Duminică, 21 august, a avut loc prima ediție a Festivalului Obiceiurilor Strămoșești din Drăgănești, manifestare organizată de Primăria și Consiliul Local Drăgănești, în parteneriat cu grupurile de acțiune locală Valea Velj și Țara Beiușului.

Evenimentul face parte din proiectul „Tradiții de Bihor. Cu mândrie, din generație în generație!”, finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020. Din cele două GAL-uri partenere fac parte comunele Gepiu, Cefa, Sânnicolau Român, Husasău de Tinca, Lăzăreni, Remetea, Finiș, Pocola, Drăgănești și Tărcaia. Cu o valoare de peste 1,5 milioane de lei, proiectul se derulează pe parcursul a 21 de luni, din martie 2021 și până în decembrie 2022.

Pe lângă degustarea produselor culinare tradiționale, cu un puternic specific local, participanții la festival au putut admira și cumpăra produsele a cinci meșteri populari și fermieri locali, aceștia venind la serbarea câmpenească de la Drăgănești cu țesături, oale și alte vase ceramice, miere și preparate apicole, lavandă și produse care au la bază această plantă, precum și flori sau arbuști ornamentali. În plus, copiii, mai ales, au fost atrași de atelierele unde au aflat câteva secrete ale meșteșugurilor țărănești - olărit și țesut - de la două dintre artizanii populari prezenți la eveniment, Ana Florea și Minerva Boc.

Despre obiectivele organizatorilor ne-a vorbit chiar primărița Florina-Mihaela Man:

„Am organizat pentru prima dată un festival al tradițiilor și obiceiurilor din comuna Drăgănești, un eveniment la care ne bucurăm că am reușit să-i adunăm pe câțiva dintre producătorii locali pentru a-și prezenta produsele tradiționale și să fie cunoscuți atât pe plan local, cât și pe plan județean. Toți fiii comunei Drăgănești sunt bineveniți să participe alături de noi la această serbare câmpenească, unde vor găsi mâncare, joc, voie bună și unde ne propunem să mai socializăm, să schimbăm idei, să ne consultăm unii cu alții, pentru că, din păcate, în ultima vreme ne-am confruntat cu evenimente mai puțin dorite și plăcute. Cred că este un bun prilej să socializăm, să ne adunăm laolaltă și să nu uităm de obiceiurile din străbuni. Scopul acestui eveniment, în primul rând, este acela de a socializa, de a fi laolaltă unii cu ceilalți și de a păstra tradițiile și obiceiurile din străbuni. Cel mai bun obicei transmis de strămoși și care trebuie păstrat cu sfințenie este să fim laolaltă și nu unii împotriva celorlalți”.