Vadu Crișului. Eveniment ajuns la a XXVII-a ediţie - Concertul de Crăciun al cultelor
Crăciunul e iubire, emoție, mângâiere sufletească, bunătatea și compasiunea slăbiciunii umane. Cel dintâi praznic împărătesc cu dată fixă, în ordinea firească (cronologică) a vieții Mântuitorului, este sărbătoarea anuală a nașterii cu trup a Domnului nostru Iisus Hristos.
Confesiunile religioase existente în Vadu Crișului ani la rând, începând din 1997, în prima zi de Crăciun, susţin împreună un concert de colinde în faţa Primăriei. Așa a fost și în acest an. În prima zi de Crăciun, un eveniment unic prin modul de manifestare, se petrece de 27 de ani în comuna Vadu Crişului. La sfârşitul slujbelor religioase, în centrul comunei, în faţa sediului primăriei, se strâng reprezentanţii celor cinci culte din comună şi se „întrec” în interpretarea celor mai frumoase colinde, închinate Naşterii lui Iisus Hristos. Pentru că viața noastră toată ar trebui să fie o sărbătoare. Să fie plină de momente de fericire, să ne înțelegem și să ne iubim întotdeauna… Spiritul nostru să fie cuprins de pace și toleranță tot anul…. ca în preajma Crăciunului. Să dăruim cu tot dragul, să punem suflet în urările noastre, să ne dorim binele mereu. Să ne felicităm și să ne apreciem cu sinceritate. Să râdem, să dansăm, să fim plini de voie bună, să trăim plenar fiecare clipă. Să gustăm viața din plin, cu tot ce are ea mai bun… Și să nu uităm să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru că face acest bun și acest frumos posibile. Crăciunul este despre a fi împreună cu oamenii iubiți!
La o comandă imaginară, în jurul orei 12.00, parcarea din faţa Primăriei s-a umplut și în acest an cu o mare de oameni şi copii, care în calitate de spectatori, au aşteptat derularea “concertului”. Într-o atmosferă de sărbătoare, pe o vreme noroasă cu vânt parcă de primăvară, salutul tradiţional „Cristos s-a Născut” a fost rostit de Dorel Cosma, primarul comunei, după care fiecare grup coral a interpretat câte două-trei colinde tradiţionale cultului pe care l-au reprezentat. În final un cor format din peste 250 de persoane aparţinând confesiunilor: baptistă, greco-catolică, reformată, penticostală şi ortodoxă, simbol al toleranţei şi bunei convieţuiri, a cântat „O, ce veste minunată”. Evenimentul s-a încheiat cu împărţirea a 450 pachete cu dulciuri pentru copiii din comună prezenţi la manifestare.
Ca și în anii precedenți bal de Crăciun se organizează în comună, în satele Vadu Crișului și Birtin.
Ce este Crăciunul?
După scriitoarea Agnes M. Pharo, “este nostalgie pentru trecut, curaj pentru prezent, speranță pentru viitor. Este o dorință frecventă ca fiecare clipă a vieții să fie plină de binecuvântări bogate și eterne și ca fiecare drum să ducă spre pace”. Crăciunul este perioada în care aprindem focul ospitalității în casă și cel al dragostei în inimi. Este momentul în care s-a unit cerul cu pământul și omul cu divinitatea. Crăciunul este cu siguranță una dintre cele mai cunoscute și apreciate sărbători din an, în special pentru creștini. Acesta datează de peste două mii de ani, când Fecioara Maria împlinise nouă luni de la arătarea Arhanghelul Gavriil vestindu-i vestea cea bună - că va naște pe Fiul lui Dumnezeu, prin pogorârea Duhului Sfânt. În acele vremuri, Cezarul August, stăpânitorul acelor locuri, a poruncit ca fiecare om să se înscrie în cetatea sa de naștere, un fel de recensământ al zilelor noastre. Astfel, a plecat și Fecioara Maria împreună cu dreptul Iosif, ocrotitorul ei, să se înscrie în Betleem, amândoi fiind din casa și din neamul Regelui David. A venit vremea să nască Fecioara, dar, negăsind gazdă din cauza mulțimii mari de oameni care a venit să se înscrie, au intrat într-o peșteră săracă, unde Maica Domnului a născut pe Domnul nostru Iisus Hristos, L-a înfășat ca pe un prunc și l-a pus în ieslea animalelor, pe Ziditorul tuturor, trimis de Dumnezeu să ne mântuiască de păcatele noastre.
Sărbătoarea Naşterii Domnului Iisus Hristos de-a lungul vremii a dat naştere la diverse tradiţii creştine. Probabil cel mai cunoscut obicei de Crăciun este colindatul. Ce sunt colindele? Sunt cântece ce vestesc nașterea Domnului, cântate, majoritar, de copii și tineri. În popor se spune că cei care nu deschid colindătorilor vor avea un an de ghinion în casă, din cauza zgârceniei lor. Este parțial adevărat, pentru că dărnicia aduce pace în suflet și bunăstare. În anumite zone ale țării încă se păstrează tradiția colindatului în cete cu elemente specifice fiecărei etnii şi confesiuni religioase. Sărbătorile de Crăciun sunt minunate mai ales în satele unde se respectă tradiţiile străvechi…. Şi la Vadu Crișului se respectă. Aici tradiţiile de Crăciun încă trăiesc şi bucură prin frumuseţea şi autenticitatea lor, atât la cei de etnie română, cât și la cei de etnie maghiară. La Vadu Crișului, în ziua de 24 decembrie, la prânz copiii pornesc cu Steaua, iar tinerii umblă cu Viflaimul. Obiceiul, textul se transmite de la o generație la alta, iar colindatorii își împrospătează repertoriul de colinde prin repetiții în timpul Postului Mic. În Seara de Crăciun, feciorii şi bărbaţii pornesc şi ei la colindat, însotiţi de muzicanţi, ca să invite locuitorii satului la bal. Desigur colidătorii pornesc de la biserică și trec pe la toate lăcașurile de cult din sat pentru că știu că naşterea Mântuitorului şi spiritul Crăciunului au efecte benefice asupra sufletului creştinilor, sentimente ce se manifestă prin iertare, înţelegere şi bunăvoinţă între oameni.
I.H.
Comentarii
Nu există nici un comentariu.