Am fost în China. Am avut o ghidă cu o inteligenţă mult peste medie. Desigur în meseria ei nu putea să nu facă propagandă. Ne-a spus că P.C. Chinez nu are decât, dacă bine reţin, cam 7 milioane de membri, foarte puţini în raport cu populaţia, dar dintre aceştia se recrutează cadrele de conducere socială şi politică, decidenţii Chinei la toate nivelele.

Am întrebat-o dacă este membră de partid şi a negat. Am întrebat-o de ce? A spus că aceştia se fac în facultate şi că membru de partid nu poate fi decât cineva care este fruntaş la învăţătură (premiant) în mod repetat. Deci China îşi alege viitorii factori de decizie din rândul celor mai inteligenţi tineri. Ce curbă evolutivă are China? Dacă veţi citi biografiile liderilor politici, a senatorilor şi parlamentarilor americani şi englezi veţi vedea că sunt absolvenţi de Harvard şi Oxford, dar nu orice absolvenţi, ci dintre cei mai merituoşi. Ce loc ocupă în lume America şi Anglia? Cine sunt factorii de decizie, centrali şi locali? Cu ce s-au remarcat ei pe perioada studiilor şi apoi în profesie, înainte de a se apuca de politică? Ce eficienţă pot avea? Uitaţi-vă la rezervele de tineret ale partidelor. Toţi falimentarii, toţi repetenţii, toţi care nu s-au descurcat într-o profesie speră să parvină social prin politică. Politica a ajuns o scară a parvenirii sociale în România. Prin corupţie, bineînţeles. Excepţiile nu pot schimba situaţia majoră, calitatea majorităţii. De altfel, excepţiile sunt presiunea mediocrităţii pe piele proprie. Este sau nu este acest aspect o tragedie vizând viitorul României? Dar, acest dureros adevăr nu este decât expresia comportamentului general al populaţiei noastre, care nu înţelege locul valorii într-o societate, care neglijează valoarea oamenilor care pot gândi soluţii, de care depind toţi, mai mult tratează  această temă majoră cu dispreţul suveran al ignorantului. La toate nivelele societăţii şi în toate segmentele sociale se petrece la fel. Fanfaronii care fâsâie vorbe şi "ai noştri" sunt aleşii mulţimii, ai tuturor grupărilor de populaţie. Dacă şi în mediile academice lucrurile decurg la fel, ce să le pretinzi oamenilor simpli? De fapt cei cu pretenţii academice nu sunt decât nişte meseriaşi cu o calificare ceva mai înaltă, rar licenţiaţi cu deschidere largă împregnaţi de cultură şi cunoştere generală. Acest nivel şi amprentarea comunistă a egalitarismului necondiţionat generează ideea că toţi sunt egali şi în competenţe şi în creativitate, un fel de CAP sui generis, la nivel de gândire colectivă. Iar şcoala continuă acelaşi trend cu profesori repetenţi, care aclamează: "Nu mai cereţi copiilor atât de mult", "Faceţi-le doar deprinderi aplicative", adică îndobitociţi-i, ca să nu fie buni decât de executanţi orbi. Se produce în continuare o aculturalizare periculoasă a populaţiei, nu doar prin politica prostească din învăţământ, care renunţă la acele tradiţii care erau performante introducând experimente sterilizante intelectiv. Această aculturalizare se produce şi prin nivelul cultural jenant al cadrelor didactice la toate nivelele, oameni care nu citesc decât strict ceea ce nu pot ocoli profesional să nu citească, oameni incapabili să gândească profund, pentru că nu au fost învăţaţi să-şi pună întrebări şi să-şi caute singuri răspunsuri la întrebările pe care şi le pun. Este jenant să vezi cum comentează, cum argumentează şi cum votează oameni cu pretenţii ca universitarii, să nu vorbim de cei fără pretenţii. Două trăsături au acestea. Odată o stupefiantă lipsă, dacă nu de cult, măcar de sesizarea principiilor, singurele care le poate îmbunătăţi viaţa şi situaţia, şi în al doilea rând, comportamentul de turmă. Această predispoziţie spre turmă nu este rea, căci ea stă la baza disciplinării, dar la noi a rămas în stadiul de hoardă, cu un discurs care deseori alunecă în ţăţărie. Aşa se face că principiul democratic al votului, articulat cu lipsa cultului pentru valoare promovează invariabil "pe ai noştri, răi, buni, proşti buluc, nu contează, ai noştri să fie". Aici suntem în acest moment. Acesta este un pericol real pentru viitorul acestui popor. Vom fi în stare să ne trezim? Sau trebuie să suferim şi mai mult ca să înţelegem?