O zi deosebita a fost ultima duminică din luna august pentru locuitorii comunei Vadu Crișului. La biserica baptistă din satul de pe lângă râul Crișul Repede s-a organizat evenimentul „Sărbătoarea trompetelor”, iar în Birtin (localitate aparținând comunei) aniversarea a 810 ani de la atestarea documentară a satului și 100 de ani de la înființarea școlii primare din localitate.

Ca de fiecare dată, urmând un scenariu tradițional, invitații Bisericii Baptiste din Vadu Crișului, alături de fanfara bisericii gazdă, au atras atenția locuitorilor prezenți la miniconcertul care a avut loc în centrul comunei. La numeroase festivaluri ocazionate de zilele unor comunități, evenimente și sărbători naționale, prezența fanfarelor militare dau amploare evenimentului și susțin muzical defilarea unor formațiuni militare. Festivalul fanfarelor de la Vadu Crișului are o altă conotație, fiind un element definitoriu în practica religioasă baptistă, însoțind rugăciunile în care îl slăvesc pe Dumnezeu. Muzicalitatea alămurilor sensibilizează și întărește conținutul rugăciunilor. Fanfara împreună cu muzica corală reprezintă esența elementului religios în cultul baptist. Întâlnirea fanfarelor în cadrul unor festivaluri, pe lângă scopul religios, are menirea de a promova acest gen de muzică în rândul tinerilor, care sunt inițiați în domeniul muzical încă de la vârste fragede și educați spiritual. Lăudabilă este inițiativa Bisericii Baptiste din Vadu Crișului, care, cu toate greutățile întâmpinate de-a lungul existenței sale, a reușit an de an ca să organizeze și să mențină acest festival. Anual, în ultima duminică a lunii august sunt invitate prin rotație câte trei fanfare, care, împreună cu cea din localitate, transformă festivalul într-o adevărată sărbătoare creștină a cultului baptist. La această ediție au fost invitate fanfarele din: Coronini județul Mehedinți, Peceiu, din județul Sălaj, și cea din Micherechi, Ungaria. Duminică, la ora 9.30, cele patru fanfare s-au întâlnit în centrul comunei, în fața primăriei, si cei peste 120 de fanfariști au susținut împreună un concert care a transpus auditoriul într-o lume celestă. Un adevărat spectacol de gală ad-hoc susținut de formații din localități diferite, care, chiar dacă nu au exersat în comun, s-au ansamblat și au răspuns impecabil unui singur dirijor, Apoi, începând cu ora 10.0, în biserica baptistă, plină până la refuz, s-a desfășurat timp de 3 ore o slujbă religioasă, în care fanfarele și corul au susținut rugăciunile. În preambulul slujbei, Opriș Florin, pastorul bisericii baptiste din comună, i-a salutat pe cei prezenți și a ținut un moment de rugăciune. Pop Florian, conducatorul bisericii, a precizat: „Evenimentul nu este un concurs, nu se acordă premii și diplome, este o sărbătoare a fanfarelor, o zi specială când îl lăudăm pe Domnul”. După ce a salutat formațiile prezente, după un program stabilit, au alternat momente de rugăciune cu alocuțiuni din partea reprezentanților fanfarelor prezente, urmate de cântece ale fiecărei formații și ale fanfarelor reunite. Cei prezenți au fost salutați din partea autorităților locale de către Dorel Cosma, primarul, respectiv Ioan Hasas, viceprimarul comunei Vadu Crișului. „Pe vremuri, când am văzut proiectul acestei case de rugăciuni, l-am întrebat pe domnul Pop de ce construiesc o biserică atât de mare? Astăzi văd că și această construcție a devenit neîncăpătoare”, a spus, printre altele, primarul. Viceprimarul Hasas a felicitat organizatorii, apoi a lansat invitația celor din biserică de a participa la încă două evenimente importante din viața comunității care vor avea loc în lunile octombrie și noiembrie: 70 de ani de la înființarea Liceului din Vadu Crișului, primul liceu din mediul rural din țară, și aniversarea a 120 de ani de la descoperirea Peșterii de la Vadu Crișului (10 noiembrie 1903).

În cadrul evenimentului „Sărbătoarea trompetelor” de duminică și-au arătat măiestria și profesionalismul dirijorii: Marcel Unguraș, Daniel Caraconcea, Emanuel Botoc, Samu Valentin, On Ilie, Baloi Daniel, care au dirijat pe rând atât propriile fanfare, cât și fanfarele reunite. O masă comună a încheiat festivalul.

I.H.