Inițiat în 2009, cu scopul de a asigura colectarea selectivă a deșeurilor de la toți locuitorii județului Bihor, proiectul intitulat „Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor în județul Bihor” (SMID) are ca titular Consiliul Județean Bihor și este implementat prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ecolect Group Bihor. Finanțat din fonduri europene, SMID Bihor este clasificat de Comisia Europeană ca „proiect de tip major” și de reușita lui depinde colectarea unitară și selectivă a deșeurilor de pe raza județului Bihor. Anul trecut, în septembrie, Consiliul Județean Bihor și ADI Ecolect Group anunțau finalizarea investițiilor asumate în cadrul proiectului SMID și, la puțin timp după aceea, operatorii de salubritate desemnați în urma licitațiilor publice începeau colectarea din cele șapte zone în care a fost împărțit, din acest punct de vedere, județul Bihor.

Ca orice început, și cel al colectării selective a deșeurilor în județul nostru are nevoie de ajustări din mers, de puneri la punct în urma unor concluzii trase după mai bine de jumătate de an de la startul implementării Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor în județul Bihor (SMID). Dacă necesitatea și beneficiile aplicării SMID sunt evidente, iar creșterea gradului de colectare selectivă reiese din datele pe care responsabilii din cadrul Ecolect Group le publică periodic, mai sunt probleme de a căror rezolvare depinde reușita implementării SMID.

O condiție sine qua non pentru creșterea gradului de colectare selectivă este ca toți potențialii beneficiari să încheie contracte cu operatorii de salubritate, or acest proces nu este încă finalizat. Desigur, au fost găsite și chiar aplicate măsuri „compensatorii”. Așa-zisa taxă specială de salubrizare - de fapt, un nou tip de paușal – pe care cei fără contract cu operatorul trebuie să o achite primăriilor, care, la rândul lor, acoperă valoarea facturilor emise pentru acești beneficiari de către operatori, ar rezolva, în opinia unora, problema existenței bihorenilor fără contracte pentru serviciul de salubritate. Numai că o astfel de măsură instituie un dublu standard și poate induce unora ideea că „se poate și așa”, fără contract și, mai ales, fără colectare selectivă, ceea ce rezolvă - până într-un anumit punct - problema financiară, a costurilor serviciilor prestate de operatori, dar nici pe departe pe cea a creșterii gradului de reciclare a deșeurilor. Mai grav ar fi dacă modelul „taxă specială/paușal” ar face „adepți”, unii dintre actualii posesori de contracte cu operatorii de salubritate putând renunța la relația contractuală menționată pentru comoditatea depozitării de-a valma a deșeurilor, mai ales dacă vor constata că principiul „fiecare plătește cât aruncă” nu-i avantajează atâta timp cât o fac selectiv. Într-un astfel de scenariu, posibil, dacă nu se finalizează contractarea serviciului de salubritate, neatingerea obiectivului anual de reducere a cantității de deșeuri eliminate prin depozitare ar genera contribuții financiare suplimentare la Fondul de Mediu, contribuții care ar fi plătite din banii tuturor, adâncind caracterul discriminatoriu, inechitabil, al numitei taxe, bunii platnici ai serviciilor de salubritate suportând indirect costurile ineficienței măsurilor aplicate celor care nu au contracte cu operatorii.

Un alt aspect spinos al „taxei speciale” este legat de modul de recuperate a acesteia de la cei pentru care administrația locală a plătit-o operatorului, în cazul refuzului de plată venit din partea persoanelor respective orice demers de recuperare devine costisitor și cronofag, timp în care banii publici, ai contribuabililor, merg spre operator în loc să fie direcționați spre alte priorități comunitare.

Spuneam că aplicarea unei taxe speciale în cazul celor fără contract de salubritate rezolvă numai până într-un anumit punct aspectul financiar al problemei, unii dintre primari ezitând să procedeze astfel din cauza unor experiențe din trecut, când au fost admonestați de Curtea de Conturi pentru procedee similare.

Ioan Vaida, primarul comunei Șoimi, declara că a procedat așa în trecut, încasând bani „de la persoanele fizice banii și îi vărsam firmei prestatoare de servicii”, numai că reprezentanții Curții de Conturi au considerat că nu este normal să se procedeze astfel. Interlocutorul nostru crede că primăriile care aplică taxa specială pentru salubritate sunt într-o situație similară, de evitat, în opinia sa.

