Trei artiști fotografi, membri ai Asociației „Etno Foto Art” din Municipiul Oradea, au pornit spre Districtul Valašsko, Regiunea Moravia, Republica Cehă, pentru a descoperi urmele vieții pastorale de altădată. 

Proiectul a fost finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni și a cuprins două etape: prima, imprimarea a 120 fotografii în format 30X40 cm pentru a fi expuse în diferite spații expoziționale din țară și străinătate. A doua etapă a constat în realizarea unui album fotografic ce cuprinde cele mai reprezentative fotografii realizate asupra valahilor din Moravia. Proiectul expozițional și proiectul editorial finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni va fi lansat vineri, 29 noiembrie, la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București. Va urma, ne asigură autorii orădeni, ca expoziția să se verniseze și la Oradea. În periplul lor de două săptămâni, artiștii orădeni au cunoscut și celebrul Muzeul în aer liber al valahilor din Moravia, din localitatea Rožnov pod Radhoštěm, cu numeroasele lor exponate în casele de lemn și reușitele lor programe de meșteșuguri tradiționale, printre care făcutul pâinii, croșetatul hainelor tradiționale, prelucrarea lemnului, ori a fierului etc. Toate acestea se petrec într-un muzeu etnografic, vechile case de lemn salvate aici, păstrează în condiții optime habitatul de odinioară din mediul rural al Moraviei
Activitatea fotografilor a cuprins însă mult mai multe locuri. Au căutat cât mai multe  meșteșuguri ai valahilor din Moravia, umblând pe drumuri locale, cât mai spre munte. În aceste așezări, sătenii mai păstrează câteva cuvinte care-și au originea la vechii valahi care se ocupau cu păstoritul. De pildă, cuvântul bača, fără corespondent în limba cehă. Au găsit numeroase locuri, în munții Moraviei, cu numele Raztoka, ce se referă la prinderea peștilor prin devierea pârâurilor montane. Tot referitor la hrană, amintim Valašska Kyselice, o supă acrișoară cu gust de usturoi, făcută din varză acră și costițe afumate.

Cuvinte care amintesc de vocabularul nostru

Localități cu diferite nume, amintesc de vocabularul nostru: Poteč care face trimitere la o potecă; micuța localitate Na Kolibe, de la ideea de colibe ce existau aici la întemeierea satului; ori satul astăzi dispărut, U Filů, cu traducere în limba română, satul fiilor. Un alt caz este vârgul Magura cu pârâiașul său Magurka, ce ne amintește de Carpații din țara noastră, deoarece avem și noi piscuri de munte cu acest nume, Măgura.
Păstorii de oi se găseau odinioară în toate țările carpatine: Cehia, Slovacia, Polinia, Ucraina, România, Serbia. În aceste țări, în regiunile muntoase, până în zilele noastre se mai păstrează câteva cuvinte din vocabularul pastoral: gelata/geleta – recipientul de lemn în care se adună laptele proaspăt muls; urda – urdă; bryndza – brânză; kosar – coșară; watra, salasz/salaš – locul unde stă ciobanul cu oile; polana – poiană; pietra – piatră, kolyba – un regionalism pentru o casă mai mică; kornuta – soi de ovine; rumiga – rumegă; kamesnica – cămașă tradițională bărbătească; dunga – curcubeu; putnia – putină, trombita – trâmbiță; afina – afine; grapa – groapă, în sensul de pantă abruptă; kosa – coasa pentru cosit; slanina – slănină; vlna – lână. 
Acestea nu sunt cuvintele unei țări, ci cuvinte ocupaționale pentru domeniul pastorației, a celor care se ocupă de creșterea ovinelor. 
În concluzie, pornind de la existența acestor cuvinte transfrontaliere, întâlnite în micile sate din vârful sau văile munților, locuite de vechii valahi care au ajuns aici prin transhumanță, se cuvenea ca Gheorghe Petrila, Ovidiu Gabor și Constantin L. Demeter să acorde atenția cuvenită Valahilor din Moravia și să petreacă timp de două săptămâni în mijlocul acestor minunați oameni.