu, Diosig, Dobrești - câte 150.000 lei; Avram Iancu - 300.000 lei.

„Aceste sume se repartizează etapizat unităților administrativ-teritoriale, în fiecare an, pentru a le sprijini în activitatea de menținere a curățeniei pe drumurile publice din județul Bihor, în special pe drumurile naționale. Fondurile pot fi utilizate, de exemplu,  pentru achiziția unor utilaje sau pentru plata serviciilor către prestatorii care fac astfel de lucrări”, a explicat Călin Gal, vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor.

În cadrul programului au prioritate unitățile administrativ-teritoriale care îndeplinesc următoarele condiții: sunt situate pe drumurile naționale unde Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj desfășoară programe de estetică rutieră, curățarea și taluzarea șanțurilor; sunt situate pe drumurile naționale sau județene care au o circulație de cel puțin o mie de mașini în 24 de ore; autoritățile locale care asigură o cofinanțare cât mai mare la obiectul contractului de asociere. 

„Consiliul Județean Bihor alocă anual suma de 500.000 euro pentru a cofinanța primăriile care se înscriu în program. Fondurile pot fi folosite în următoarele scopuri: achiziționarea unor utilaje necesare acțiunilor de curățenie/iginenizare în localități, achitarea serviciilor unor operatori economici care prestează activități de curățenie/igienizare, acoperirea cheltuielilor necesare funcționării/întreținerii utilajelor aflate în dotarea autorităților locale, dar și asigurarea fondurilor necesare pentru executarea acțiunilor de curățenie și întreținere în numele proprietarilor notificați în condițiile legii care nu își curăță terenurile, cu condiția recuperării cheltuielilor de la acești proprietari. Legea permite autorităților locale să-i supraimpoziteze pe proprietarii care nu mențin curățenia terenurilor la frontul stradal și să realizeze lucrări de curățenie și/sau întreținere a acestor terenuri pe cheltuiala proprietarilor, după ce aceștia au fost notificați în prealabil și nu au luat măsuri”, precizează administraţia judeţeană.

Programul de interes județean „Împreună pentru un județ curat” a fost adoptat în luna noiembrie a anului 2021. Programul se derulează până în luna decembrie a anului 2024.

Prima alocare de fonduri a fost aprobată în 2021 în luna decembrie, când 18 primării au beneficiat de o sumă totală de 2,75 milioane de lei: Biharia, Cefa, Ceica, Chișlaz, Drăgești, Gepiu, Hidișelu de Sus, Holod, Lăzăreni, Mădăras, Nojorid, Oșorhei, Roșiori, Săcădat, Sălard, Sânmartin, Tămășeu și Tileagd.