În concluzie, prin această taxă, administrația publică intervine acolo unde ar trebui să existe o relație contractuală, iar obligativitatea acesteia să fie reglementată legal, pentru că nimeni nu poate afirma că nu produce deșeuri, iar dacă, teoretic, ar exista și asemenea situații, s-ar aplica pomenitul principiu „fiecare plătește cât aruncă”.

O altă problemă încă insuficient clarificată este cea a monitorizării depozitării selective la asociațiile de proprietari din cartierele de blocuri, existând voci care critică tentativele primăriilor de realizare a infrastructurii necesare cu fonduri de la bugetul local atâta timp cât, după cum preciza primarul orașului Ștei, Iulian Balaj, ADI Ecolect Group încasează o consistentă redevență anuală.

Nici în comune situația nu este mai roză, majoritatea platformelor pentru depozitarea deșeurilor fiind amenajate de autoritățile locale, ceea ce nu ar fi chiar rău, dacă ar fi transferate operatorilor, iar primăriile ar încasa bani pentru acestea. În plus, dat fiind caracterul răsfirat al multor așezări din zona de munte, sunt cătune sau părți de sate pe care operatorii le consideră inaccesibile și de unde nu ridică deșeurile produse de populație, cu un astfel de caz confruntându-se cei din comuna Roșia. Primarul de acolo, Remus Moțiu, declara că soluția a venit tot din plan local, primăria urmând să amenajeze niște platforme în relativa apropiere a acestor gospodării, unde oamenii să ducă gunoiul și de unde să-l poată ridica periodic operatorul.

O altă neclaritate este legată de depozitarea deșeurilor de mari dimensiuni sau atipice, cum ar fi textilele, articolele de îmbrăcăminte și încălțăminte, decorațiunile, electronicele și electrocasnicele (în cazul cărora campaniile punctuale, la mari intervale de timp, nu sunt o soluție), mobila, materialele de construcții, molozul sau celelalte articole de uz casnic. Și în cazul acestora tot primăriile au în plan sau chiar au început amenajarea unor spații de depozitare.

Nici cântărirea exactă a cantităților de deșeuri colectate de operator nu poate fi realizată deocamdată, cântarele care să înregistreze tonajul autospecialelor la intrarea și ieșirea dintr-o localitate sau dintr-o zonă urbană/asociație de proprietari lăsându-se și acestea așteptate. În aceste condiții, monitorizarea serviciului prestat de operator devine o activitate mult prea subiectivă, condiționată de capacitatea unităților administrativ-teritoriale de a acoperi necesarul de angajați cu sarcini de serviciu în domeniu și de profesionalismul acestora din urmă.

Trebuie semnalată și problema colectării amestecate a gunoiului stradal, mai ales în orașe. Cu siguranță, un sistem de coșuri și pubele care să permită depozitarea separată măcar a unora dintre reciclabile, gen sticlă, PET, doze de aluminiu, hârtie și carton ar fi mai eficient și ar induce o atitudine pro-colectare selectivă și pentru acasă.

Cât despre popularizarea activităților conexe Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor și avantajelor ce derivă din implementarea lui, nici aceasta nu a rupt gura târgului, fiind mai degrabă discretă și insuficient de explicită vizavi de beneficiile individuale și colective pe care le poate genera depozitarea selectivă a deșeurilor.

De altfel, chiar și coordonatorii județeni ai SMID – am numit aici Consiliul Județean Bihor și ADI Ecolect Group – acceptă că, la aproape un an de la începerea colectării selective, lucrurile nu merg cum ar trebui, pe ordinea de zi a ședinței ordinare din iulie a CJ Bihor aflându-se proiectul de hotărâre „privind aprobarea Planului Județean de Gestionare a Deșeurilor Județul Bihor”. Iulian Balaj, primarul orașului Ștei, anunța că „se lucrează la un proiect SMID - etapa a doua, care vine să completeze ceea ce s-a întâmplat în cea dintâi”, iar planul dezbătut de Consiliul Județean pare a fi cadrul legal necesar acestei noi etape de aplicare a SMID.

Rămâne totuși o întrebare: vor avea UAT-urile fondurile, personalul și calificarea necesare să asimileze un document atât de stufos, de circa 350 de pagini? Dacă nu, laboriosul Plan Județean de Gestionare a Deșeurilor Județul Bihor poate „colecta” doar praful din niscaiva birouri de primării, cu precădere comunale sau poate fi aplicat cu excesul de zel de care făcea vorbire primarul comunei Șoimi, Ioan Vaida, urmând să „colecteze” - Doamne ferește! - note rele din partea organelor de control!