Pentru cea mai așteptată sărbătoare din decembrie, Crăciunul, românii au apelat în egală măsură la tradiție, știind să accepte și obiceiuri mai recente. Întâmpinată cu bucurie, Nașterea Mântuitorului aduce cu ea și o sumă de practici foarte vechi prin care se celebra Solstițiul de Iarnă, momentul în care natura dă speranțe că va renaște.

De la Sfântul Nicolae şi până la Sfântul Ion, românii se simt în sărbătoare. Cel mai aşteptat moment este, însă, Crăciunul, una din cele mai importante sărbători ale creştinătăţii, pe care oamenii au cultivat-o de-a lungul timpului, creând diferite tradiţii şi obiceiuri adaptate culturii lor specifice.

Obiceiul colindatului a înglobat în el nu numai cântec și gest ritual, ci și numeroase mesaje și simboluri ale unei străvechi spiritualități românești. El s-a păstrat asociindu-se câteodată cu celebrarea marelui eveniment creștin care este Nașterea Domnului Iisus Hristos. Există de asemenea cântece de stea (sau colinde creștine), care au ca subiect Nașterea Domnului. În ajunul Crăciunului, pe înserat, în toate satele din țară, începe colindatul. Copiii cu steaua vestesc Nașterea Domnului și sunt primiți cu bucurie de gazdele care îi răsplătesc cu mere, nuci și colaci.

Crăciunul în Bihor

Etnograful Crăciun Parasca, consilier superior la Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor, spunea că una din cele mai răspândite datini la români este colindatul, un ritual care se întâlneşte pe întreg arealul judeţului Bihor, scenariul de colindat putând fi însoţit sau nu de masca zoomorfă, aşa cum se întâmplă, spre exemplu, în partea de tranziţie cu Beiuşul: la Dobreşti, Topa de Sus sau Tilecuş. În unele locuri, în noaptea Crăcinului, putem întâlni şi cântarea religioasă cunoscută sub numele de Vicleimul sau Irozii, la care participă copiii.

"Este un obicei care se poartă din casă în casă, fiind legat de tragedia uciderii pruncilor (cei 14.000, pe care Biserica îi pomeneşte pe 29 decembrie)", spune Crăciun Parasca.

În plus, de la Crăciun şi până la Bobotează, copiii umblă cu Steaua, un obicei vechi care se întâlneşte la toate popoarele creştine, amintind de steaua care a vestit naşterea lui Iisus şi i-a călăuzit pe cei trei magi. Totodată, în seara de Crăciun, după ieşirea din biserică, se joacă Turca. Deşi e un "joc drăcesc", având drept finalitate stimularea pe cale magico-rituală a fertilităţii solului şi fecundităţii oamenilor, Turca e primită cu plăcere pe la casele oamenilor.

Crăciunul în diferite părți ale țării

În Maramureș, Sălaj, dar și în alte zone din Transilvania, la colindat merg și adulții, nu numai copiii. În noaptea de Crăciun gazdele stau acasă, primind copii, dar în ziua de Crăciun și în cea de a doua zi, după ieșirea din biserică, se formează cete mari de colindători maturi care se colindă reciproc, pe la casele fiecăruia. Ei sunt cinstiți cu cozonac, sărmăluțe, preparate din carne de porc, colaci și, bineînțeles, vin.

Colindătorii umblă din casă în casă cu "Steaua" și cu "Capra", reprezentaţii răspândite în numeroase zone din România, potrivit cărții "Tradiții de Crăciun" realizate de Centrul de Creație, Artă și Tradiție București. Ceva mai aparte şi consacrat în zona Maramureşului este "Jocul Moşilor", la originea căruia se crede că au stat ceremoniile cu măşti din nopţile de priveghi, un ritual străvechi de cinstire a morţilor. După ce au colindat toată noaptea, copiii şi tinerii îşi iau bicele şi ies pe uliţele satului. Cine le iese în cale este "croit" de biciul "moșilor". "Moşii" maramureşeni poartă, în general, o mască făcută din blană de cornute și bat la uşile oamenilor pentru a-i speria şi pentru a le ura un an mai bun.

În unele zone din Moldova, pe lângă colindători ies pe ulițele satului cetele de mascaţi - "babe şi moşnegi" care prin joc, gesturi şi dialog transmit urări pentru anul care vine.

În Oltenia, văile răsună de Colinde în fiecare Ajun. Cel mai răspândit este "Steaua", care se cântă, în general, în cete de câte patru. Fiecare membru are un rol: unul ţine Steaua, altul este responsabil cu strânsul banilor, al nucilor şi al covrigilor promişi, în vreme ce alţi doi ţin sacul şi un ciomag, pentru a se apăra de câini.

În Banat, în localităţile de pe Valea Almăjului, colindătorii iau cu ei un băţ din lemn de alun încrustat în coajă sau afumat la lumânare. Băţul este lovit de podeaua casei pentru a alunga duhurile rele. Alunul fiind naşul, în folclorul românesc, cu el se alungă şerpii, norii, spre a feri gospodăria de diavoli şi a-i aduce prosperitate. Bătrânii aruncă în faţa colindătorilor boabe de grâu şi porumb. Oamenii cred că dacă vor amesteca boabele peste care au trecut colindătorii cu sămânţa pe care o vor pune în brazdă vor avea parte de o recoltă bună în anul care vine.

