Interesante, manevrele de toamnă din politica românească. Demne de luat în seamă de către matematicienii care studiază Teoria Haosului şi pe cea a Complexităţii: un mozaic aproape lichid, cu monade informe funcţionând, cele mai multe, doar cu mecanismul claxonului, şi versatile, în logica mecanicii cuantice. Adică de neînţeles pentru bunul simţ al omului simplu - cel căruia cei 1100 de morţi din Decembrie 1989 i-au pus în braţe arma votului. Pentru că, cum poate fi înţeles gestul unui "baron" fost social democrat care, supărat de prea desele drumuri pe la procurori şi judecători (curioşi să-i scormonească trecutul lui de baron!), se declară brusc conservator, ba chiar şi ia o funcţie de vârf în fostul Partid Umanist? Iar al doilea pas "baronesc" spre PC - inevitabil, după ştiinţa mea - va fi cel al fostului crocodil şef al ultraliberalului Partid Social Democrat din perioada 2000-2004, care se va prezenta, şi el, curând, îmbujorat, în faţa mai marelui peste conservatori. Ce speră profesorul Dan Voiculescu de la aceste preţioase achiziţii? Mister total... dacă nu cumva ne gândim la o subtilă mişcare în viitor, când la cei 19-20% cu care electoratul îl va "cadorisi" pe PSD se poate adăuga micul PC plus marele trust de presa care îl adăposteşte, cu rezultatul că, în legislaţia 2008-2012, în Parlament vor funcţiona două solide partide de opoziţie (PSD şi inevitabilul PRM). Sau, cine ştie, poate că valenţe invizibile acum vor construi o alianţă între cele două grupări politice, cu pretenţii la guvernare (şi atunci, ia ghiciţi, cine va avea mai mari pretenţii la fotoliul de Premier al Guvernului ?...); desigur, există şi o variantă de intenţia a II-a, cum spun scrimerii, aceea că Justiţia îi iartă pe domnii Dan Ioan Popescu şi Adrian Năstase pentru neînsemnatul delict de a face avere în timpul mandatelor parlamentare şi guvernamentale - şi atunci alianţa de mai sus întinde braţele spre un Partid Democrat revenit acolo unde îi este locul, adică în albia Stângii politice... ...Dar ce se întâmplă în PSD-ul de acum? Sârba pe loc, îmi aruncă dispreţuitor un prieten "conservator" care mai are vagi nostalgii de stânga. Adică: dl. Ion Iliescu stă încă ascuns la cutie, aşteaptă, cu rabdarea-i genială, ca românii să se plictisească de joaca politică şi să să vină să-l întrebe de sănătate. Iar dl. Mircea Geoană, "il lider minimo" - cum l-au gratulat, recent, mici social democraţi din marea masă a partidului - face, din când în când, câte un gest curajos (îndepărtarea lui Adrian Năstase din PSD - când se va face - i se datorează în mare măsură; idem numirea fostului UASCR-ist G. Maior la cârma SRI), dar, în cea mai mare parte a timpului, rămâne prizonierul situaţiei pe care i-au creat-o, în 2002, "grupul de la Cluj-Napoca" (îi vor mai trimite în Parlament cetăţenii judeţului Cluj pe Rus şi Dâncu, foştii slujitori ai baronului Năstase? Mă îndoiesc ...), păpuşarul Hrebenciuc şi... Adrian Năstase însuşi, totdeauna grăbit, mereu prea grăbit să scape de tutela lui Ion Iliescu - cel care, culmea, a fost, de fapt, sprijinul cel mai solid pe care l-a avut în politică fostul ministru de Externe, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor, fostul Prim Ministru şi fostul candidat la Preşedinţia României. În toate, observaţi, fostul. În căutare, pentru viitorul de după 2008 - ca şi celălalt coleg de guvern şi partid, acum "conservator" - măcar a unui post de deputat sau senator care să-i dea momente de respiro în bătăliile grele ce le va avea de dus, ani şi ani, cu cea de-a III-a Putere în stat, Justiţia. Pentru că, nu-i aşa, viaţa fără bodyguard nici nu merită trăită... Cât despre Puterea de astăzi, iată-l pe preşedintele Traian Băsescu întâlnindu-se cu situaţia din 1992, când Ion Iliescu răbufnise, la o provocare ("Măi, animalule!") - doar că acum peisajul este altul, căci întâmplarea de atunci, bine procesată de cei care erau în jurul preşedintelui, a dus la un solid salt al voturilor electoratului (era vorba, clar, de un scenariu pus la cale de adversarii lui Ion Iliescu, românii au înţeles perfect din asta!), pe când acum “victima” este un biet ziarist tinerel, care n-are alt cusur decât pe cel al puţinului său profesionalism; el însă reprezintă, poate împotriva voinţei sale, cea de a IV-a Putere în stat, mass media, cea care nu poate ierta preşedintelui Băsescu faptul că nu mai este lăsată să conducă ţara. În rest, zumzăială multă, dese chiuluri în Parlament şi joc de picioare în aşteptarea Europei care, peste, iată, fix 81 de zile, intră peste noi, cu bodyguarzii ei cu tot. Sau poate că fără bodyguarzi...