Pe firmamentul culturii şi spiritualităţii ardelene, steaua istoricului Titus Livius Roşu continuă să strălucească şi să încălzească inimile celor care l-au cunoscut şi preţuit şi acum, la împlinirea a zece ani de la plecarea sa dintre noi. Personalitate recunoscută şi apreciată în Bihor şi nu numai, profesorul Titus L. Roşu a lăsat în urma sa o operă valoroasă, compusă din opt cărţi şi peste două sute de studii şi articole pe teme istorice, elaborate în peste cinci decenii de activitate neobosită.

Născut la 4 octombrie 1908, în satul Buteni, judeţul Arad, din părinţi învăţători, îşi va petrece copilăria la Beiuş, localitate căreia îi va dedica peste ani monografia Beiuşul, centru politic şi de cultură românească (1993), alături de alte studii. Tot la Beiuş urmează cursurile Liceului "Samuil Vulcan", unde l-a avut ca profesor pe dr. Constantin Pavel, personalitate care îi va trezi interesul pentru cercetarea trecutului românilor bihoreni. După moartea profesorului iubit, Titus L. Roşu îi va redacta pentru întâia oară bibliografia în lucrarea Prof. Dr. Constantin Pavel. Omul şi opera (Beiuş 1942).
Între anii 1927-1931 studiază la Universitatea Regele Ferdinand din Cluj, Facultatea de Litere şi Filosofie, susţinând teza de licenţă Din trecutul familiei Papp de Poiana Blenchii (1678-1843) cu o scurtă privire asupra începuturilor de organizare cultural-bisericească a românilor ortodocşi din Beiuş sub îndrumarea reputatului istoric Ioan Lupaş.
După efectuarea armatei, în 1933, devine profesor la Şcoala Normală "Iosif Vulcan" din Oradea, ataşându-se de gruparea revistei Familia, unde va publica în anii următori zeci de studii şi articole. O altă revistă la care a colaborat cu numeroase studii a fost Gazeta de Vest, publicaţie la care a şi debutat ca publicist în 1934, tot cu un articol despre istoria Beiuşului.
În 1941 publică primul volum al cărţii sale celei mai citate şi mai cunoscute, Însemnări şi inscripţii bihorene pentru scrierea căreia a străbătut în anii grei ai războiului, plin de entuziasm, satele Bihorului şi Aradului, culegând de pe cărţile vechi de slujbă, zidurile bisericilor, icoanele şi clopotelor acestora însemnări valoroase despre vremuri demult apuse, salvându-le astfel de la uitare şi distrugere. Cartea va apărea integral, completată cu vol. al II-lea abia în 1999.
După doi ani de profesorat (1936-1938) la Liceul "Mihai Eminescu" din Satu Mare, Titus L. Roşu se fixează la prestigiosul Liceu "Emanuil Gojdu" din Oradea, de unde va ieşi la pensie în 1971. Este intervalul cel mai lung şi prolific din viaţa sa. Ca profesor la Gojdu s-a remarcat îndeosebi prin trei aspecte: înfiinţarea Cercului de istorie al elevilor, desfăşurând activităţi intense, din 1956 săpături arheologice în diverse locaţii şi colectarea de vestigii pentru muzeul şcolii; organizarea Muzeului de istorie al şcolii cu expoziţie etnografică permanentă şi publicarea în revista liceului, Ţara visurilor mele, a numeroase studii şi articole de specialitate. Mai mult decât atât, eforturile sale au fost apreciate şi de către conducerea statului de atunci prin conferirea în 1978 a Ordinului Steaua României cls.a IV-a.
Deşi aflat în pensie, Titus L. Roşu a rămas acelaşi spirit însetat de cunoaştere şi dornic de a oferi celorlalţi cunoştinţele sale acumulate într-o viaţă. Continuă să publice în revista liceului "Emanuil Gojdu", colaborează cu ziarul Crişana, elaborează noi studii şi cărţi pentru care se va lupta până la sfârşitul vieţii pentru a le vedea publicate.
În 1992 publică volumul Oradea- cetatea Bihor, străveche vatră voievodală din epoca de piatră la sfârşitul secolului al XIV-lea, în 1993 cartea despre Beiuş amintită mai sus, apoi Legea românească - Ortodoxia - Temelia spirituală a fiinţei noastre etnice în 1997, Mănăstirea ortodoxă de maici din Voievozi-Bihor în 1998 şi Însemnări şi înscripţii bihorene vol I şi II în 1999. Din toate aceste cărţi răzbate dragostea faţă de înaintaşi şi faţă de truda lor de a-şi păstra şi afirma identitatea naţională şi spirituală.
Rămân însă foarte multe manuscrise pe care nu mai apucă să le vadă publicate, stingându-se din viaţă la 4 iulie 1999, având venerabila vârstă de 91 de ani.

Faptele oamenilor mari rezistă probei timpului. Deşi, la scara istoriei, zece ani reprezintă o perioadă scurtă, suntem convinşi că opera istoricului Titus L. Roşu va străbate vremurile şi va sta mărturie despre dragostea unui român faţă de trecutul strămoşilor săi. Veşnică să-i fie pomenirea!