Din dorința de a păstra și  transmite tinerei generații tradițiile noastre populare, dascălii Școlii Gimnaziale ,,Miron Pompiliu” Ștei - a cărei conducere este compusă din prof. Emanuel Coroiu și Romulus Fășie, director, respectiv director adjunct - au pregătit un spectacol la care au participat elevii școlii, părinții, profesorii și, nu în ultimul rând, invitați de onoare.

Momentele care s-au derulat pe parcursul a două ore au fost deosebite, speciale, dar toate au avut numitor comun iubirea. „Iubirea e Dumnezeu şi Dumnezeu este iubire. Această forţă explică totul şi oferă sens vieţii”, spunea marele fizician Albert Einstein.

Dragobetele în tradiția românească

În tradiția românească, Dragobetele marca începutul primăverii. Era momentul în care natura renăștea la viață. Credințele populare referitoare la această sărbătoare sunt multe. Astfel, în popor se spunea că cei care participă la ziua lui Dragobete vor fi feriți de boli și mai ales de febră și că Dragobetele îi ajută pe gospodari să aibă un an îmbelșugat. Odinioară, de Dragobete, satele românești răsunau de veselia tinerilor și peste tot se putea auzi zicala: „Dragobetele sărută fetele!”. Așadar, din dorința de a păstra și  transmite tinerei generații tradițiile noastre populare, dascălii Școlii Gimnaziale „Miron Pompiliu” Ștei au pregătit un grandios spectacol, la care au participat elevii școlii, părinții, profesorii  și invitații de onoare: profesoarele Camelia Dume și Liana Moruț, inspectori în cadrul Inspectoratului Școlar Judeţean Bihor, precum și prof. Alin Ștefănuț, director al Casei Corpului Didactic Oradea. În prima parte a programului s-a oglindit tradiția și simbolistica Dragobetelui, un Cupidon al folclorului românesc. Activitatea a fost prezentată de elevii Gruie Ana-Maria (VII B) și Parasca Ianis (VII C). Despre frumosul Dragobete și obiceiurile care s-au țesut în jurul acestei sărbători, elevii clasei a V-a A, coordonați de prof. bibliotecară Ileana Tomescu cu sprijinul prof. Golița Anca, au prezentat sceneta „Dragobetele și alaiul zânelor”. Momentul a fost urmat de un joc popular din Bihor, prezentat de micuții școlari ai clasei  a I-a A, coordonați de prof. Țoța Felicia, iar grupul de elevi ai clasei a V-a C i-a susținut cu strigături, chiuituri și multă voie bună, fiind pregătiți de prof. Miara Angelica. Activitatea cultural-artistică  a continuat cu prezentarea cântecelor: „La oglindă” și „Înflorit-o ruguțu”, interpretate de glasurile gingașe ale școlarilor din clasa a V-a C și de eleva Andra Ciotea, coordonatori profesoarele Miara Angelica și Merce Sanda. A urmat un moment emoționant, din buchetul celor mai frumoase creații lirice ale prof. Miara Angelica, poeziile fiind recitate de profesoarele Simona Pantea și Ioana Toth, precum și elevii Nica Alessia (VI B), Bota Alexandra (VI A), Haneș Adelina, Laza Daiana, Moghiș Betrice (V B). Tot sub semnul iubirii, al veseliei  și tinereții s-a derulat și sceneta umoristică „Măi, Bădița!”, coordonată de prof. Bunta Cristian, apoi eleva Andru Karina (VI A) a interpretat cântecul sugestiv „Mai frumoasă”, profesor îndrumător Bunduruș Natalia. Una din perlele cântecului popular românesc, de o simplitate încântătoare este cântecul ardelenesc „Mociorița cu trifoi”, care a fost pregătit și prezentat de grupul vocal al dascălilor (profesorii Popa Denisa, Petruse Maria, Fărcanea Ioana, Merce Sanda, Toth Ioana, Miara Angelica, Țoța Felicia, Ciotea Andreea, Bogoșel Voichița, Coroiu Emanuel, Fășie Romulus, prof. bibl. Tomescu Ileana) ai Școlii Gimnaziale „Miron Pompiliu”, ca un dar de suflet pentru cei prezenți, dar și pentru cei care iubesc tradiția, cultura, arta.

Lansare de carte

Programul cultural-artistic a continuat cu lansarea cărţii intitulată „Mitruț și prietenii lui”, a prof. Angelica Miara. Această publicație este o încununare a creativității și talentului celor mari, dar și celor mici. Frumoasele versuri au fost recitate de elevii clasei a V-a C, ale căror creații proprii se regăsec în minunata carte, care prezintă aventurile lui Mitruț și lumea fascinantă a necuvântătorelor. Un alt moment emoționant de iubire și afecțiune pentru prietenii lui Mitruț a fost prezentat de micuții clasei pregătitoare C, care au încântat publicul cu un cântecel vesel - „Cățelușul meu”. Ei au fost îndrumați cu profesionalism de prof. Angelica Miara. Programul a continuat cu aprecieri, mulțumiri, felicitări din partea inspectorilor, prof. Liana Moruț, prof. Camelia Duma, prof. Alin Ștefănuț, a conducerii unității de învățământ, prof. Emanuel Coroiu și Romulus Fășie, a profesorilor Bunta Cristian, Pantea Simona, Toth Ioana. Prin creațiile sale, de o sensibilitate aparte, prof. Angelica Miara a dovedit încă o dată că dragostea, bunătatea, iubirea sunt ingredientele principale pentru o viață „roz”. „Pentru ca fiecare zi din săptâmănă să fie minunată trebuie ca ziua de luni să înceapă musai cu culoarea roz”, cum îi place să afirme prof. Angelica Miara, aplaudată la scenă deschisă de cei prezenți, printre care am remarcat și pe prietenele ei, profesoarele Adina Vesa și Carmen Ifrim Săsăran.