În zona Dobrogei se găsesc şi aşa-numiţii "moşoi". Aceşti colindători cu măşti colorate au devenit o emblemă pentru Luncaviţa, singura comună din România în care se mai practică obiceiul. Colindătorii poartă măşti pentru a simboliza prezenţa spiritelor strămoşeşti care alungă răul din calea naşterii lui Iisus şi vestesc un an mai îmbelşugat, cu linişte şi bucurii. Moşoii se costumează într-un cojoc lung până în pământ, întors pe dos, din blană de vulpe sau de iepure, măşti făcute din tărtăcuţe, coarne de berbec, panglici colorate, flori şi mărgele colorate.

Tradiția bradului de Crăciun

Pomul de Crăciun, așa cum îl cunoaștem noi astăzi, decorat cu globuri în care se reflectă lumina scânteietoare a lumânărilor sau a instalației electrice, nu a fost dintotdeauna împodobit în acest fel.

Deși în Europa originea sa precreștină nu mai e contestată de nimeni, părerile rămân totuși împărțite: unii văd în el o reprezentare a ,,arborelui lumii’’, alții îl consideră o referire directă la ,,arborele Paradisului’’, împodobit cu mere de un roșu aprins, care amintesc de păcatele comise de primii oameni, înainte de alungarea lor din rai.

Până în secolul al 15-lea, crenguțele verzi cu care erau împodobite casele cu ocazia Crăciunului, ca și darurile pe care le făceau oamenii unii altora, erau considerate tradiții păgâne. Dar nu peste multă vreme în locul acestora va fi folosit un arbore întreg.

Conform documentelor, în 1605 la Strasbourg a fost înălțat primul pom de Crăciun, într-o piață publică. Nu avea încă lumânări și era împodobit cu mere roșii. În 1611, la Breslau, ducesa Dorothea Sybille von Schlesien împodobește primul brad așa cum îl cunoaștem noi astăzi.

După 1878, decorațiunile (globurile) de Crăciun din sticlă argintată de Turingia au tot mai mult succes, așa că această tradiție pur germană va cuceri întreaga lume, fiind adoptată pretutindeni, fie că este vorba despre țări din Asia, Africa, America de Nord și de Sud sau Australia.

La sfârșitul secolului al 19-lea, în saloanele germane, sărbătoarea era de neconceput fără pomul de Crăciun, împodobit și scânteietor. În 1776, prin intermediul soldaților germani care participau alături de englezi la războiul de independență, tradiția pomului de Crăciun ajunge și în Statele Unite, iar în anul 1880 cucerește și Casa Albă.

La noi obiceiul a pătruns odată cu influența germană, când primii studenți români au început să meargă la studii la universitățile din Berlin sau Viena, și la curtea regală a dinastiei Hohenzollern, sosită în Țările Române în 1866 unde prinții și prințesele au început să împodobească bradul, obiceiul fiind imediat imitat de protipendada bucureșteană.

Cântecul german de Crăciun „O Tannenbaum”, cu versuri de Melchior Franck, puse pe o melodie populară din Silezia, din secolul al XVI-lea, devine în limba română „O brad frumos”, iar obiceiul împodobirii bradului pătrunde în toate casele românilor.

Tradiții și superstiții

* În ajunul Crăciunului nu se bea rachiu, considerându-se băutura diavolului;
* Nu se dă de împrumut și se ia înapoi ce s-a împrumutat;
* Nu se aruncă gunoiul;
* Se spune că nu e bine să te bați, nici măcar în glumă, că te umpli de bube în timpul anului;
* Copiii pornesc cu colindul: „Bună dimineața la Moș Ajun, ne dați ori nu ne dați”;
* În unele zone, copiilor li se dă să mănânce bostan, ca să fie grași tot anul;
* În noaptea dinspre Crăciun se spune că apa se preface în vin și animalele vorbesc;
* Cei care cresc albine nu trebuie să dea nimic din casă în ziua de Ajun, pentru ca albinelor să le meargă bine și să nu le piardă la roit;
* Gospodarii ung pragurile casei cu usturoi, dar și a grajdurilor unde trăiesc animalele. Ei spun că acest obicei va îndepărta duhurile rele tot anul care urmează; 
* Fetele nemăritate trebuie să țină post negru pentru a-și putea visa ursitul. Acest obicei se urmează în anumite zone ale țării. De asemenea, în alte regiuni ale țării, fetele, pentru a-și vedea ursitul, lasă afară peste noapte puțin din toate felurile de mâncare negustate, astfel ursitul va veni și va gusta, iar acestea vor putea să-l vadă;
* La țară, în ziua de Ajun se coace cozonacul. În această zi se pun pe masă două pâini, sare, peşte, grâu şi un pahar cu apă, şi se crede că noaptea vin membri de familie morţi şi mănâncă din acele bucate.

Sursa foto: Spectacolul folcloric de închidere a proiectului Bibliovibes de la Casa de Cultură din Oradea, unde s-au prezentat obiceiuri de Crăciun.