Săptămâna viitoare, la Centura Beiuș - Încep lucrările - Etapa II
Consiliul Județean Bihor a aprobat în ședința extraordinară de îndată de miercuri, 6 septembrie, actualizarea indicatorilor tehnico-economici pentru proiectul Centurii Beiuș - Etapa II, spre Delani.
Față de soluția tehnică inițială prevăzută în studiul de fezabilitate, va fi amenajat un sens giratoriu suplimentar, la intersecția cu Parcul Industrial Beiuș, pentru a asigura accesul facil în zonă.
„Suntem în situația în care putem emite ordinul de începere a lucrărilor și de săptămâna viitoare constructorul va intra pe aceste lucrări. În cursul anului viitor, pentru că nu avem poduri sau pasaje pe acest tronson care leagă DN76 de drumul județean Beiuș - Remetea- Roșia, cei doi kilometri vor fi realizați în același timp cu Centura Beiuș - Etapa 1”, a explicat Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor.
Etapa II a Centurii Beiuș va avea o lungime de 2 kilometri, înspre localitatea Delani, și două benzi, câte una pe sens. Drumul va face legătura între Centura Beiuș - Etapa I și DJ 764 Beiuș - Roșia - Aleșd și va asigura accesul către viitorul Parc Industrial Beiuș. Odată cu aprobarea noilor indicatori, valoarea lucrărilor ajunge la 15.589.851,59 lei, fără TVA.
Lucrările la Centura Beiuș - Etapa I au început în luna februarie a acestui an. Lungimea traseului este de 7,33 de kilometri. Șoseaua va avea două benzi de circulație, câte una pe sens, iar profilul transversal cuprinde următoarele caracteristici: lățimea părții carosabile - 7 metri + supralărgiri, lățimea benzii de încadrare - 2 x 0,75 metri, lățimea acostamentului - 2 x 1,70 metri. Valoarea contractului este de 269.464.711,29 lei, fără TVA.
Centura Beiuș Etapa I + Etapa II va avea în total o lungime de 9,33 de kilometri. Constructorii pentru Etapa I sunt Drum Asfalt (Lider), Ilgaz Insaat Ticaret Anonim Sirketi, Obras Publicas y Regadios, OPR Asfalt, iar pentru Etapa II: Drum Asfalt (Leader) și Ile Viorel Construct.
Finanțarea este asigurată din fonduri europene, prin Programul Operațional de Infrastructură Mare 2014 - 2020, prin parteneriatul cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Consiliul Judetean a implementat executia constructiilor etapizate Asa cum doreste presedintele Ilie Bolojan prin constructia lotului de drum sa fie cu o capacitate totala,pe o suprafata,cu dimensiunile indicatorilor de fezabilitate care intra in protect.Executia lotului de la Beius trebuie aprobata,de Inspectoratoratul de Constructii Civile Bihor si dus la Proiect Bihor pentru o noua schema de proiect care intra in administratia consiliului local cu dezbatere publica,Volare si apoi trimisa la DRDP Bihor si semnata ca executive finala 2024